Ascultă Radio Antena Satelor Live

Povestea portocalelor amare din Sevilla care ajung pe mesele Palatului Buckingham

Legenda spune, şi cine ştie dacă este adevărat, că cel mai bătrân portocal din Real Alcazar din Sevilia (Andaluzia, Spania), a fost plantat de Petru I al Castiliei (1334-1369), un copac care este încă în picioare şi care continuă să producă ceva portocale. Citrice care, paradoxuri ale destinului, secole mai târziu, îndulcesc papilele gustative ale - nici mai mult, nici mai puţin - iluştrilor locatari ai Palatului Buckingham, reşedinţa principală din Londra a monarhilor britanici.

Povestea portocalelor amare din Sevilla care ajung pe mesele Palatului Buckingham
Foto: Hans / Pixabay

12 Iulie 2023, 13:48

Foarte aproape de acel portocal, ambasadorul Regatului Unit în Spania, Hugh Elliott, şi primarul oraşului Sevilla, Antonio Munoz, s-au întâlnit în februarie, la fel ca în fiecare an, în cadrul unei tradiţii pierdute în anii 1980 şi recuperate în 2018: aceea de a livra Regatului Unit o parte din portocalele amare recoltate, care erau apoi folosite la fabricarea marmeladei care îi plăcea atât de mult defunctei regine Elisabeta a II-a, scrie EFE, citata de Agerpres.

Tradiţia are atâtea semnificaţii încât cele treizeci de kilograme de portocale care au fost livrate la începutul acestui an au ajuns direct la reşedinţa ambasadorului britanic, care se ocupă personal de pregătirea marmeladei, pe baza unei reţete pe care a moştenit-o de la bunica lui şi care 'este mai secretă decât toate secretele de stat', a glumit el în faţa jurnaliştilor, deşi a dezvăluit că reţeta 'are circa o mie de ingrediente, deci sigur că unele pot fi deduse'.

Ambasadorul britanic şi primarul spaniol s-au plimbat prin grădinile din Real Alcazar, unde sunt plantaţi 1.053 de portocali şi 39 de lămâi, a căror recoltare este dată în grija unei firme specializate, care se ocupă de culegerea manuală a tuturor fructelor.

Ambasadorul Hugh Elliott a recunoscut că, printre portocale, s-au strecurat şi câteva lămâi 'tocmai bune pentru un gin tonic', iar primarul a ţinut să-i aducă aminte că livrarea portocalelor vine cu o condiţie: să returneze Consiliului Municipal din Sevilia o parte din aceste portocale, dar sub formă de marmeladă pusă frumos în borcane, al căror caracter artizanal este atât de pronunţat încât până şi eticheta este realizată şi personalizată de ambasadorul britanic însuşi, pentru a-i conferi mai multă valoare.

Un dar demn de o regină şi, poate, chiar de un rege

'Marmelada făcută din portocale de Sevilia este foarte iubită în Anglia şi reprezintă o fuziune perfectă' a celor două culturi, spune ambasadorul Elliot, bucuros că se recuperează o tradiţie care, totuşi, nu ştie dacă îi va face plăcere şi regelui Charles al III-lea, pentru că este pentru prima dată când va primi delicatesa, în calitate de suveran.

Ambasadorul britanic îşi aminteşte însă cu emoţie cât de mult se bucura în fiecare an regina Elisabeta a II-a când primea aceste portocale.

O altă legendă spune că regele Carol Quintul al Spaniei şi Isabela a Portugaliei au plantat un portocal în grădinile lor cu ocazia căsătoriei, pe 11 martie 1526.

Această ultimă parte a poveştii nu a fost verificată, dar s-a dovedit ştiinţific că un portocal datează de la începutul secolului al XVI-lea, aşa că ar putea foarte bine să fie cel pe care cuplul regal l-a plantat.

Au trecut cinci veacuri pentru un copac care este încă în viaţă şi care produce portocale amare, din care s-au luat numeroşi butaşi pentru a fi plantaţi în alte locuri.

Portocalii amari creşteau în grădinile Real Alcazar încă din secolul al XII-lea, iar prezenţa lor în livezile sale a fost documentată istoric încă dinainte de secolul al XV-lea.

Aşa că nu a fost deloc greu ca povestea acestor portocale din Sevilia să ajungă la urechile casei regale britanice şi să devină favoritele reginei Elisabeta a II-a.

De altfel, cu prilejul Jubileului de platină, sărbătorit în iunie 2022, suverana britanică a scos din geantă un sandviş cu marmeladă de portocale de Sevilia, într-un videoclip extrem de popular în care regina apărea alături de ursuleţul Paddington.

După moartea reginei Elisabeta a II-a, la 8 septembrie 2022, cererea pentru gemul de portocale a crescut cu aproape 20%, potrivit firmei de consultanţă Kantar.

Cel mai vechi palat regal din Europa încă locuit

Construit în secolul al XII-lea, Real Alcazar, înconjurat de circa 7.000 de metri pătraţi de livezi de portocali şi lămâi, este cel mai vechi palat regal din Europa care este încă locuit.

Toate portocalele amare care sunt culese în fiecare an în Sevilia - cu o producţie în 2021 de 5,7 milioane de kilograme obţinute de la copacii din Alcazar şi de la alţi mai bine de 48.000 de arbori care împânzesc parcurile şi străzile din acest oraş din sudul Spaniei - sunt folosite pentru compost şi produse cosmetice, pentru a hrăni caprele de la fermele industriale şi pe post de combustibil pentru a produce electricitate.

O cantitate infimă din această recoltă este folosită în industria alimentară, ca urmare a controalelor de calitate foarte stricte.

Fructele sunt culese de mână pentru a încuraja înflorirea şi pentru ca oraşul să nu-şi piardă aroma îmbătătoare de flori de portocal din timpul primăverii.

Parcul ce a inspirat Pandora din Avatar, sufocat de gunoaie. Peste 50 de tone de gunoaie strânse
Mozaic 12 Iunie 2025, 10:30

Parcul ce a inspirat Pandora din Avatar, sufocat de gunoaie. Peste 50 de tone de gunoaie strânse

Zeci de tone de deşeuri au fost colectate recent din Parcul Naţional Zhangjiajie din China, faimos pentru stâncile sale...

Parcul ce a inspirat Pandora din Avatar, sufocat de gunoaie. Peste 50 de tone de gunoaie strânse
Democrația și libertățile fundamentale sunt erodate alarmant. Doar 3,5% din populaţia lumii se bucură de libertăţi civile nerestricţionate
Mozaic 02 Iunie 2025, 13:17

Democrația și libertățile fundamentale sunt erodate alarmant. Doar 3,5% din populaţia lumii se bucură de libertăţi civile nerestricţionate

Un nou raport internațional publicat de organizația germană de monitorizare a democrației, Brot fur die Welt (Bread for the...

Democrația și libertățile fundamentale sunt erodate alarmant. Doar 3,5% din populaţia lumii se bucură de libertăţi civile nerestricţionate
Captură șocantă pe aeroport: Un bărbat avea zeci de vipere vii ascunse în bagaj
Mozaic 02 Iunie 2025, 09:47

Captură șocantă pe aeroport: Un bărbat avea zeci de vipere vii ascunse în bagaj

Un bărbat a fost arestat pe aeroportul din metropola indiană Bombay, după ce autoritățile au descoperit aproximativ 40 de...

Captură șocantă pe aeroport: Un bărbat avea zeci de vipere vii ascunse în bagaj
Fosila unui dinozaur descoperită în România ar putea revoluționa medicina
Mozaic 29 Mai 2025, 13:19

Fosila unui dinozaur descoperită în România ar putea revoluționa medicina

O descoperire paleontologică din România a atras atenția comunității științifice din Marea Britanie. Potrivit unui studiu...

Fosila unui dinozaur descoperită în România ar putea revoluționa medicina
O pâine antică de 5.000 de ani este descoperită și produsă din nou în Turcia
Mozaic 27 Mai 2025, 12:56

O pâine antică de 5.000 de ani este descoperită și produsă din nou în Turcia

O descoperire arheologică spectaculoasă din centrul Turciei a readus în atenție o rețetă de pâine veche de aproximativ 5.000...

O pâine antică de 5.000 de ani este descoperită și produsă din nou în Turcia
Concursul Eurovision, scena afinităților geopolitice. Europa votează nu doar muzica, ci și simpatii și antipatii
Mozaic 15 Mai 2025, 12:36

Concursul Eurovision, scena afinităților geopolitice. Europa votează nu doar muzica, ci și simpatii și antipatii

Concursul Eurovision nu mai este de mult doar un eveniment muzical, ci și o oglindă simbolică a relațiilor dintre statele...

Concursul Eurovision, scena afinităților geopolitice. Europa votează nu doar muzica, ci și simpatii și antipatii
Fotbalul trece prin "stomac": Un suporter pasionat a plătit cu pește pentru a vedea un meci din Europa League
Mozaic 07 Mai 2025, 13:01

Fotbalul trece prin "stomac": Un suporter pasionat a plătit cu pește pentru a vedea un meci din Europa League

Într-o scenă desprinsă parcă dintr-un film, un suporter norvegian și-a asigurat prezența la un meci din Europa League plătind...

Fotbalul trece prin "stomac": Un suporter pasionat a plătit cu pește pentru a vedea un meci din Europa League
Tradiția alegerii numelui papal. Ce nume ar putea să aleagă noul papă
Mozaic 06 Mai 2025, 14:41

Tradiția alegerii numelui papal. Ce nume ar putea să aleagă noul papă

Alegerea numelui de papă nu este un simplu detaliu protocolar, ci un act cu profundă semnificație simbolică și spirituală....

Tradiția alegerii numelui papal. Ce nume ar putea să aleagă noul papă