Ascultă Radio Antena Satelor Live

Municipiul Bistriţa va fi inclus în traseul drumului tematic Via Transilvanica

Municipiul Bistriţa va fi inclus în traseul drumului tematic Via Transilvanica, proiect lansat în urmă cu patru ani de Asociaţia Tăşuleasa Social şi care leagă zece judeţe, de la Putna până la Drobeta Turnu-Severin.

Municipiul Bistriţa va fi inclus în traseul drumului tematic Via Transilvanica

10 Iunie 2022, 08:20

Lansarea oficială a traseului care străbate şi municipiul va avea loc sâmbătă, 11 iunie, în Parcul cu peri seculari amenajat pe Dealul Cocoş, şi va fi marcată printr-o masă câmpenească şi un spectacol de dansuri săseşti.
Traseul care vizează municipiul măsoară 17,22 kilometri şi este marcat cu 19 borne.
Proiectul Via Transilvanica al Asociaţiei Tăşuleasa Social urmăreşte marcarea şi amenajarea unui traseu turistic şi de pelerinaj în lungime de 1.400 de kilometri, care porneşte de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania şi se încheie la Drobeta Turnu-Severin.
Traseul poate fi parcurs integral sau în etape, la pas, călare sau cu bicicleta, iar iniţiatorii îşi doresc ca acest drum tematic să pună în valoare bogăţiile culturale, istorice şi naturale şi să sprijine dezvoltarea comunităţilor locale.

RADOR

Obiectiv natural unic din Baia Mare, Coloanele Limpedea, intră în circuitul turistic
Turism 11 Februarie 2026, 10:36

Obiectiv natural unic din Baia Mare, Coloanele Limpedea, intră în circuitul turistic

Unul dintre cele mai spectaculoase obiective naturale de origine vulcanică din Maramureş, rezervaţia Coloanele Limpedea din...

Obiectiv natural unic din Baia Mare, Coloanele Limpedea, intră în circuitul turistic
Cum a arătat turismul românesc în 2025: Radiografia turismului național și așteptările operatorilor pentru noul sezon
Turism 02 Februarie 2026, 13:48

Cum a arătat turismul românesc în 2025: Radiografia turismului național și așteptările operatorilor pentru noul sezon

Turismul din România nu s-a prăbușit în 2025, dar a trecut printr-un an greu. Au existat scăderi la vacanțele în țară, însă,...

Cum a arătat turismul românesc în 2025: Radiografia turismului național și așteptările operatorilor pentru noul sezon
Vacanțe mai scumpe în Bulgaria. Trecerea la euro majorează tarifele turistice
Turism 12 Decembrie 2025, 12:10

Vacanțe mai scumpe în Bulgaria. Trecerea la euro majorează tarifele turistice

Românii care obișnuiesc să își petreacă concediile în țara vecină vor fi nevoiți să aloce un buget mai consistent pentru...

Vacanțe mai scumpe în Bulgaria. Trecerea la euro majorează tarifele turistice
Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România
Turism 08 Decembrie 2025, 15:27

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România

Turismul rural rămâne una dintre marile atracții ale sezonului de iarnă, însă proprietarii de pensiuni resimt din plin...

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România
Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă
Turism 08 Decembrie 2025, 12:43

Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă

Tot mai mulți români aleg să petreacă Crăciunul și Revelionul în sate autentice, unde colindele, obiceiurile străvechi și...

Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă
Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa
Turism 27 Noiembrie 2025, 19:02

Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa

Magia sărbătorilor de iarnă și-a găsit capitala absolută în inima Olteniei, unde organizarea festivă a surclasat competiția...

Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa
ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie
Turism 26 Noiembrie 2025, 11:09

ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie

Accesul pe teritoriul britanic va fi condiționat în curând de o nouă procedură digitală, menită să reglementeze fluxul de...

ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie
Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică
Turism 13 Noiembrie 2025, 17:05

Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică

Comuna Jurilovca din județul Tulcea primește recunoașterea oficială de stațiune turistică de interes local, un statut mult...