Ascultă Radio Antena Satelor Live

Reguli noi pentru turiștii care doresc să ajungă în Grecia

După ce a fost greu lovită de al treilea val al pandemiei, Grecia a relaxat din aprilie regimul restricțiilor, dar cea mai așteptată este reluarea, pe 15 mai, a sezonului turistic, care aduce în mod normal peste 20% din PIB.

Reguli noi pentru turiștii care doresc să ajungă în Grecia

10 Mai 2021, 11:09

Ministrul turismului a anunțat cinci paliere de siguranță pentru vacanțele străinilor. Michaela Lambrinidou transmite de la Atena.

La 14 mai se deschide oficial sezonul turistică în Grecia. Într-o conferință de presă, susținută pentru mass-media străină, ministrul Charis Theocharis a menționat că vor putea călători în scop turistic persoanele vaccinate, cele testate negative de COVID-19 și cele imunizate prin boală, aceasta fiind prima linie de apărare.

A doua linie prevede teste rapide aleatorii la sosire, indiferent dacă vizitatorii vin pe cale rutieră sau aeriană.

A treia linie de apărare este aceea de a pune imediat în carantină vizitatorii în cazul unui test pozitiv și apoi de a fi supuşi ulterior din nou unui test PCR.

Toate costurile care pot apărea în legatură cu COVID-19, inclusiv spitalizarea și carantina, vor fi asigurate de statul grec, fără costuri suplimentare pentru turiști.

A patra linie de apărare reprezintă regulile generale de siguranță, cum ar fi obligația de a păstra distanța sau restricțiile pentru transportul cu autobuze sau vapoare, iar ultima, adică a cincea linie de apărare, prevede că toate protocoalele sanitate care se aplică cetățenilor greci se vor aplica și turiștilor, de exemplu, utilizarea obligatorie a măștii în locurile publice.

Autoritățile elene au anunțat că au prioritizat vaccinarea lucrătorilor din turism şi că vor relaxa treptat restricțiile anti-COVID, doar dacă situaţia pandemică din Grecia o va permite, anunta Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Hotelierii de pe litoral reduc tarifele cu până la 20% și oferă pachete speciale pentru a prelungi sezonul estival
Turism 30 August 2025, 12:01

Hotelierii de pe litoral reduc tarifele cu până la 20% și oferă pachete speciale pentru a prelungi sezonul estival

Turiștii care își planifică o vacanță pe litoralul românesc la finalul lunii august pot beneficia de tarife mai mici și...

Hotelierii de pe litoral reduc tarifele cu până la 20% și oferă pachete speciale pentru a prelungi sezonul estival
Programul „Litoralul pentru toți” revine în septembrie cu tarife reduse până la 60%
Turism 24 August 2025, 12:40

Programul „Litoralul pentru toți” revine în septembrie cu tarife reduse până la 60%

Cea de-a 47-a ediție a programului „Litoralul pentru toți” are loc pe parcursul lunii septembrie, oferind turiștilor...

Programul „Litoralul pentru toți” revine în septembrie cu tarife reduse până la 60%
Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri de avertizare
Turism 21 Iulie 2025, 13:09

Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri de avertizare

Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri. În Grecia,...

Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri de avertizare
Vaslui: Tur eco-cultural gastronomic al judeţului, în perioada 26-27 iulie
Turism 17 Iulie 2025, 16:35

Vaslui: Tur eco-cultural gastronomic al judeţului, în perioada 26-27 iulie

Centrul Europe Direct Vaslui, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Vaslui şi Open Camp Vaslui, organizează în perioada...

Vaslui: Tur eco-cultural gastronomic al judeţului, în perioada 26-27 iulie
România turistică: Intre potențial uriaș și pași mici
Turism 17 Iulie 2025, 14:39

România turistică: Intre potențial uriaș și pași mici

Natura este mai mult decât generoasă cu țara noastră, care beneficiază de resurse uriașe pentru a-și dezvolta un turism...

România turistică: Intre potențial uriaș și pași mici
Sărbătoare mare la poalele Cetății Neamțului
Turism 10 Iulie 2025, 22:30

Sărbătoare mare la poalele Cetății Neamțului

La Târgu Neamț, între 11 și 13 iulie, istoria coboară printre oameni. Se aud pași de domnițe și cavaleri, tropote de cai,...

Sărbătoare mare la poalele Cetății Neamțului
7 destinații balneare ale României și afecțiunile care pot fi tratate în aceste stațiuni
Turism 10 Iulie 2025, 22:14

7 destinații balneare ale României și afecțiunile care pot fi tratate în aceste stațiuni

România are o tradiție balneară de peste un secol, cu stațiuni renumite pentru apele minerale, nămolurile terapeutice și...

7 destinații balneare ale României și afecțiunile care pot fi tratate în aceste stațiuni
Redescoperirea naturii, invitație în inima munților Rodnei
Turism 10 Iulie 2025, 17:45

Redescoperirea naturii, invitație în inima munților Rodnei

Într-o lume din ce în ce mai grăbită, Parcul Național Munții Rodnei rămâne un colț de liniște și frumusețe autentic...

Redescoperirea naturii, invitație în inima munților Rodnei