Ascultă Radio Antena Satelor Live

Meteori proveniţi din coada cometei Halley, vizibili în noaptea de joi spre vineri

Meteori proveniţi din coada cometei Halley vor putea fi observaţi în noaptea de joi spre vineri, aceasta fiind a doua noapte în care se atinge maximul curentului de meteori eta-Aquaride.

Meteori proveniţi din coada cometei Halley, vizibili în noaptea de joi spre vineri

06 Mai 2021, 09:15

Coordonatorul Observatorului Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu', muzeograful Adrian Şonka, a declarat pentru Agerpres că pentru observarea meteorilor nu este nevoie de echipament special, cu atât mai mult cu cât nu poate fi anticipat locul exact în care aceştia vor fi vizibili.

'Dacă pui telescopul, acesta măreşte şi nu te ajută cu nimic să vezi o parte mai mică de cer. În privinţa orelor, nu există o oră fixă la care se produce, pentru că maximul unui curent de meteori durează ore întregi, poate şi zile, drept pentru care, chiar dacă maximul a fost undeva când era dimineaţă la noi, se poate se vedea şi în următoarea seară. Orele nu sunt aşa de importante. Ce este mai important: să privească oamenii cerul după miezul nopţii, până la răsăritul Soarelui - măcar o oră, neîntrerupt - iar cel mai bine, mai spre dimineaţă, pentru că locul de unde vin meteorii, radiantul, se ridică după miezul nopţii pe cer şi e bine să fie deasupra orizontului, ca să se vadă meteorii', a precizat Şonka.

Potrivit lui Adrian Şonka, este de preferat ca observaţiile să fie făcute în afara oraşului, dar aceasta nu este o condiţie obligatorie.

Curentul de meteori eta-Aquaride poate fi observat şi în nopţile următoare, dar tot mai puţini vor fi vizibili.

Şonka a mai precizat că spre dimineaţă vor putea fi observate şi planetele Jupiter şi Saturn.

'Dacă oamenii se uită după meteorii aceştia cu ochiul liber, vor vedea că înspre dimineaţă răsar planetele Jupiter, Saturn. Se văd foarte frumos, deci vezi ceva în plus. E şi Calea Lactee acolo, dacă priveşti înspre sud-est. Cerul este destul de frumos în perioada aceasta dimineaţa sau după miezul nopţii', a adăugat Şonka.

Foto: pixabay

Etichete : meteori cometa halley
O antilopă robotică folosită în Tibet pentru supravegherea turmelor de antilope
Natura 12 August 2025, 11:29

O antilopă robotică folosită în Tibet pentru supravegherea turmelor de antilope

Pentru lupii din Tibet, primul robot-antilopă construit de China ar putea arăta la fel de apetisant ca antilopele care...

O antilopă robotică folosită în Tibet pentru supravegherea turmelor de antilope
Peste 60% din plasticul lumii este produs de doar șapte state
Natura 08 August 2025, 13:37

Peste 60% din plasticul lumii este produs de doar șapte state

Două treimi din cele mai comune patru tipuri de plastic din lume, au fost produse în 2024 de doar șapte țări, potrivit unui...

Peste 60% din plasticul lumii este produs de doar șapte state
Floarea de colț de munte vs. Floarea de colț de grădină
Natura 02 August 2025, 09:44

Floarea de colț de munte vs. Floarea de colț de grădină

Floarea de colț este una dintre plantele emblematice ale României, purtătoare de legendă, frumusețe și mister. Cunoscută și...

Floarea de colț de munte vs. Floarea de colț de grădină
Covasna: 40 de urşi recoltaţi anul acesta; pagubele provocate de aceste animale sălbatice au scăzut
Natura 23 Iulie 2025, 15:44

Covasna: 40 de urşi recoltaţi anul acesta; pagubele provocate de aceste animale sălbatice au scăzut

Un număr de 40 de urşi au fost recoltaţi anul acesta în judeţul Covasna, atât în baza cotei aprobate de Ministerul Mediului,...

Covasna: 40 de urşi recoltaţi anul acesta; pagubele provocate de aceste animale sălbatice au scăzut
Aproximativ 20 de broaşte ţestoase au fost salvate din calea focului de pompieri
Natura 16 Iulie 2025, 12:25

Aproximativ 20 de broaşte ţestoase au fost salvate din calea focului de pompieri

În apropiere de localitatea Greci, un incendiu de vegetaţie uscată a cuprins şi o zonă de fond forestier, punând în pericol...

Aproximativ 20 de broaşte ţestoase au fost salvate din calea focului de pompieri
Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat ar putea primi amenzi usturătoare
Natura 16 Iulie 2025, 12:14

Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat ar putea primi amenzi usturătoare

Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat, pentru divertisment, ar putea primi amenzi usturătoare. Un proiect...

Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat ar putea primi amenzi usturătoare
Apel la populaţie în sprijinul cercetătorilor care vor să stabilească circumstanţele morţii unei nurci europene
Natura 14 Iulie 2025, 19:59

Apel la populaţie în sprijinul cercetătorilor care vor să stabilească circumstanţele morţii unei nurci europene

O nurcă europeană, specie critic periclitată, găsită moartă săptămâna trecută în oraşul Tulcea, în apropiere de faleza...

Apel la populaţie în sprijinul cercetătorilor care vor să stabilească circumstanţele morţii unei nurci europene
Planeta este sufocată de plastic. Sub 10% din deșeuri sunt reciclate
Natura 04 Iulie 2025, 11:16

Planeta este sufocată de plastic. Sub 10% din deșeuri sunt reciclate

Planeta se confruntă cu o criză acută a deșeurilor de plastic, potrivit unui raport anunţat de organizaţiile ecologiste cu...

Planeta este sufocată de plastic. Sub 10% din deșeuri sunt reciclate