Pompierii intervin la un incendiu de pădure izbucnit la poalele Munților Rodnei
Un incendiu de vegetație forestieră a fost semnalat luni în zona localității Parva, din județul Bistrița-Năsăud, unde flăcările au cuprins o suprafață estimată la aproximativ zece hectare de pădure, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Articol de Antena Satelor, 16 Martie 2026, 14:13
Incendiul se manifestă într-o zonă de pădure de fag, focul propagându-se la doborâturi şi stratul de frunziş, ceea ce îngreunează intervenţia şi favorizează extinderea acestuia pe terenul împădurit.
La faţa locului au fost mobilizaţi pompieri militari de la unităţile din Bistriţa şi Năsăud, personal silvic şi Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Parva.
Intervenţia, care este în dinamică, este îngreunată de accesul dificil în zona forestieră, pompierii acţionând în principal cu mijloace specifice intervenţiilor în astfel de terenuri, a precizat ISU Bistriţa-Năsăud.








