Ascultă Radio Antena Satelor Live

Descoperă sufletul Transilvaniei

Mergem astăzi în centrul României, într-o zonă încărcată de legende, desprinsă parcă din poveşti, în care descoperi aşezări parcă încremenite în timp. Peisajul rural transilvănean a încântat dintotdeauna turiştii români şi străini deopotrivă. Liniştea micilor sate răsfirate, oamenii simpli, aerul curat, obiceiurile străvechi, dar şi mâncarea tradiţională au făcut ca destinaţia noastră, deşi nepromovată pe cât ar trebui, să fie una renumită. Iar odată ajunşi în Transilvania veţi mai descoperi ceva. Pe lângă aceste sate sau chiar în mijlocul lor se ridică impunătoare biserici - cetăţi fortificate, ridicate în secolul al XII-lea. În acest spaţiu geografic relativ restrâns au fost identificate peste 200 de astfel de monumente.

11 Septembrie 2015, 04:44

Începând din data de 5 aprilie s-a deschis noul sezon de vizite al cetăţilor fortificate, iar până în data de 31 octombrie sunt aşteptaţi peste 400.000 de vizitatori, conform datelor comunicate de Biserica Evanghelică din România. Aceştia se vor bucura de roadele unui proiect special, "Descoperă sufletul Transilvaniei", al cărui coordonator este preot dr. Ştefan Coşoroabă:

"Proiectul "Descoperă sufletul Transilvaniei" a apărut dintr-o necesitate. După 1990, aproape toţi saşii din Transilvania, membri ai Bisericii Evanghelice din România, au emigrat. Odată cu ei au plecat şi constructorii şi cei care întreţineau bisericile fortificate.

Astfel, cele peste 150 de biserici medievale şi fortificate din sudul Transilvaniei au rămas aproape orfane. Această salbă de monumente este unică în Europa. De aceea, Biserica Evanghelică din România, pornind de la Episcopie, a trebuit să demareze un proiect pentru a substitui efortul comunităţilor care timp de 800 de ani au întreţinut aceste biserici. Din păcate, actualele comunităţi locale se implică prea puţin în întreţinerea actualelor monumente istorice, indiferent dacă sunt UNESCO sau de categoria A sau B. Turismul cultural devine astfel o substituire a comunităţilor care nu mai există, singura posibilitate de a întreţine pentru viitor aceste monumente istorice. De aceea s-a lansat proiectul Descoperă Sufletul Transilvaniei."

Sezonul actual de vizitare a cetăţilor fortificate se desfăşoară din 5 aprilie până în 31 octombrie 2015. În această perioadă sunt programate aproape 200 de evenimente, iar vizitatorii pot intra în aproximativ 65 de biserici fortificate şi biserici medievale.

41 din ele sunt incluse in Transilvania Card 2015, un nou instrument turistic, primul card de vacanţă din România, despre care aflăm de la preot dr. Ştefan Coşoroabă: "Transilvania Card este o încercare de a promova bisericile fortificate nu numai individual ci şi colectiv, tocmai printr-un card de vacanţă care permite un acces liber la cele mai importante biserici fortificate. Pe lângă acces gratuit, acest card oferă şi reduceri la servicii turistice oferite de partenerii noştri în zona monumentelor. Aşadar, avem un turism integrat.

Nu ne dorim să promovăm doar bisericile fortificate, ci toată zona, împreună cu oamenii care locuiesc acolo. Avem peste 65-70 de oferte de reduceri la restaurante, pensiuni şi evenimente. Există un site dedicat acestui card. Cei interesaţi pot găsi date despre bisericile fortificate, servicii şi despre proiectul "Descoperă sufletul Transilvaniei" în limbile germană, română şi engleză.

Cardul se poate achiziţiona în opt localităţi din sudul Transilvaniei. Costă 50 de lei sau 11 euro, banii respectivi fiind investiţi în totalitate pentru restaurări. Însă acesta se poate comanda şi prin e-mail."

Citeste articolul complet pe rri.ro

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România
Turism 08 Decembrie 2025, 15:27

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România

Turismul rural rămâne una dintre marile atracții ale sezonului de iarnă, însă proprietarii de pensiuni resimt din plin...

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România
Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă
Turism 08 Decembrie 2025, 12:43

Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă

Tot mai mulți români aleg să petreacă Crăciunul și Revelionul în sate autentice, unde colindele, obiceiurile străvechi și...

Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă
Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa
Turism 27 Noiembrie 2025, 19:02

Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa

Magia sărbătorilor de iarnă și-a găsit capitala absolută în inima Olteniei, unde organizarea festivă a surclasat competiția...

Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa
ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie
Turism 26 Noiembrie 2025, 11:09

ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie

Accesul pe teritoriul britanic va fi condiționat în curând de o nouă procedură digitală, menită să reglementeze fluxul de...

ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie
Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică
Turism 13 Noiembrie 2025, 17:05

Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică

Comuna Jurilovca din județul Tulcea primește recunoașterea oficială de stațiune turistică de interes local, un statut mult...

Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică
ANAT trage un semnal de alarmă: România, codașă la turismul internațional
Turism 07 Noiembrie 2025, 12:11

ANAT trage un semnal de alarmă: România, codașă la turismul internațional

La peste trei decenii de la căderea comunismului, România pare să fi pierdut una dintre puținele sale competențe economice...

ANAT trage un semnal de alarmă: România, codașă la turismul internațional
Turismul local primește un nou impuls: Noi comune au fost atestate ca zone turistice
Turism 06 Noiembrie 2025, 15:15

Turismul local primește un nou impuls: Noi comune au fost atestate ca zone turistice

Turismul românesc își lărgește oficial orizontul. Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, atestarea mai multor localități ca...

Turismul local primește un nou impuls: Noi comune au fost atestate ca zone turistice
Marea Neagră atrage vizitatori: Turiștii din Germania, Marea Britanie și SUA, în fruntea clasamentului
Turism 31 Octombrie 2025, 12:26

Marea Neagră atrage vizitatori: Turiștii din Germania, Marea Britanie și SUA, în fruntea clasamentului

Județul Constanța înregistrează un bilanț turistic pozitiv, depășind 1,6 milioane de vizitatori în primele opt luni ale...

Marea Neagră atrage vizitatori: Turiștii din Germania, Marea Britanie și SUA, în fruntea clasamentului