-

Casa cu zorele pictate pe zid

„Un zid cu ferestre, în spatele căruia nu era absolut nimic, era iarbă; dar oamenii îl zugrăveau. I-am întrebat: «Ce faceți voi cu zidul acesta?».” Istoria puțin cunoscută a caselor părăsite din satele săsești.

Șoseaua înainta unduind ca un șarpe, printre dealurile cu nămeți – strălucind atât de tare în soarele de amiază încât ochiul, ascuțit de durere, ajungea să le vadă viorii. Când și când, acuarela satelor săsești îmblânzea iarna încremenită în gerul de-nceput de an, iar mie traversarea lor îmi aducea amintea de-ntâlniri din alte anotimpuri. La Saschiz, cu Charly, francezul „măritat” cu o româncă, de dragul satului păzit din clopotniță de Bogdan, figurina de bronz. La Criț, cu Sofia Folbert, săsoaica octogenară care revenea în fiecare vară, din Germania, pentru a deschide cu cheia mare și grea ușa bisericii-cetate. Chiar așa, cum va fi arătând Crițul sub troiene ?

N-am avut liniște până ce n-am ieșit din șosea, la Bunești, pe drumeagul care duce deopotrivă spre Meșendorf și Viscri, pentru a revedea, sub zăpezi, satul străjuit de biserica lui (primăvara – cu lăcrămioare ițite de sub zidul de piatră, vara – cu fragi pe morminte, toamna – cu meri grei, încărcați de roadă, la poartă).

Zvâcnirea asta din drumul spre casă – ocolul neprogramat – avea să-mi aducă prieteni noi, o amiază la taifas, cu plăcinte cu mere și scorțișoară, și povestea casei cu zorele pictate pe zid.

Despre ei, despre Mihaela și Tiberiu Ghiță, brașovenii – orășenii – care-au ales să se mute la Criț, va fi vorba mai departe. Ca și mine, s-au întâlnit pentru prima dată cu Crițul dintr-un impuls venit de niciunde. „Locuiam la Brașov, dar am călătorit în toată lumea, în lung și-n lat. Într-una dintre călătoriile noastre prin țară am zărit satul acesta, pe deal, dinspre Bunești. I-am spus soțului meu: «Hai să-l vedem!». Ce frumoasă era biserica, cu casele strânse în jurul ei. Case destul de sărăcăcioase, unele parcă stăteau să se dărâme, dar atât de frumoase pe dinafara... Pictate. La un moment dat, era un zid cu ferestre, în spatele căruia nu era absolut nimic, era iarbă; dar oamenii îl zugrăveau. I-am întrebat: «Ce faceți voi cu zidul acesta?». Și mi-au explicat că specificul locului este ca toate casele să arate bine pe dinafară, satul să arate așa cum era pe vremea când locuiau sașii aicea. Și că ei primesc bani de la Fundația «Mihai Eminescu», fundația Prințului Charles, să își renoveze casele. Și omul acela ne-a întrebat dacă nu voiam să cumpărăm o casă. Și a insistat. Și ne-a dus: «Haideți să vedeți totuși casa!». Și am intrat în locul acesta, și când am văzut-o cum arată, așa, ca o cetate, ceva a clipuit în mintea mea. Cred că și soțul meu a fost pe aceeași lungime de undă... Ne-a arătat casa, am vizitat-o și am plecat. Cert este că după două luni de zile am cumpărat-o!”

Trec din odaie-n odaie, minunându-mă de sentimentul de calm, de „binele din casa bunicii” pe care-l emană locul acesta cu pereții albi, cu miros de var proaspăt, cu lemnăraia vopsită într-un griu albăstrui, cu mobilă puțină, dar autentică, pictată în stil săsesc și cu mileuri croșetate, cuverturi țesute în casă și pânze brodate de mână. Dinaintea vechii lăzi de zestre, fulgurant, o revăd pe Sofia Folbert, scoțând de acolo cămeșile brodate, galben pe alb, cu modele închipuind flori din care te aștepți să plece, zumzăind, albinele. E doar o imagine de-o clipă. Tiberiu Ghiță, gazda mea din căsuța pictată cu zorele îmi povestește cum a decurs restaurarea micii lor „cetăți”: „Acesta a fost gândul nostru, să aducem casa la aspectul ei din perioada de glorie de dintre cele două războaie mondiale. A fost o restaurare care nouă, la început, ni s-a părut simplă, dar ce trebuia să dureze 6 luni a ținut un an și jumătate. Am încercat însă să respectăm fiecare detaliu al casei și, până la urmă, am aflat foarte multe despre cum trebuie să îngrijești o casă bătrână, să o înțelegi, să fii atent la ea pentru că...” „O dor încheieturile.” „Da, o dor încheieturile. E obișnuită cu anumite lucruri”.

Pentru că, din toată casa, locul cel mai drag sufletului lor e bucătăria – acolo unde focul arde în vatră (dacă ascuți urechea, în înregistrare vei auzi lemnul trosnind... – n.m.), dar și fiindcă Mihaela Ghiță trebăluiește pe lângă sobă și nu poți să o iei o gospodină de la rosturile ei nici măcar sub pretextul unui interviu – ne vom muta și noi cu povestea în jurul bucatelor. Al bucatelor săsești, ca și al celor din Oarda de Jos, din apusul Ardealului. „Gătesc aici mai ales toamna, iarna, pe sobă și nu pe aragaz, pentru că mâncărurile gătite pe sobă au alt gust. Gătesc mâncăruri de la bunica mea, dintr-un sat din județul Alba, dar și mâncăruri săsești. De exemplu, plăcinta cu mere, pe care eu o făceam foarte elaborată; acum o gătesc simplu, cum se face prin partea locului, cu foarte multă scorțișoară”. Cu scorțișoară, zice soțul ‘mneaei, pentru că scorțișoara e „mirodenie tradițională în Transilvania, moștenită de la Imperiul Austro-Ungar”. Ei îi place bucătăria pentru că e locul în care, ca un alchimist, recompune rețetele copilăriei „ghicind” ingredientele din aromele pe care memoria le păstrează. Lui îi place bucătăria pentru că acolo e cald, e bine, e calm. Focul troznește în vatră; se ridică să mai pună un lemn pe foc... „E un gest care te face, din când în când, să te întrerupi din activitatea ta. Mai pui un buștean pe foc, apoi te apuci din nou să faci ceea ce făceai...”

placintaNe-ntoarcem și noi la rețeta de plăcintă cu mere și scorțișoară, multă scorțișoară, ca la Criț. Vezi rețeta AICI.

 

Și pentru că, așa cum îmi spunea cândva Sorina Țibacov (prietena mea, autoarea unei cărți de rețete de dulciuri ardelenești), odinioară, în Ardeal, în vreme ce bărbații, dinaintea porților din față, se luptau, femeile, la porțile din dos, făceau schimb de rețete... drept e să aflăm ce rețetă a dat „la schimb” Mihaela Ghiță vecinei săsoaice din Criț. „Poate părea surprinzător, dar vecinele sunt uimite de simplitatea mâncărurilor pe care le fac eu, aici, la Criț. Cele mai multe rețete îmi vin din copilărie, de la bunica mea. Una dintre ele, pe care mi-o aduc aminte, este plăcinta cu varză. E foarte simplu. Bunica mea, țin minte, o făcea atunci când făcea pâine, cu restul de cocă de pe covata în care frământa pâine, întindea o foaie, punea varză călită cu cimbru, piper, o împacheta și o punea în același cuptor în care făcea pâine. Eu fac un aluat foarte simplu din ouă, făină, ulei și sare, varza o călesc cu mirodenii, cimbru, piper, chiar și enibahar, rulez și o bag în cuptor. Vecinele au fost chiar uimite de gust și de aspect. Vecina căreia i-am dat rețeta a venit într-o zi la noi și s-a minunat de cât de frumos arăta. Deasupra pun ou și face culoarea aceea aurie...” Tot din rețetarul bunicii fac parte tocănița de pui („se face cu ceapă, cu ulei, cu carne de pui, cu pătrunjel din grădină; făcută pe sobă, în ea nu adaugi nicio picătură de apă”), supa de cartofi cu tarhon, sarmalele în foi de viță cu busuioc și cu sos de miere („în compoziția sărmăluțelor pun foarte mult busuioc, iar sosul se face separat, din sos de roșii, cu puțină făină, cu sare și cu o lingură de miere; mâncărurile, în Ardeal, au o tentă de dulce, aici și ardeiul umplut se face cu zahăr; eu pentru sarmalele în foi de viță pun miere și o aromă iute”).

Povestea continuă, lângă focul din vatră, în aburii mâncărurilor aromate. Vorbim despre frumoasa așezare în care, printre localnici, loc și-au găsit „câțiva englezi și-un francez”, despre acel Criț din care cei mai mulți sași au plecat... ca să nu mai revină decât o dată pe an, în vară, când își dau întâlnire ca „fii ai satului”, fii rătăcitori. Despre Prințul Charles al Marii Britanii și apetitul lui pentru colinele pline de floare și casele vechi de aici și din împrejurimi. Vorbim despre gemuri și dulcețuri, despre vinuri și copilăria cu lecturi la opaiț, despre trecut și mult, mult despre perspectivele unuia dintre puținele areale naturale încă nealterate din Europa.

Celelalte povești spuse la „Focul din vatră” le veți afla ascultând înregistrarea de mai jos. Eu vă ofer rețeta promisă și vă dau întâlnire, la „Focul din vatră”, pe undele Radio România Antena Satelor, sâmbătă, 10 ianuarie, la 11 fix, ca să pornim la vânătoare, undeva, pe lângă Beclean...

 

{mp3remote}http://www.antenasatelor.ro/emisiuni/focul-din-vatra/01/01/focul-din-vatra-03-ian-2015.mp3{/mp3remote}

 

Articole înrudite