Rămășițele mamutului Iana, vechi de peste 130.000 de ani, analizate de cercetători

Într-un laborator din Orientul Îndepărtat Rus, cuvinte precum 'incizie' sau 'prelevare' şi gesturile oamenilor de ştiinţă şi-ar avea locul în timpul unei autopsii. Însă cadavrul pe care ei îl examinează este cel al Ianei, în vârstă de 130.000 de ani, un mamut descoperit anul trecut într-o stare remarcabilă de conservare, transmite vineri AFP.

Pielea Ianei, din care mai ies încă câteva fire de păr, şi-a păstrat nuanţa cenuşie, care tinde spre maro. Trompa sa încreţită este curbată şi îndreptată spre gură.

Orbitele ochilor ei sunt perfect păstrate, iar membrele amintesc în mare măsură de cele ale vărului său, elefantul.

Această necropsie 'este o oportunitate pentru noi de a studia trecutul planetei noastre', se entuziasmează Artemi Goncharov, şeful laboratorului de genomică funcţională şi proteomica microorganismelor de la Institutul de Medicină Experimentală din Sankt Petersburg.

Pentru că Iana, o femelă de mamut, pare să fi fost ferită de ravagiile miilor de ani în care corpul ei a stat în măruntaiele îngheţate ale permafrostului din Iacuţia, o regiune uriaşă din Siberia.

Măsurând 1,20 metri până la umăr şi doi metri lungime, şi cântărind 180 de kilograme, Iana ar putea fi chiar cel mai bine conservat specimen de mamut din lume, potrivit oamenilor de ştiinţă ruşi.

Necropsia a fost efectuată de o jumătate de duzină de oameni de ştiinţă la sfârşitul lunii martie la Muzeul Mamuţilor din Iacuţia, capitala regională.

În combinezoane albe, sterile, cu feţele ascunse în spatele ochelarilor şi a unor măşti, zoologii şi biologii lucrează de mai multe ore la partea din faţă pahidermului, a cărui specie a dispărut cu aproape 4.000 de ani în urmă.

'Multe organe şi ţesuturi sunt foarte bine conservate', explică Artemi Goncharov.

'Tubul digestiv este parţial conservat, la fel ca şi stomacul şi fragmente din intestine, în special colonul', enumeră el - din acestea oamenii de ştiinţă urmând să preleve 'microorganisme antice pentru a studia relaţia lor evolutivă cu microorganismele actuale'.

În timp ce un cercetător taie pielea Ianei folosind foarfecele, altul face o incizie în peretele interior cu un bisturiu.

Ţesuturile astfel prelevate sunt plasate în flacoane şi pungi etanşe înainte de analiză.

Pe o altă masă de necropsie se află trenul posterior al pahidermului care a rămas înglobat în faleză, în timp ce partea din faţă a căzut mai jos.

Mirosurile emanate de mamut amintesc de un amestec de pământ fermentat şi carne macerată în subsolurile Siberiei.

Aici, cercetătorii încearcă să afle 'ce gen de microfloră' avea puiul de mamut când era în viaţă, după cum explică Artiom Nedoloujko, directorul Laboratorului de paleogenomică de la Universitatea Europeană din Sankt Petersburg.

'Vârsta geologică' a Ianei, adică perioada în care a trăit, a fost estimată iniţial la 50.000 de ani, fiind stabilită apoi la 'peste 130.000 de ani', în urma analizelor stratului de permafrost în care a fost găsită Iana, explică Maxime Ceprassov, care conduce Muzeul Mamuţilor de la Universitatea federală de nord-est.

Cât despre 'vârsta ei biologică', 'este clar că avea peste un an' când a murit, continuă el. Rămâne de stabilit cum a murit Iana atât de tânără.

La vremea la care păşuna Iana, 'oamenii nu erau încă prezenţi', spune el, întrucât au apărut pe teritoriul Siberiei moderne în urmă cu între 28.000 şi 32.000 de ani.

Secretul conservării excepţionale a mamutului constă în permafrost, solul din această regiune care este îngheţat pe tot parcursul anului şi care acţionează ca un congelator uriaş, conservând carcasele animalelor preistorice.

Cu toate acestea, corpul Ianei a fost descoperit datorită topirii permafrostului, fenomen pe care comunitatea ştiinţifică îl pune pe seama încălzirii globale.

Cercetările microbiologice fac posibilă studierea carcaselor de animale, precum cel al Ianei, dar şi a 'riscurilor biologice' ale încălzirii globale, explică omul de ştiinţă din Sankt Petersburg Artemi Goncharov.

Şi, potrivit unor ipoteze, dispariţia permafrostului 'eliberează microorganisme patogene', notează el. Aceste microorganisme pot pătrunde 'în apă, în plante, în corpurile animalelor şi în cele ale oamenilor', precizează el.