Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cercetătorii au dezvoltat cafeaua "celulară"

O echipă de oameni de ştiinţă din Finlanda a reuşit să dezvolte o nouă tehnică ce permite producţia cafelei, una dintre băuturile cele mai consumate la nivel mondial, într-un mod mai durabil comparativ cu plantaţiile tropicale, după cum speră cercetătorii, relatează AFP.

Cercetătorii au dezvoltat cafeaua "celulară"

27 Octombrie 2021, 09:39

''Este cu adevărat cafea, pentru că în produs nu există altceva decât materie de la cafea'', a declarat doctor Heiko Rischer, pentru AFP.

Acest nou 'aur negru' nu este măcinat, ci rezultă dintr-un grup de celule obţinute dintr-o plantă de cafea, în condiţii de temperatură, lumină şi oxigen strict controlate într-un bioreactor.

Odată prăjită, pudra poate fi preparată exact la fel ca şi cafeaua obişnuită.

Pentru echipa condusă de Rischer, de la institutul finlandez de cercetări tehnice VTT, această tehnică permite evitarea problemelor de natură ecologică asociate cafelei, a cărei producţie globală se ridică la aproximativ 10 milioane de tone de boabe.

''Cafeaua este, desigur, un produs problematic'', a precizat specialistul, în special din cauza încălzirii globale. Acest lucru face ca plantaţiile existente să fie mai puţin productive şi, astfel, îi determină pe fermieri să defrişeze mai multe suprafeţe de pădure tropicală în vederea dezvoltării unor noi culturi.

''Mai este şi problema transportului, a utilizării combustibililor fosili (...), aşa că este perfect logic să căutăm alternative'', a continuat cercetătorul.

Cafeaua dezvoltată de cercetători utilizează aceleaşi principii ale agriculturii celulare care sunt din ce în ce mai des folosite pentru a produce carne cultivată în laborator, ce nu implică sacrificarea animalelor. Acesta din urmă a fost autorizată în 2020 pentru vânzare de către autorităţile din Singapore, o premieră la nivel mondial.

Echipa finlandeză efectuează în prezent o analiză mai aprofundată a durabilităţii produsului obţinut, în cazul în care acesta ajunge să fie produs pe scară largă.

''Cunoaştem deja că amprenta noastră asupra apei, de exemplu, este mult inferioară comparativ cu ceea ce este necesar pentru cultivarea câmpurilor'', a explicat Rischer. Tehnica ar necesita, de asemenea, mai puţină mână de lucru în comparaţie cu producţia cafelei tradiţionale.

Neîncredere

Proiectul are o importanţă deosebită în Finlanda, care, potrivit analiştilor de la Statista, se plasează printre ţările cu cel mai mai ridicat consum de cafea din lume, cu o medie de zece kilograme de persoană pe an.

Pentru iubitorii cafelei, cheia succesului o reprezintă gustul. Până în prezent, doar specialiştii din cadrul unui grup de ''experţi senzoriali'', special instruiţi, au voie să guste această nouă băutură, datorită statutului acesteia de ''aliment nou''.

''Una dintre directivele comitetului de etică este să guşti şi să scuipi, să nu înghiţi'', a declarat pentru AFP Heikki Aisala, care conduce acest grup de specialişti din cadrul proiectului.

''Cafea celulară este mai puţin amară decât cafeaua obişnuită'', a declarat Aisala, potrivit căreia aceasta are un conţinut uşor mai redus de cofeină. Gustul ei fructat este, de asemenea, mai puţin pronunţat.

''Trebuie să admitem că nu suntem prăjitori profesionişti şi că o mare parte din crearea aromelor are loc în timpul procesului de prăjire'', a recunoscut Rischer.

Odată cu finalizarea proceselor de testare şi rafinare, echipa speră să găsească un partener pentru creşterea producţiei şi să poată comercializa cafeaua 'celulară'.

Cercetătorii estimează că va fi nevoie de cel puţin patru ani până când cafeaua de laborator va ajunge pe rafturile magazinelor şi supermarketurilor.

Au apărut şi alte iniţiative în încercarea de a găsi o alternativă mai durabilă la cafea. Startup-ul Atomo din Seattle a anunţat în septembrie că a strâns 11,5 milioane de dolari pentru cafeaua sa ''moleculară'', care are gust de cafea tradiţională, dar este obţinută dintr-o materie organică, alta decât o plantă de cafea.

Cu toate acestea, studiile efectuate în Statele Unite şi Canada au scos la iveală neîncrederea publicului, în special a persoanelor vârstnice, faţă de înlocuitorii alimentari cultivaţi în laborator.

În pofida beneficiilor pentru mediu, unii experţi în politici alimentare au atras atenţia că mijloacele de trai ale cultivatorilor de cafea ar putea fi în pericol dacă produsele de laborator se răspândesc pe scară largă, noteaza Agerpres.

Foto: pixabay

Un asteroid de dimensiunea unui munte va trece pe lângă Terra
Stiinta 27 Iunie 2024, 16:47

Un asteroid de dimensiunea unui munte va trece pe lângă Terra

Un asteroid masiv, considerat un posibil 'ucigaş de planete', trece joi prin proximitatea relativă a Terrei, la o distanţă de...

Un asteroid de dimensiunea unui munte va trece pe lângă Terra
O sondă spaţială chineză a adus pe Terra eşantioane prelevate de pe faţa nevăzută a Lunii
Stiinta 25 Iunie 2024, 10:51

O sondă spaţială chineză a adus pe Terra eşantioane prelevate de pe faţa nevăzută a Lunii

Sonda spaţială Chang'e-6, având la bord primele eşantioane aduse vreodată pe Terra de pe faţa nevăzută a Lunii, a revenit cu...

O sondă spaţială chineză a adus pe Terra eşantioane prelevate de pe faţa nevăzută a Lunii
Un animal străvechi, asemănător unui porc, arată începuturile evoluţiei creierului la mamifere
Stiinta 21 Iunie 2024, 10:00

Un animal străvechi, asemănător unui porc, arată începuturile evoluţiei creierului la mamifere

Cu peste 250 de milioane de ani în urmă, Scoţia nu era învăluită în ceaţă şi ploi ca în zilele noastre, ci era un deşert...

Un animal străvechi, asemănător unui porc, arată începuturile evoluţiei creierului la mamifere
Jumătate planetă, jumătate stea: Noi pitice brune au fost detectate în Calea Lactee
Stiinta 21 Iunie 2024, 09:48

Jumătate planetă, jumătate stea: Noi pitice brune au fost detectate în Calea Lactee

Un gen neobişnuit de pitice brune, obiecte celeste puţin cunoscute şi considerate a fi o combinaţie între o planetă şi o...

Jumătate planetă, jumătate stea: Noi pitice brune au fost detectate în Calea Lactee
Boala Parkinson ar putea fi prezisă cu 7 ani înainte printr-o simplă analiză de sânge
Stiinta 19 Iunie 2024, 16:25

Boala Parkinson ar putea fi prezisă cu 7 ani înainte printr-o simplă analiză de sânge

O descoperire revoluționară în domeniul medical ar putea schimba radical modul în care este diagnosticată boala Parkinson. Un...

Boala Parkinson ar putea fi prezisă cu 7 ani înainte printr-o simplă analiză de sânge
Inovație în tehnologie: Piele electronică care suportă temperaturi extreme de -78°C
Stiinta 24 Mai 2024, 15:57

Inovație în tehnologie: Piele electronică care suportă temperaturi extreme de -78°C

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Tianjin din China a dezvoltat un nou tip de piele electronică pentru mâini...

Inovație în tehnologie: Piele electronică care suportă temperaturi extreme de -78°C
Subconștientul dezvăluit: Explorarea motivelor din spatele vorbirii în timpul somnului
Stiinta 13 Mai 2024, 12:13

Subconștientul dezvăluit: Explorarea motivelor din spatele vorbirii în timpul somnului

Vorbirea în somn este un fenomen fascinant care a intrigat oamenii de-a lungul timpului. De la murmure și vorbe întrerupte...

Subconștientul dezvăluit: Explorarea motivelor din spatele vorbirii în timpul somnului
Protecție avansată în zonele montane: Cum ne poate ajuta inteligența artificială să anticipăm avalanșele
Stiinta 30 Aprilie 2024, 16:43

Protecție avansată în zonele montane: Cum ne poate ajuta inteligența artificială să anticipăm avalanșele

Riscul de avalanşă poate fi evaluat de inteligenţa artificială (AI) la fel de bine ca şi de specialiştii umani, conform...

Protecție avansată în zonele montane: Cum ne poate ajuta inteligența artificială să anticipăm avalanșele