Din mărețiile țării: Şirnea, un tărâm de basm
Această locație minunată din mijlocul Carpaților, între Bucegi și Piatră Craiului, la poalele acestora din urmă, într-un tărâm rupt de lumea modernă, este desprinsă parcă dintr-un tablou al unor vremuri ce ne amintesc de originile tradiționale ale poporului nostru român, de munca sa pentru existența, de minunata comuniune dintre om și natură. Nu trebuie decat sa ne luam o data lumea in cap si pentru o zi, un weekend sau o saptamana, sa ne intoarcem din nou la aceasta viata frumoasa si naturala pe care multi dintre bunici si parinti au trait-o si pe care acum ne-o povestesc cu drag.
12 Noiembrie 2015, 06:17
Plaiurile sirnene sunt la fel sau poate mai frumoase ca cele dintr-un catalog turistic ce ne infatiseaza mult mai celebre statiuni din Elvetia, Austria sau Cehia. Vacute ce pasc pe pasuni avem si noi aici, iar cu adevarat muntii nostri aur poarta, mai ales cel verde, care ne face mai buni, ne ajuta sa respiram un aer mai curat si sa mancam natural.
Aerul respirat in Sirnea este in topul celor mai pure si curate din tara (cu date de la statiile meteo, alaturi de Stana de Vale, Lepsa sau Baile Tusnad).
Venind din Brasov, am trecut prin Moeciu de Sus, Drumu Carului si apoi am intrat in comuna Fundata (comuna aflata la cea mai mare altitudine din tara) pe DN73, un drum care se poate reface cu siguranta, avand in vedere traficul, turistic in special, de care are parte.
Drumul ce duce catre Sirnea, primul sat turistic european din tara, ne astepta in dreapta, in vale, un drum prost, neasfaltat si cu destule gropi, dar peisajul prin care acest drum trece te lasa fara grai si te indreptateste si el sa mergi cu o viteza redusa.
Am continuat drumul catre Poiana si vechea granita dintre Tara Romaneasca (Judetul Arges) si Transilvania (Judetul Brasov). De aici dam de asfalt prin satul Ciocanu si comuna Dambovicioara, catre pestera cu acelasi nume. De la Sirnea spre Chei soseaua este impecabila, singurele posibile neajunsuri fiind latimea si panta ei, insa pentru mine, iubitor al condusului in aceste conditii, a fost ceva fermecator si relaxant.
Accentul pe care l-am pus de data aceasta a fost pe vizitarea zonei dintre Poiana, pe deal, la granita, si satul Ciocanu, o zona semi-salbatica, in care padurea se imbina extraordinar cu pasunea si activitatile pastorale. "Odaile" pe care le intalnim aici sunt specifice zonei si erau folosite iarna de sateni pentru hranirea vacutelor, acestea fiind mutate de la una la alta atunci cand fanul strans peste vara se consuma.
Sirnenii le tineau companie animalelor lor si nu plecau la oras decat atunci cand trebuiau sa isi vanda din productie la pietele din Campulung, Bran sau chiar Brasov. Cumparau in schimb ceea ce nu aveau in gospodarie, in mare parte fructe, legume, faina sau cereale intregi.
Astfel, unii mai instariti prin munca decat altii reuseau sa-si trimita dintre copii la scoala, la oras, pentru a duce un trai mai bun. Deseori, mai ales in timpurile de mult trecute, trocul reprezenta un mod obisnuit de a face negot in targurile transilvane.
Un traseu de cateva ore ne-a purtat peste dealuri, pe langa vechi fantani, pe pajisti si prin paduri cu arbori batrani ce au trait atatea si atatea povesti.
