Ascultă Radio Antena Satelor Live

“Satul tăietorilor de lemne” ascunde o poveste aparte și un peisaj de vis

“Satul tăietorilor de lemne”, ascuns în inima codrilor Olteniei, este cel mai vechi sat din România. Firijba, cătunul de poveste din judetul Vâlcea a reușit să sfideze trecerea anilor, cu inevitabilele sale influențe, păstrând aproape intactă, aura medievală și spiritul locului.

21 Mai 2016, 12:00

Localitatea, cu o vechime remarcabilă, apărut pe harta judeţului Vâlcea în urmă cu aproape 500 de ani, fiind întemeiat de tăietori de lemne. Aceştia foloseau ca unelte în activitatea lor “firejuri” sau fierăstraie, de aici şi numele cătunului. Localitatea este printre puţinele care s-au conservat în timp datorită izolării şi a faptului că această comunitate avea o legătură atât de strânsă, încât foarte greu a reuşit să se integreze cu restul lumii.

Vechimea sa este atestată şi de faptul că primele biserici de lemn din judeţul Vâlcea – peste 70 la număr – au fost construite cu lemn extras din Pădurea Firijba.

Satul Firijba număra la anul 1900 peste 150 de locuitori, majoritatea tăietori de lemne. Pe atunci avea o şcoală şi o biserică, care acum nu mai sunt funcţionale.

În sat mai trăiesc 38 de localnici, majoritatea cu vârsta de peste 60 de ani, o singură familie având copii. Însă „toți își lucrează grădinile, cară lemne și sunt sănătoși, fără doctori”. Sunt peste 30 de case aici, care au o vechime impresionantă, fiind adevărate monumente pentru istoria satului românesc. Satul în sine, pe care se merge încă pe un drum pietruit, este un minunat loc uitat în secolele trecute.

Forța oamenilor de aici a dat naștere și unor legende. Se spune că în aceste locuri trăiau bărbați de doi metri, care cărau de unii singuri, cu spinarea, bușteni uriași, pe care i-ar ridica cu greu chiar și 2-3 oameni împreună. Acești oameni erau rareori văzuți jos, la lunca râului.
În această comunitate închisă, a oamenilor codrilor, și femeile erau vânjoase, oarecum masculine, „cu o uitatură aspră”, după cum își amintesc bătrânii locului.

Recent, Primăria Popeşti, de care cătunul Firijba aparține din punct de vedere administrativ, a accesat un proiect de 200 de mii euro care prevede dezvoltarea unor trasee turistice – drumul lemnului care leagă bisericile de lemn din zonă cu Mănăstirea dintr-un Lemn din Frânceşti, punerea bazelor dezvoltării agro-turismului şi unele activităţi de promovare. Printre investiții, este vizat și cătunul Firijba, care va avea drum de acces, pentru a fi accesibil și pe timp de iarnă. Aici vor fi deschise trasee turistice marcate, vor apărea primele pensiuni.

Mica localitate urmează să fie declarată sat de patrimoniu, autoritățile având obligația să păstreze satul de vis de acum.

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România
Turism 08 Decembrie 2025, 15:27

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România

Turismul rural rămâne una dintre marile atracții ale sezonului de iarnă, însă proprietarii de pensiuni resimt din plin...

Cât mai costă să petreci Crăciunul și Revelionul în pensiunile rurale din România
Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă
Turism 08 Decembrie 2025, 12:43

Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă

Tot mai mulți români aleg să petreacă Crăciunul și Revelionul în sate autentice, unde colindele, obiceiurile străvechi și...

Vacanțe cu parfum de tradiție. Pensiunile agroturistice se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă
Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa
Turism 27 Noiembrie 2025, 19:02

Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa

Magia sărbătorilor de iarnă și-a găsit capitala absolută în inima Olteniei, unde organizarea festivă a surclasat competiția...

Craiova a câștigat titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa
ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie
Turism 26 Noiembrie 2025, 11:09

ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie

Accesul pe teritoriul britanic va fi condiționat în curând de o nouă procedură digitală, menită să reglementeze fluxul de...

ETA devine obligatorie pentru românii care intră în Marea Britanie
Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică
Turism 13 Noiembrie 2025, 17:05

Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică

Comuna Jurilovca din județul Tulcea primește recunoașterea oficială de stațiune turistică de interes local, un statut mult...

Comuna Jurilovca, recunoscută oficial ca destinație turistică
ANAT trage un semnal de alarmă: România, codașă la turismul internațional
Turism 07 Noiembrie 2025, 12:11

ANAT trage un semnal de alarmă: România, codașă la turismul internațional

La peste trei decenii de la căderea comunismului, România pare să fi pierdut una dintre puținele sale competențe economice...

ANAT trage un semnal de alarmă: România, codașă la turismul internațional
Turismul local primește un nou impuls: Noi comune au fost atestate ca zone turistice
Turism 06 Noiembrie 2025, 15:15

Turismul local primește un nou impuls: Noi comune au fost atestate ca zone turistice

Turismul românesc își lărgește oficial orizontul. Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, atestarea mai multor localități ca...

Turismul local primește un nou impuls: Noi comune au fost atestate ca zone turistice
Marea Neagră atrage vizitatori: Turiștii din Germania, Marea Britanie și SUA, în fruntea clasamentului
Turism 31 Octombrie 2025, 12:26

Marea Neagră atrage vizitatori: Turiștii din Germania, Marea Britanie și SUA, în fruntea clasamentului

Județul Constanța înregistrează un bilanț turistic pozitiv, depășind 1,6 milioane de vizitatori în primele opt luni ale...

Marea Neagră atrage vizitatori: Turiștii din Germania, Marea Britanie și SUA, în fruntea clasamentului