Ascultă Radio Antena Satelor Live

El Nino ar putea provoca în acest an o creştere a temperaturilor până la noi recorduri de căldură

Fenomenul El Niño este un eveniment meteorologic global care apare atunci când temperatura apei din Oceanul Pacific tropical se încălzește semnificativ mai mult decât în mod obișnuit.

El Nino ar putea provoca în acest an o creştere a temperaturilor până la noi recorduri de căldură
Foto: pixabay

03 Mai 2023, 13:24

Acest fenomen are loc o dată la câțiva ani și poate afecta clima globală, ducând la secete sau inundații în diferite regiuni ale lumii.

În mod normal, vânturile puternice suflă dinspre America de Sud spre Oceanul Pacific de Est, împingând apa călduroasă spre partea de vest a oceanului.

Însă, în timpul fenomenului El Niño, aceste vânturi slăbesc sau se opresc, permițând apei călduroase să se deplaseze înspre partea de est a oceanului, în apropierea Americii de Sud.

Această creștere a temperaturii apei poate avea efecte semnificative asupra climei la nivel mondial, influențând modelele de vânt și precipitații și determinând schimbări în comportamentul animalelor și al plantelor.

Fenomenul meteorologic El Nino prezintă o probabilitate ridicată de manifestare în acest an şi ar putea să provoace o creştere a temperaturilor până la noi recorduri de căldură, a avertizat miercuri o agenţie din cadrul ONU, informează AFP.

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) consideră că există de acum 60% şanse ca El Nino să se dezvolte până la sfârşitul lunii iulie şi 80% şanse ca acest fenomen să se producă până la sfârşitul lunii septembrie.

El Nino este un fenomen climatic natural, în general asociat cu o creştere a temperaturilor, o secetă sporită în anumite părţi ale lumii şi ploi abundente în altele.

El s-a produs cel mai recent în sezonul 2018-2019 şi a lăsat în urma lui un episod deosebit de îndelungat al fenomenului La Nina, care provoacă efecte inverse şi, mai ales, o scădere a temperaturilor.

În pofida efectului termic moderator generat de La Nina, ultimii opt ani au fost cei mai călduroşi din istoria înregistrărilor meteorologice.

În absenţa fenomenului La Nina, situaţia cauzată de încălzirea climei globale ar fi putut să fie şi mai gravă.

La Nina 'a acţionat ca o frână temporară în faţa creşterii temperaturii globale', a declarat directorul OMM, Petteri Taalas, într-un comunicat.

'Dezvoltarea lui El Nino va duce foarte probabil la un nou vârf al încălzirii climei şi va creşte şansele de a fi stabilite noi recorduri de căldură', a avertizat el.

În acest stadiu, nu este posibil să se prezică intensitatea sau durata lui El Nino. Cel mai recent episod al fenomenului a fost considerat unul slab, însă cel de dinaintea lui, înregistrat între 2014 şi 2016, a fost puternic şi a avut consecinţe dezastruoase.

OMM a subliniat că 2016 a fost 'cel mai călduros an înregistrat vreodată din cauza 'dublului efect' cauzat de un El Nino foarte puternic şi de încălzirea provocată de gazele cu efect de seră asociate activităţilor umane'.

Efectele generate de El Nino asupra temperaturilor se fac în general resimţite în anul de după apariţia fenomenului meteorologic, iar impactul viitorului episod va fi probabil resimţit în 2024, a subliniat OMM.

'Omenirea trebuie să se pregătească pentru apariţia lui El Nino', a prevenit directorul agenţiei menţionate.

'Ar putea să aducă o atenuare a secetei în Cornul Africii şi a altor impacturi asociate cu La Nina, dar ar putea totodată să declanşeze evenimente meteorologice şi climatice mai extreme', a adăugat Petteri Taalas. El a subliniat necesitatea implementării unor sisteme de avertizare timpurie - una dintre priorităţile OMM - pentru protejarea celor mai ameninţate populaţii.

Nu există două fenomene El Nino identice şi efectele lor depind parţial de perioada de manifestare în cursul unui an, a precizat aceeaşi agenţie, adăugând că ea şi serviciile meteorologice naţionale vor urmări cu mare atenţie evoluţiile viitorului episod anunţat.

Fenomenul El Nino se produce, în medie, la fiecare doi-şapte ani şi durează în general între nouă şi 12 luni.

El este în general asociat cu încălzirea temperaturilor la suprafaţa apei marine în centrul şi estul Oceanului Pacific tropical.

El Nino provoacă o creştere a precipitaţiilor în anumite părţi din sudul Americii de Sud, în sudul Statelor Unite, Cornul Africii şi Asia Centrală, dar şi secete grave în Australia, Indonezia şi în unele părţi ale Asiei de Sud.

În timpul verii boreale - anotimpul cald din emisfera nordică şi cel rece din emisfera sudică -, încălzirea apelor de suprafaţă provocată de El Nino poate, de asemenea, să alimenteze uraganele din centrul şi estul Oceanului Pacific, împiedicând formarea de uragane în bazinul atlantic, a explicat OMM.

Etichete : el nino la nina
Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat
Natura 21 Octombrie 2025, 11:17

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat

Deşi statisticile arată o uşoară îmbunătăţire în ritmul de tăiere a pădurilor la nivel mondial, specialiştii FAO (n.r....

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat
Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani
Natura 20 Octombrie 2025, 13:15

Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani

Un raport recent privind evoluția climatică dezvăluie o tendință îngrijorătoare în România, indicând o încălzire...

Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani
Prezență inedită la Râmnicu Vâlcea: Lebăda cu gât negru, singurul exemplar sălbatic din România, localizată pe râul Olt
Natura 17 Octombrie 2025, 14:43

Prezență inedită la Râmnicu Vâlcea: Lebăda cu gât negru, singurul exemplar sălbatic din România, localizată pe râul Olt

Un vizitator neașteptat din emisfera sudică a transformat peisajul obișnuit al râului Olt, devenind o veritabilă atracție...

Prezență inedită la Râmnicu Vâlcea: Lebăda cu gât negru, singurul exemplar sălbatic din România, localizată pe râul Olt
Defileul Jiului, scenă pentru impresionantul ritual al cerbilor carpatini
Natura 25 Septembrie 2025, 12:05

Defileul Jiului, scenă pentru impresionantul ritual al cerbilor carpatini

În inima Defileului Jiului, natura își dezvăluie din nou unul dintre cele mai impresionante spectacole de toamnă: boncănitul...

Defileul Jiului, scenă pentru impresionantul ritual al cerbilor carpatini
Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme
Natura 18 Septembrie 2025, 14:45

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme

Ciclul apei în natură suferă modificări majore, oscilând tot mai des între perioade de secetă severă și inundații violente,...

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme
Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace
Natura 18 Septembrie 2025, 12:27

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace

Europa și regiunile de coastă ale Mării Mediterane au traversat, în august 2025, cea mai secetoasă lună august de la...

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace
O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial
Natura 17 Septembrie 2025, 10:28

O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial

România face un pas important în protejarea Mării Negre prin inaugurarea primelor pajiști submarine de iarbă de mare și a...

O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial
O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani
Natura 16 Septembrie 2025, 10:17

O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani

Distrugerea pădurii tropicale amazoniene a atins cote dramatice. Un nou raport al rețelei Mapbiomas arată că în ultimele...

O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani