Floarea de colț de munte vs. Floarea de colț de grădină

De-a lungul timpului, floarea de colț a intrat adânc în cultura populară românească, fiind cântată în doine, înfățișată în broderii și prezentă în povești cu tentă romantică și eroică.

Puțini știu însă că există o diferență importantă între floarea de colț sălbatică, protejată prin lege, și cea de grădină, obținută prin cultivare. Deși ambele împărtășesc un aspect asemănător – cu bracteele catifelate, alb-argintii, care înconjoară florile mici galbene – ele aparțin unor contexte foarte diferite: una crește în libertatea aspră a munților, cealaltă în liniștea unei grădini cultivate.

În acest text vom explora atât floarea de colț montană, cât și varianta sa decorativă, descoperind diferențele dintre ele, rolul lor în natură și în cultură, dar și modul în care putem păstra această floare specială pentru generațiile viitoare.

Floarea de colț sălbatică (Leontopodium alpinum)

Habitat: crește în mod natural în zonele alpine, stâncoase, la altitudini de peste 1.800 m, în Carpați și în alte lanțuri muntoase europene.

Descriere:

Este o plantă perenă cu frunze și flori acoperite cu un puf alb-argintiu.

Floarea propriu-zisă este formată din mai multe mici inflorescențe galbene înconjurate de bractee catifelate albe.

Protecție: este specie strict protejată în România, fiind un simbol național al florei montane. Culegerea ei este interzisă.

Simbolistică:

Reprezintă puritate, dragoste și curaj.

Considerată o floare a îndrăgostiților și a celor care cuceresc muntele.

Curiozitate: numele vine din greacă – leon (leu) și podion (picior), adică „picior de leu”, datorită formei bracteelor.

Floarea de colț montană (Leontopodium alpinum) este o specie emblematică a zonelor alpine din Europa, cu un areal restrâns și specializat, strâns legat de climatul montan și substraturile calcaroase. Este considerată o relicvă glaciară, adaptată condițiilor aspre de la altitudini mari și joacă un rol important în ecosistemele alpine, fiind un indicator al habitatelor fragile.

Arealul european al florii de colț

Floarea de colț se găsește în mod natural în:

Munții Alpi (Franța, Elveția, Austria, Italia, Germania, Slovenia)

Carpați (România, Ucraina, Slovacia, Polonia)

Munții Pirin și Rila (Bulgaria)

Munții Dinarici (Bosnia și Herțegovina, Muntenegru)

Munții Tatra

Preferă pășunile montane, versanții stâncoși și pajiștile calcaroase situate între 1.500 și 3.000 m altitudine, unde competiția între plante este redusă, iar clima este mai severă.

Status legal și protecție în diferite țări

România: specie strict protejată prin lege (Legea nr. 49/2011 și OUG nr. 57/2007). Culegerea sau distrugerea este interzisă și se pedepsește cu amenzi.

Elveția, Austria, Germania: floarea de colț este specie protejată de zeci de ani; în Elveția este considerată simbol național.

Slovenia și Slovacia: protejată prin legislație națională și europeană; este inclusă în lista plantelor de interes comunitar din Natura 2000.

Italia și Franța: protejată regional în zonele alpine; culegerea este permisă doar în cantități foarte mici și doar în afara ariilor protejate.

Ucraina, Polonia, Bulgaria: specie rară, inclusă pe listele naționale de plante vulnerabile sau în pericol; protejată legal în rezervații și parcuri naționale.

Deși are un areal relativ larg în Europa Centrală și de Est, floarea de colț este vulnerabilă din cauza habitatului fragil și a presiunii turistice. Protejarea acestei specii este o responsabilitate comună europeană, iar statusul său legal reflectă importanța sa ecologică și culturală.

Floarea de colț de grădină (cultivată)

Specii asemănătoare: Se cultivă soiuri derivate din Leontopodium alpinum, sau specii înrudite mai puțin sensibile.

Adaptare:

Sunt crescute în grădini alpine sau în ghivece, fiind mai rezistente la condiții de câmpie.

Necesită sol bine drenat, soare și udare moderată.

Aspect: păstrează forma și culoarea specifică, dar uneori este ușor mai mare și mai viguroasă decât cea sălbatică.

Utilitate:

Este pur ornamentală, apreciată pentru rezistență și simbolism.

Poate fi plantată legal, fiind obținută prin multiplicare horticolă.

De-a lungul timpului, floarea de colț (Leontopodium alpinum) a stârnit fascinație nu doar prin frumusețea ei delicată, ci și prin simbolismul său: puritate, dragoste curajoasă și apropiere de natură. Tocmai această atracție a determinat oamenii să încerce aducerea florii de colț din mediul montan în grădini, pentru a o putea admira fără a dăuna populațiilor sălbatice.

Cum a fost introdusă în grădini

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, în paralel cu dezvoltarea grădinăritului ornamental în Europa Centrală, specialiștii în botanică și horticultură au început multiplicarea florii de colț prin semințe și divizarea tufelor din medii controlate (nu din flora spontană!). Acestea au fost aclimatizate în grădini alpine, iar apoi adaptate pentru condiții mai variate.

Pentru cultivarea în grădini, s-au selectat:

soiuri cu rezistență mai bună la căldură și umiditate;

varietăți cu flori mai mari sau mai dense;

forme hibride între Leontopodium alpinum și alte specii înrudite, cum ar fi Leontopodium nivale.

Floarea de colț de grădină în Europa și România

În Austria, Elveția, Germania: floarea de colț de grădină este extrem de populară și vândută în centre de horticultură. Se plantează adesea în grădini cu specific alpin.

În România: în ultimele două decenii, interesul pentru această plantă a crescut. Se poate cumpăra legal din pepiniere autorizate, în ghivece sau răsaduri, fiind varianta cultivabilă, fără impact asupra florii sălbatice.

În Franța și Italia: este folosită în grădini tematice, dar și ca plantă suvenir în stațiunile montane.

Avantaje ale cultivării controlate

Protejează populațiile naturale de pe munte.

Oferă posibilitatea de a admira floarea în mod legal, etic și sustenabil.

Îmbogățește biodiversitatea grădinilor, mai ales în cele cu influență rustică sau montană.

Astăzi, floarea de colț de grădină este un exemplu de cum o specie rară poate fi protejată prin cunoaștere și grădinărit responsabil.

Deși ambele poartă același nume și aspect, floarea de colț sălbatică este o floare a munților, rară și protejată, pe când floarea de colț de grădină este o adaptare cultivabilă, destinată iubitorilor de natură care doresc s-o admire fără a pune în pericol ecosistemele alpine.

Floarea de colț, fie în forma ei sălbatică, fie ca plantă de grădină, rămâne un simbol puternic al purității și al legăturii dintre om și natură. Varianta montană trebuie ocrotită cu strictețe, fiind o specie rară și fragilă, reprezentativă pentru biodiversitatea alpină. În schimb, floarea de colț cultivată oferă o alternativă frumoasă și etică pentru cei care doresc să o admire în grădini, fără a afecta mediul natural. Împreună, cele două varietăți reflectă echilibrul între conservare și pasiunea pentru frumusețea florilor autentice din patrimoniul european.