Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Sfârșitul Lumii” a început acum 70 de ani. Află ce lucru înfricoșător s-a întâmplat atunci

Acum șaptezeci de ani, pe 16 iulie 1945, ordinea firii se zguduia din temelii când oamenii de știință au văzut cu ochii lor... „Sfârșitul Lumii”. Și nu era vorba despre vreo predicție nostradamică pe cale să se adeverească.

17 Iulie 2015, 21:58

E vorba despre o despre o întâmplare care i-a luat prin surprindere pe toți cei de față, deși ei și alți 150.000 de oameni de știință americani lucraseră necontenit timp de câțiva ani pentru ca acel lucru să se întâmple.

Unul dintre oamenii de știință care au asistat la acel moment crucial din istoria omenirii, purtând numele de cod „Trinity”, a fost primul care l-a numit așa: „Sfârșitul Lumii”, și a lăsat ca moștenire urmașilor săi amintirea uluitoare a priveliștii la care asistase la marginea deșertului american New Mexico, într-un loc în care nici păsările cerului nu aveau puterea să ajungă. De acolo, în ziua de 16 iulie 1945, se trimisese un mesaj radio codat la Washington, un mesaj care spunea: ”rezultatele par satisfăcătoare și deja au depășit așteptările”.

Câți dintre cei care fuseseră de față își vor fi dat seama atunci că deschiseseră o cutie a Pandorei și nu baierele unei traiste cu miracolo? Câți dintre ei vor fi văzut adevărata grozăvie care creștea - între pământ și cer - și avea să schimbe definitiv fața lumii, viața planetei, relațiile între state și destinul multor oameni.

Omul acela de știință privise, în deșertul New Mexico, direct în față, așa cum a spus: „Sfârșitul Lumii”. Care a început acum exact 70 de ani! Ce a văzut el, de fapt? Prima explozie nucleară care a avut loc vreodată. Se întâmpla la marginea deșertului New Mexico, nu departe de Los Alamos National Laboratory.

Generalul-maior Leslie Groves, comandantul militar care supraveghea cursa infernală a Statelor Unite pentru a concepe bomba atomică, anunța Washingtonul, prin radio, că"rezultatele par satisfăcătoare și deja depăși așteptările". Iar Robert Oppenheimer, directorul Los Alamos National Laboratory, nu mai contenea să recite pasaje întregi din cărțile sacre indiene. Era nucleară era la început, scria huffingtonpost.com.

150.000 de oameni de știință - americani sau aduși de peste Ocean și, ulterior, naturalizați, ca recompensă pentru eforturile lor - munciseră cot la cot ca să obțină, înaintea Germaniei lui Hitler, ceea ce se preconiza a fi încă de pe atunci cea mai teribilă armă. Soarta războiului, se credea, depindea de cine va ajunge primul la bomba atomică. Dar Germania capitulase din primăvară! Totuși, o cheltuială de aproximativ două miliarde de dolari nu putea să rpmână fără o finalitate. Și, până la urmă, această infernală cursă științifică, al cărei rezultat se credea că va face diferența între viață și moarte, avea să se încheie, cu trei pași cruciali. Primul: explozia din deșertul New Mexico. Prima de acest fel de pe planetă. Înălțând în tprării ciuperca aducătoare de moarte. Apoi, încă doi pași, care aveau să închidă și frontul cu Japonia: Hiroshima și Nagasaki. La exact trei săptămâni după testul Trinity, Little Boy și Fat Man, prima și a doua bombă atomică, au fost descărcate deasupra celor două orașe nipone. Și al doilea război mondial s-a sfârșit.

Proiectul Manhattan - cum se numise inițial - se încheia. Dar el avea să fie, de fapt, doar începutul pentru o cursă continuă a înarmării nucleare, care avea să cunoască focare pe toată planeta. Încă din timpul certărilor pentru producerea bombei nucleare, o parte însemnată a oamenilor de știință a văzut pericolul pe care aceasta îl reprezenta și s-a început o altă muncî de informare și de educare a liderilor politici cu privire la dezastrul pe care bomba atomică îl poate provoca. Einstein i-a trimis o scrisoare, în acest sens, președintelui Roosevelt încă din 1939...

Totuși, cercetările celor 150.000 de oameni de știință americani, la mijlocul anilor 40, nu au avut ca finalitate doar o monstruoasă armă în mâinile șefilor de state. Tot ei, oamenii de știință, au fost capabili să elibereze potențialul enorm al energiei nucleare, pentru a realiza progrese uimitoare. Astăzi, radioterapia ucide celulele canceroase, iar energia nucleară este folosită, de exemplu, pentru alimentarea navei New Horizon, care a trecut zilele trecute pe lângă planeta-pitică Pluto.

Astăzi, la 70 de ani de la prima explozie nucleară, nu avem, de fapt, prilej pentru a sărbători. Fiecare up-grade făcut pentru energia nucleară pozitivă (să numim așa acel timp de energie folosită în scopuri umanitare, economice, în sănătate sau în explorarea spațiului, înseamnă de fapt și un up-grade al armelor nucleare. În ciuda faptului că, numeric, aceste arme au scăzut, ca urmare a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare din 1970, puterea lor „up-gradată” este mai mare decât ne-am fi dorit. Arsenalul atomic al planetei ne ține încă aproape de pericolul „Sfârșitului Lumii”.

O nouă rundă de eforturi comune pentru controlul armelor atomice și o actualizare a regimurilor existente de control al armelor sunt absolut necesare. Negocierile cu Iranul, din aceste zile, oferă speranța că se pot face progrese în actualizarea și regândirea arhitecturii de securitate nucleară planetară. Acum șaptezeci de ani, oamenii de știință asistau în deșert la prima explozie nucleară. Astăzi, după 70 ani, luptăm să încetinim răspândirea armelor nucleare. Ce va mai fi peste 70 de ani?

Omenirea devine mai stresată și mai îngrijorată, potrivit unui nou raport
Mozaic 13 Octombrie 2025, 16:44

Omenirea devine mai stresată și mai îngrijorată, potrivit unui nou raport

Un nou studiu internațional realizat de Institutul Gallup evidențiază o tendință îngrijorătoare privind starea emoțională...

Omenirea devine mai stresată și mai îngrijorată, potrivit unui nou raport
Ficat de porc modificat genetic, transplantat cu succes unui om
Mozaic 09 Octombrie 2025, 09:19

Ficat de porc modificat genetic, transplantat cu succes unui om

O echipă de medici din Beijing a efectuat, în premieră mondială, un transplant de ficat provenit de la un porc modificat...

Ficat de porc modificat genetic, transplantat cu succes unui om
Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist cu avere de peste un miliard
Mozaic 08 Octombrie 2025, 11:01

Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist cu avere de peste un miliard

Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist din lume a cărui avere depășește un miliard de dolari, conform Bloomberg...

Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist cu avere de peste un miliard
Dacia pregătește cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Mozaic 06 Octombrie 2025, 10:13

Dacia pregătește cea mai ieftină mașină electrică din Europa

Dacia face un pas important spre democratizarea mobilității electrice, prezentând un prototip de mașină care ar putea fi...

Dacia pregătește cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Cum ne manipulează algoritmii rețelelor sociale. Ghid pentru părinții care vor să-și protejeze adolescenții
Mozaic 01 Octombrie 2025, 10:02

Cum ne manipulează algoritmii rețelelor sociale. Ghid pentru părinții care vor să-și protejeze adolescenții

Dacă observați că adolescentul dumneavoastră pare dependent de telefon, nu este vina lui. Experții avertizează că rețelele...

Cum ne manipulează algoritmii rețelelor sociale. Ghid pentru părinții care vor să-și protejeze adolescenții
Metoda finlandeză: Cum să crești copiii capabili să se descurce în viață, nu doar la teste
Mozaic 01 Octombrie 2025, 09:44

Metoda finlandeză: Cum să crești copiii capabili să se descurce în viață, nu doar la teste

Sistemul de învățământ finlandez este considerat cel mai eficient din lume, însă secretul său nu stă în numărul de ore...

Metoda finlandeză: Cum să crești copiii capabili să se descurce în viață, nu doar la teste
Moartea declanșează la animale reacții variate, de la simulare la doliu
Mozaic 19 Septembrie 2025, 14:32

Moartea declanșează la animale reacții variate, de la simulare la doliu

Noi cercetări dezvăluie comportamente complexe la numeroase specii, atunci când sunt confruntate cu moartea. De la simularea...

Moartea declanșează la animale reacții variate, de la simulare la doliu
Investigație: Inteligența artificială poate sprijini escrocherii online
Mozaic 18 Septembrie 2025, 12:50

Investigație: Inteligența artificială poate sprijini escrocherii online

O investigație realizată de Reuters, împreună cu un cercetător de la Universitatea Harvard, a demonstrat că chatboturile...

Investigație: Inteligența artificială poate sprijini escrocherii online