Ascultă Radio Antena Satelor Live

Evenimentul "Noaptea Cercetătorilor", aniversat în 26 de oraşe din România

Zeci de oraşe din România vor fi vineri gazda celui mai captivant eveniment despre ştiinţă şi cercetare, Noaptea Cercetătorilor Europeni, care aduce mai aproape de publicul larg cei mai prietenoşi cercetători, alături de care vizitatorii vor învăţa cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar şi cât de utilă este aceasta pentru viaţa de zi cu zi.

Evenimentul "Noaptea Cercetătorilor", aniversat în 26 de oraşe din România

27 Septembrie 2022, 14:01

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, în Bucureşti, cel mai mare laborator în aer liber îşi aşteaptă vizitatorii la Casa Oamenilor de Ştiinţă (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 9), între orele 16.00 şi 21.00. Pe scena evenimentului, 4 momente inedite vor stârni curiozitatea publicului de a afla mai multe despre importanţa somnului, tehnicile de prim ajutor, magia chimiei şi lumea neştiută a liliecilor.

Pasionaţii de ştiinţă vor fi uluiţi de experimentele de fizică şi chimie efectuate chiar de ei, vor participa la ateliere interactive de mecatronică, robotică, control al mişcării, educaţie financiară şi ecologică, iar jocurile şi concursurile pe diverse teme ştiinţifice vor face experienţa participării una de neuitat.

De asemenea, ştiinţa şi cercetarea îşi dau întâlnire cu publicul larg şi la Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi, Câmpia Turzii, Constanţa, Deva, Galaţi, Hunedoara, Negreşti-Oaş, Oradea, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Sulina, Târgu Jiu, Târgu Neamţ, Timişoara, Titu, Tulcea şi Zalău.

Astfel, publicul curios şi dornic de cunoaştere este invitat să exploreze lumea ştiinţei împreună cu cercetătorii. Experimentele inedite îi vor ajuta pe participanţi să-şi însuşească cunoştinţe de bază despre lumea înconjurătoare. Astronomia îşi va dezvălui toate secretele, prin intermediul telescoapelor ce vor cerceta cerul plin de mistere, iar noile tehnologii îi vor ului pe vizitatori prin beneficiile pe care le aduc vieţii cotidiene.

'O varietate de workshop-uri de programare şi utilizare a sistemelor de inteligenţă artificială vor fi prezente la evenimentele din întreaga ţară. Pasionaţii de robotică vor putea explora mai bine acest domeniu, interacţionând cu echipe de elevi ce au participat la competiţii naţionale şi internaţionale. Descoperirile arheologice recente vor fi bine puse în valoare, prin prezentări interactive ale cercetătorilor în acest domeniu, iar reconstituirile istorice vor transpune vizitatorii în epoci de poveste, oferindu-le o experienţă unică. Mai mult, publicul va putea realiza adevărate călătorii în diverse epoci istorice, prin intermediul tehnologiilor de realitate virtuală', afirmă sursa citată.

Educaţia pe teme ecologice nu va lipsi nici ea de la eveniment, publicul având ocazia să conştientizeze mai bine problemele de mediu cu care se confruntă societatea actuală şi să afle cum se pot implementa soluţii utile.

Cele mai premiate invenţii ale cercetătorilor români vor fi la îndemâna vizitatorilor, publicul având ocazia să afle rezultatele muncii de cercetare desfăşurată în diverse muzee, universităţi şi institute din România. Toate detaliile privind locaţiile şi programul de desfăşurare, precum şi agenda activităţilor din fiecare oraş se găsesc pe www.noapteacercetatorilor.eu.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment ce atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori, reuşind să inspire următoarele generaţii de cercetători. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

Foto: commons.wikimedia.org

Cercetătorii anunță progrese în diagnosticarea precoce a cancerului ovarian
Stiinta 26 August 2025, 10:35

Cercetătorii anunță progrese în diagnosticarea precoce a cancerului ovarian

Un test de sânge aflat în studiu ar putea permite depistarea cancerului ovarian încă din fazele incipiente, oferind șanse mai...

Cercetătorii anunță progrese în diagnosticarea precoce a cancerului ovarian
Cercetătorii europeni sugerează adăugarea mucurilor de ţigară în asfalt pentru a-l face mai durabil
Stiinta 14 August 2025, 12:10

Cercetătorii europeni sugerează adăugarea mucurilor de ţigară în asfalt pentru a-l face mai durabil

Cercetătorii de la Universităţile Bologna şi Granada au descoperit că asfaltul poate fi făcut mai durabil prin adăugarea...

Cercetătorii europeni sugerează adăugarea mucurilor de ţigară în asfalt pentru a-l face mai durabil
A fost descoperită cea mai veche urmă a bacteriei ciumei, care datează de acum 5.500 de ani
Stiinta 10 Iulie 2025, 12:45

A fost descoperită cea mai veche urmă a bacteriei ciumei, care datează de acum 5.500 de ani

Un studiu pe scară largă al bolilor umane care existau în urmă cu 37.000 de ani a identificat bacteriile, virusurile şi...

A fost descoperită cea mai veche urmă a bacteriei ciumei, care datează de acum 5.500 de ani
Inteligența artificială va afecta masiv piața muncii, în următorii cinci ani
Stiinta 30 Mai 2025, 11:18

Inteligența artificială va afecta masiv piața muncii, în următorii cinci ani

Aproximativ 25% dintre locurile de muncă din întreaga lume vor fi afectate în mod direct de inteligența artificială...

Inteligența artificială va afecta masiv piața muncii, în următorii cinci ani
O maşină zburătoare dezvoltată de o companie din Slovacia se pregăteşte să intre în producţia de serie
Stiinta 18 Mai 2025, 23:41

O maşină zburătoare dezvoltată de o companie din Slovacia se pregăteşte să intre în producţia de serie

Compania slovacă Klein Vision se pregăteşte să înceapă producţia de serie a maşinii zburătoare AirCar 2. Modelul este capabil...

O maşină zburătoare dezvoltată de o companie din Slovacia se pregăteşte să intre în producţia de serie
Expunerea la ecrane poate afecta grav dezvoltarea copiilor sub 6 ani, susțin experții
Stiinta 30 Aprilie 2025, 10:23

Expunerea la ecrane poate afecta grav dezvoltarea copiilor sub 6 ani, susțin experții

Oamenii de știință atrag atenția asupra riscurilor majore asociate expunerii copiilor sub 6 ani la ecrane, precum...

Expunerea la ecrane poate afecta grav dezvoltarea copiilor sub 6 ani, susțin experții
O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă în România pe 29 martie
Stiinta 25 Martie 2025, 13:53

O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă în România pe 29 martie

Cerul va oferi un spectacol astronomic impresionant pe 29 martie: o eclipsă parțială de Soare, vizibilă din vestul și...

O eclipsă parțială de Soare va fi vizibilă în România pe 29 martie
România are cea mai mică alocare bugetară pentru cercetare, comparativ cu statele UE
Stiinta 25 Martie 2025, 13:36

România are cea mai mică alocare bugetară pentru cercetare, comparativ cu statele UE

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește investițiile publice în sectorul cercetare-...

România are cea mai mică alocare bugetară pentru cercetare, comparativ cu statele UE