Ascultă Radio Antena Satelor Live

Parc eolian pe suprafaţa unui bob de orez

Cercetătorii americani de la Universitatea Texas, Arlington, lucrează la elaborarea celui mai mic parc eolian care ar putea fi instalat pe suprafaţa unui bob de orez şi ar putea încărca un smartphone.

04 Mai 2014, 21:00

O trubina eoliana din acesta are o lăţime de numai 1.88 mm. Echipa de cercetători, condusă de Smitha Rao şi J.C.Chiao, dezvoltă proiectul miniturbinelor eoliene în parteneriat cu WinMEMS Technologies Co.

"Reprezentanţii companiei au fost luaţi prin surprindere de ideea noastră, mai ales după ce le-am arătat si filmul în care demonstrăm funcţionalitatea acestor microturbine", a declarat Smitha Rao.

Miniturbinele sunt realizate dintr-un aliaj de de nichel ales tocmai pentru rigiditatea şi rezistenţa sa. Fiecare dintre acestea este realizată printr-o tehnică similară origami. Potrivit inhabitat.com, pe un bob de orez ar putea fi instalate zece astfel de miniturbine.

Dacă proiectul celor de la Universitatea Texas va avea succes este de aşteptat ca WinMEMS Technologies Co. să înceapă producţia şi comercializarea miniturbinelor.

Transport de tarantule ascunse în cutii de prăjituri descoperit pe un aeroport din Germania
Mozaic 14 Iulie 2025, 11:41

Transport de tarantule ascunse în cutii de prăjituri descoperit pe un aeroport din Germania

Agenţii vamali din Germania au descoperit aproape 1.500 de tarantule ascunse într-un transport de cutii de prăjituri.

Transport de tarantule ascunse în cutii de prăjituri descoperit pe un aeroport din Germania
România este principala sursă de lucrători sexuali din Germania
Mozaic 03 Iulie 2025, 11:23

România este principala sursă de lucrători sexuali din Germania

Conform celor mai recente date publicate de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), în Germania erau înregistrate legal...

România este principala sursă de lucrători sexuali din Germania
O femeie şi-a vândut toate bunurile pentru a pleca într-o "croazieră interminabilă"
Mozaic 02 Iulie 2025, 13:11

O femeie şi-a vândut toate bunurile pentru a pleca într-o "croazieră interminabilă"

O femeie de 77 de ani din SUA şi-a vândut toată averea pentru a pleca într-o croazieră interminabilă, la bordul unei nave,...

O femeie şi-a vândut toate bunurile pentru a pleca într-o "croazieră interminabilă"
Simbol al Unirii Principatelor, Conacul Costache Conachi va renaște printr-un amplu proces de restaurare
Mozaic 01 Iulie 2025, 13:01

Simbol al Unirii Principatelor, Conacul Costache Conachi va renaște printr-un amplu proces de restaurare

Conacul Costache Conachi din județul Galați, monument istoric de importanță națională, va fi restaurat în urma unui amplu...

Simbol al Unirii Principatelor, Conacul Costache Conachi va renaște printr-un amplu proces de restaurare
Trumps sugerează ca DOGE să evalueze o eventuală tăiere a subvenţiilor lui Musk pentru a face economii
Mozaic 01 Iulie 2025, 10:10

Trumps sugerează ca DOGE să evalueze o eventuală tăiere a subvenţiilor lui Musk pentru a face economii

Preşedintele american Donald Trump a sugerat marţi că departamentul său pentru eficienţă guvernamentală ar trebui să...

Trumps sugerează ca DOGE să evalueze o eventuală tăiere a subvenţiilor lui Musk pentru a face economii
Japonia: Memorial online dedicat celor 38.000 de copii ucişi la Hiroshima şi Nagasaki, lansat de o campanie antinucleară
Mozaic 01 Iulie 2025, 09:57

Japonia: Memorial online dedicat celor 38.000 de copii ucişi la Hiroshima şi Nagasaki, lansat de o campanie antinucleară

Un memorial online pentru omagierea celor 38.000 de copii ucişi în bombardamentele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki a...

Japonia: Memorial online dedicat celor 38.000 de copii ucişi la Hiroshima şi Nagasaki, lansat de o campanie antinucleară
Focul era deja o unealtă folosită de oameni încă de acum 50.000 de ani
Mozaic 24 Iunie 2025, 11:30

Focul era deja o unealtă folosită de oameni încă de acum 50.000 de ani

Un studiu recent realizat de o echipă internațională de arheologi aduce dovezi clare că oamenii preistorici foloseau focul în...

Focul era deja o unealtă folosită de oameni încă de acum 50.000 de ani
Pasăre migratoare a parcurs fără oprire, timp de de 38 de ore, distanța dintre Australia și Papua Noua Guine
Mozaic 16 Iunie 2025, 10:11

Pasăre migratoare a parcurs fără oprire, timp de de 38 de ore, distanța dintre Australia și Papua Noua Guine

Un zbor de anduranță impresionant a fost înregistrat de cercetători, după ce un exemplar tânăr de egretă a traversat fără...