Ascultă Radio Antena Satelor Live

Schimbări climatice: China domină lista celor mai vulnerabile regiuni ale lumii

China deţine 16 dintre cele mai vulnerabile 20 de regiuni ale lumii în faţa schimbărilor climatice, potrivit unui raport publicat luni, iar unele dintre cele mai importante centre industriale sunt expuse riscurilor generate de creşterea nivelului mării şi de condiţiile meteorologice extreme, informează Reuters.

Schimbări climatice: China domină lista celor mai vulnerabile regiuni ale lumii

20 Februarie 2023, 15:08

Specialiştii de la XDI, o companie specializată în analiza riscurilor climatice, au examinat peste 2.600 de regiuni din lumea întreagă, folosind modele climatologice alături de date meteorologice şi de mediu pentru a evalua pagubele economice provocate de creşterea temperaturii globale până în anul 2050.

Studiul se bazează pe o creştere cu 3 grade Celsius a temperaturii medii de pe Terra până la sfârşitul acestui secol, în virtutea unui scenariu formulat de Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC).

Datele arată că unele dintre 'motoarele' economiei globale se confruntă cu riscuri catastrofale, precum creşterea nivelului mării, inundaţii fluviale şi incendii de vegetaţie, care ar putea totodată să afecteze preţurile proprietăţilor şi să alunge investiţiile, au precizat specialiştii de la XDI.

'Deja resimţim impacturile importante ale evenimentelor climatice din lumea întreagă, iar ele nu vor face altceva decât să se intensifice. În cele din urmă, vrem doar să ne asigurăm că fiecare decizie de investiţie este luată prin prisma rezilienţei climatice', a declarat directorul executiv al XDI, Rohan Hamden.

Jiangsu, o provincie costieră chineză puternic industrializată, care furnizează 10% din PIB-ul Chinei, a fost desemnată cel mai vulnerabil teritoriu, fiind urmată de regiunea vecină Shandong şi de importantul centru al producţiei de oţel Hebei. O provincie predispusă la inundaţii şi aflată în centrul ţării, Henan, se află pe locul al patrulea.

Migraţia producţiei globale în Asia a stimulat o creştere substanţială a investiţiilor în infrastructură în regiuni deja vulnerabile din China, făcându-le să devină mai susceptibile de a fi afectate de impacturile generate de schimbările climatice, a precizat Rohan Hamden.

'Investiţiile în infrastructură au tendinţa să se concentreze în zone care prezentau deja riscuri tradiţional mari - deltele unor râuri, zonele de coastă şi regiunile relativ plate', a adăugat el.

Regiunea non-chineză care ocupă cea mai înaltă poziţie în acest clasament este statul american Florida, clasat pe locul al 10-lea. Statele americane California şi New York se află pe locurile al 19-lea, respectiv al 46-lea. Nouă teritorii din India figurează între primele 50 de poziţii ale acestui clasament.

Deşi clima va deveni cel mai probabil un factor tot mai decisiv atunci când vine vorba despre dirijarea fluxurilor de capital, rămâne de văzut dacă acest factor va descuraja investiţiile în regiunile mai vulnerabile, a declarat Karl Mallon, cofondator al XDI.

'Sunt multe lucruri de făcut pentru a stabili ce zone din lume sunt potenţial adaptabile şi pot fi apărate şi care sunt, probabil, regiunile pe care le vom vedea abandonate la momentul potrivit', a adăugat Karl Mallon.

Foto: pixabay

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat
Natura 21 Octombrie 2025, 11:17

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat

Deşi statisticile arată o uşoară îmbunătăţire în ritmul de tăiere a pădurilor la nivel mondial, specialiştii FAO (n.r....

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat
Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani
Natura 20 Octombrie 2025, 13:15

Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani

Un raport recent privind evoluția climatică dezvăluie o tendință îngrijorătoare în România, indicând o încălzire...

Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani
Prezență inedită la Râmnicu Vâlcea: Lebăda cu gât negru, singurul exemplar sălbatic din România, localizată pe râul Olt
Natura 17 Octombrie 2025, 14:43

Prezență inedită la Râmnicu Vâlcea: Lebăda cu gât negru, singurul exemplar sălbatic din România, localizată pe râul Olt

Un vizitator neașteptat din emisfera sudică a transformat peisajul obișnuit al râului Olt, devenind o veritabilă atracție...

Prezență inedită la Râmnicu Vâlcea: Lebăda cu gât negru, singurul exemplar sălbatic din România, localizată pe râul Olt
Defileul Jiului, scenă pentru impresionantul ritual al cerbilor carpatini
Natura 25 Septembrie 2025, 12:05

Defileul Jiului, scenă pentru impresionantul ritual al cerbilor carpatini

În inima Defileului Jiului, natura își dezvăluie din nou unul dintre cele mai impresionante spectacole de toamnă: boncănitul...

Defileul Jiului, scenă pentru impresionantul ritual al cerbilor carpatini
Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme
Natura 18 Septembrie 2025, 14:45

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme

Ciclul apei în natură suferă modificări majore, oscilând tot mai des între perioade de secetă severă și inundații violente,...

Ciclul apei în natură se schimbă radical, datorită fenomenelor extreme
Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace
Natura 18 Septembrie 2025, 12:27

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace

Europa și regiunile de coastă ale Mării Mediterane au traversat, în august 2025, cea mai secetoasă lună august de la...

Europa se confruntă cu cea mai gravă secetă din august 2012 încoace
O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial
Natura 17 Septembrie 2025, 10:28

O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial

România face un pas important în protejarea Mării Negre prin inaugurarea primelor pajiști submarine de iarbă de mare și a...

O premieră pentru Marea Neagră: România creează un ecosistem subacvatic artificial
O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani
Natura 16 Septembrie 2025, 10:17

O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani

Distrugerea pădurii tropicale amazoniene a atins cote dramatice. Un nou raport al rețelei Mapbiomas arată că în ultimele...

O suprafață cât Spania, defrișată din Amazon în ultimii 40 de ani