-

In memoriam: Mircea Ionescu-Quintus

S-a stins din viață încă un simbol. Încă unul dintre aceia care au dat formă și conținut primei Constituții post-comuniste a României. Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, președinte de onoare al PNL, a murit vineri, 15 septembrie, la vârsta de o sută de ani.
I-a cunoscut pe Nicolae Iorga, I. Gh. Duca, Gh. Tătărăscu, pe regii Carol al II-lea și Mihai I.

A fost trimis în linia întâi de mareșalul Antonescu. A facut ani de temnita grea si de munca silnică la Canal. După revoluţie a fost ministru al Justiţiei şi parlamentar. Asa cum i s-a implinit dorinta sa vada din nou tara iesita din marasmul comunist si partidele istorice renascute, voia să vadă Romania pe un fagas ascendent, pentru ca avea incredere in tinerii țării.
A intrat în politică la 19 ani, urmând tradiția liberală a familiei. Iar după Revoluție, și-a câştigat respectul chiar şi în rândul adversarilor, prin conduită şi echilibru, dar şi cu ajutorul epigramelor.
În martie anul acesta, când a împlinit un secol de viață, Mircea Ionescu Quintus a fost decorat, la Cotroceni, de președintele Klaus Iohannis. Atunci, centenarul liberal a destins atmosfera cu ajutorul unei epigrame: „Vreo sută anii mi se-adună, ca prin păduri semeţii brazi/ Şi s-or găsi destui să spună, ce mai înseamnă suta azi?!”
Ei bine, suta de ani are însemnătatea ei. Mai ales atunci când cel care i-a trăit, are puterea și voința să și istorisească întâmplările unei vieți și să găsească sensuri și învățăminte. Simona Lazăr a avut șansa să-l întâlnească pe Mircea Ionescu Quintus, în decembrie 2011. Atunci a fost realizat, în studiourile Radio România, interviul pe care îl veți asculta în continuare. Un dialog despre trecut, dar și despre viitor. Un viitor pe care îl dorea țării sale.
Veți descoperi în răspunsurile sale și alte fațete, mai puțin cunoscute, ale istoriei, o schiță lucidă a prezentului, o proiecție a anilor care vin. Până la urmă, aceasta este dorința fiecăruia dintre oamenii de spirit: să lase în urmă semne și loc de frumoasă amintire.
Vineri, 15 septembrie, s-a stins din viață un om. Se numea Mircea Ionescu Quintus. Ne rămân, pentru eternitate, cuvintele lui.

Realizator: Domnule Mircea Ionescu Quintus, va propun sa vorbim despre actualitate, dar despre o actualitate proiectata in trecut si, daca se poate, proiectata si in viitor. Sunteti unul dintre politicienii romani care au o sansa uriasa, aceea de a avea o perspectiva pe doua secole asupra istoriei romanilor, si cred ca, date fiind varsta si experienta dumneavoastra, sunteti unul dintre cei capabili sa priveasca inapoi fara manie si catre prezent cu foarte multa detasare, as spune, chiar, fara patima.

Mircea Ionescu-Quintus: Am avantajul – sau dezavantajul, nu stiu exact – ca nu m-am dezlipit de viata politica in ultimii 75 de ani, incluzand aici si cei 40 de ani de regim comunist pe care i-am petrecut altaturi de colegii mei prin inchisori sau am stat undeva deoparte, ca toti romanii care nu s-au alaturat regimului sovietic; dar am stiut tot timpul ce se intampla, pentru ca de obicei se intampla chiar pe pielea mea.

Realizator: Stiu ca ati fost martorul unei istorii politice foarte interesante, chiar in casa dumneavoastra; trebuie sa spunem ca tatal dumneavoastra, Ionel Ionescu Quintus a fost de noua ori parlamentar, deci a avut noua mandate...

Mircea Ionescu-Quintus: ... Si a fost si vicepresedinte al camerei deputatilor...

Realizator: Aveti, deci, de acasa aceasta educatie politica pe care, din pacate, multi dintre politicienii nostri nu o au. Multi dintre ei nici nu stiu de unde sa-si ia informatia ca sa construiasca ceva. Pentru ca nu poti construi fara o temelie. As vrea sa vorbim despre intamplari similare din trecut si cum au fost ele depasite. Iata, cu 5 ani inainte de nasterea dumneavoastra, a existat un conflict foarte puternic intre partidele parlamentare care a dus, in 16 decembrie 1911, la retragerea opozitiei din palament, urmata de cateva luni de manifestatii, unele dintre ele de strada, care au avut chiar episoade violente, foarte multe discursuri politice... Am constatat, citind discursurile politice de acum 100 de ani, ca sunt incomparabile cu ceea ce avem astazi. Parca oamenii politici nici discursuri nu mai stiu sa tina.

Mircea Ionescu-Quintus: Iata ce imi amintesc eu foarte bine. Tatal meu facea politica impreuna cu fruntasii liberali prahoveni, el venind din aripa mai de dreapta a socialistilor. Tatal meu a fost la inceput alaturi de Alexandru Radovici. El a fost alaturi de toti asa-zisii liberali rosii. Au facut o politica sociala, mai mult de stanga, cu foarte multa grija pentru omul de rand. Nu pentru individ, pentru omul de rand. Mai ales pentru omul mai putin inzestrat sa faca fata luptei cu existenta. Grupul acesta de prieteni, zece-doisprezece, adesea se intalnea in casa noastra. Ei stabileau impreuna cam ce este de facut. Prieteneste si nu asa cum se face acum: "da' aluia ce-i dam?'. Nu se punea problema ce sa dea unuia sau altuia, pentru ca toti aveau ce le trebuie si aveau si aceasta grija pentru omul care nu avea ce ii trebuie.

Realizator: Am citit o marturie a dumneavoastra, si mi s-a parut foarte interesanta, referitoare la acea epoca, despre faptul ca in casa tatalui dumneavoastra veneau nu doar politicieni liberali, ci veneau si alti parlamentari, din alte partide, si judecau impreuna ce este bun pentru om, ce este bun pentru judet...

Mircea Ionescu-Quintus: Eu il intrebam pe tata de ce vin mai ales partizanii, prietenii din alte partide, decat ai nostri. Si mi-a spus: "Cu ai nostri ne intalnim la club; aici ma intalnesc cu ceilalti, din celelalte partide, ca sa gasim solutii pentru oameni'. Ei se temeau ca o schimbare de guvern putea sa rastoarne tot ceea ce se facuse bun pana atunci, ceea ce nu se mai intampla acum, din nefericire. Grija aceasta fata de buna administrare, fata de cetateanul de rand – din nefericire, aceasta dispare, pentru ca acum grija este fata de clientela politica si nu fata de marea masa a oamenilor care asteapta o viata mai buna. Eu sunt autorul – si ma mandresc cu aceasta! – sunt autorul catorva texte din Constitutie (lasandu-l pe acela ca "nimeni nu este mai presus de lege'), in care am spus ca guvernul este dator sa asigure cetateanului un trai decent. Este, mi se pare, una dintre cele mai importante prevederi ale Constitutiei, pe care nimeni nu o ia in seama. Prima obligatie a administratiei centrale, politice, publice este asigurarea unui trai decent concetatenilor. Aceasta grija o aveau politicienii de acum o suta de ani, fara indoiala. Intr-adevar, erau si alte conditii social-economice. Nu putem sa negam ca trecem printr-o criza care loveste peste tot, oriunde ne-am uita pe harta lumii. Dar tocmai in conditiile acestea grija pentru asigurarea unui trai decent trebuie sa fie primordiala.

Realizator: Ati asistat – ca adolescent, ca tanar, mai tarziu – la destule framantari sociale si in Romania interbelica. Sa ne amintim de marile greve, unele dintre ele inabusite in sange. Cum se rezolvau atunci problemele sociale, cum se rezolvau conflictele de genul acesta? Este poate cazul sa invatam din istorie – si din greseli, dar si din lucrurile care au dus la o rezolvare a unor chestiuni dureroase, atunci...

Mircea Ionescu-Quintus: In general, ele se rezolvau corect, cu exceptia lui 1907, fara indoiala. Cel care a luat masurile respective era un general, si un general de isprava al tarii... Averescu. Atunci a fost o rezolvare dureroasa si nedemocratica. Desi incepuse o tulburare generala, care putea duce la si mai multe rele decat toate victimele acelea nefericite. A mai fost treaba cu Teatrul National, mai tarziu, apoi au fost cateva miscari muncitoresti, care erau destul de romantice, dupa cum ne dam seama acum. Dar, in general, se gaseau solutii, pentru ca guvernantii - si nu fac deosebire intre partide -, cei care detineau functii decizionale, ministri, sefi de departamente locale sau centrale, erau niste oameni instariti, care nu s-au gandit (decat foarte putini dintre ei) la propriile lor buzunare, ci s-au gandit ce sa faca pentru bunastrarea generala. Din nefericire, cei 40 de ani de dominare sovietica ne-au stricat sufletele si acum fiecare se gandeste in primul rand la propria lui existenta sau la imbogatirea lui. Daca iei doar ceea ce-ti trebuie tie strict, nu este asa o mare nefericire, dar sunt unii care peste noapte vad ca ajung la miliarde si te miri si te crucesti de unde.. Sigur, nu toti sunt pungasi sau incorecti. Dar multe dintre treburile acestea se fac folosind situatia politica, iar asa ceva in trecut nu se intampla. Aceasta este diferenta dintre viata politica de acum si viata politica patriarhala, as spune, de pana in 1938, caci dupa aceea incep nefericirile politice.

Realizator: As vrea sa nu ajungem inca in anul 1938, sa ramanem in anul 1936, cand ati intrat in Partidul National Liberal si cel care v-a primit atunci era chiar primul-ministru Tatarascu. Exista niste modele interbelice de prim-ministri si v-as ruga sa le creionam putin.

Mircea Ionescu-Quintus: Incep punand in frunte dinastia Bratianu. Toti – cu diferente evidente de capacitati, de valori personale –, dar toti erau animati din plin de ideea aceea: "prin noi insine', de patriotism nedeclarat, dar manifestat in tot ceea ce faceau. Dintre Bratieni l-am cunoscut foarte putin, aproape deloc, dar l-am vazut o data si am dat mana cu el, pe Vintila Bratianu, batranul – nu Vintilica, baiatul lui, cu acela am fost prieten. Apoi l-am cunoscut destul de bine pe Dinu Bratianu, pana cand s-a sfarsit si el. Si dintre oamenii politici ai partidului nostru am cunoscut cativa. Am avut sansa – intotdeauna in viata trebuie sa ai si o sansa – ca tatal meu sa fie un apropiat prieten politic, si nu numai, al lui I. Gh. Duca. L-am cunoscut bine, asa cum l-am cunoscut, printr-o legatura de familie, pe Constantin Stere. Dar pe Duca l-am cunoscut foarte bine, venind el la noi in casa si auzindu-l, mai pe deoparte, ca nu ne lasau chiar asa, pe noi, copiii, sa asistam. Duca spunea o chestie draguta, care a ramas pe vremea aceea: "Ma duc la Ionel Quintus acasa ca nu-si pune copiii sa spuna poezii'. Noi stateam deoparte, dar auzeam cu cata intelepciune se schimbau parerile politice. Duca inseamna pentru mine, dincolo de tatal meu, care a murit cand eram foarte tanar, mentorul meu politic. Asemenea personalitati politice, din nefericire, apar foarte rar sau nu mai apar deloc. Eu am intrat in Partidul National Liberal la trei ani de la asasinarea lui Duca, ceea ce m-a marcat teribil. Cu cateva luni inainte pierise tatal meu, in septembrie, in decembrie s-a intamplat asasinatul de pe peronul garii Sinaia. M-a marcat nemaipomenit. A trebuit sa accept sa vorbesc la dezvelirea statuii lui Duca pentru ca fostii prieteni ai tatalui meu mi-au spus: "Daca traia tatal tau, vorbea el, acum este datoria ta sa vorbesti'. Si pot sa spun ca m-am descurcat. Nici un discurs de-al meu nu mi l-a facut cineva, bun sau rau, cum a fost. Eu m-am straduit si a placut discursul meu, a ramas, este si acum trecut intr-un volum al meu. Dupa aceea, impresionat de atitudinea mea foarte protestatara, de condamnare a crimei politice, m-a invitat primul ministru, a vrut sa-mi dea o legitimatie si mi-a dat un permis de calatorie pe caile maritime, pe care mi l-a luat securitatea, din pacate. Si asa am devenit mebru al Partidului National Liberal. Insa, din 1936 si pana in 1945, cand m-am intors din toate campaniile militare – am intrat soldat TR, cand mi-am facut serviciul militar, la sfarsitul razboiului eram capitan, asa din grad in grad, acum sunt chiar general al armatei romane si ma mandresc cu asta –, in tot acest timp, practic, am fost membru al Partidului National Liberal fara nici un fel de activitate, doar foarte putin am activat.

Realizator: Fiindca ati vorbit despre razboi, sa amintim ca pe front, in bataia gloantelor, v-a trimis chiar maresalul Antonescu.

Mircea Ionescu-Quintus: Exact. Eram de serviciu la Comandamentul Corpului 5 de Armata, la Roman, in ziua de Pasti, de accea tin foarte bine minte. Generalul, care era un om de toata isprava, era acasa (acasa, adica la Roman...). Si a venit maresalul Antonescu, insotit de toti ofiterii aia inzorzonati... Si eu eram in camasa, nici nu stiu cum am dat sa-mi pun tunica... Si m-a intrebat de general, unde este, dar pana sa vina, m-a intrebat care e situatia. Ori eu stiam ca situatia trupelor noastre era proasta, dezastruoasa, cu dezertazi, in fine... adica nu stateam bine. Nu ne astepta nimic bun. Ceea ce s-a si intamplat, in cateva zile, ca ne-au dat peste cap. Ei, si i-a zis generalului sa ma trimita pe front, ca sunt defetist. In realitate, l-am cunoscut pe Antonescu si mi-am dat seama ca el este victima dezinformarii. Cei din preajma lui l-au pacalit sau l-au mintit, i-au facut o relatare a situatiei alta decat era realitatea. Nici nu stiu ce sa spun, ca le are si pe cele foarte bune si pe cele foarte discutabile...

Realizator: Pentru ca ati pomenit cativa dintre conducatorii autoritari ai tarii, poate facem cateva portrete: Carol al II-lea, Antonescu, Ceausescu... si vedem in ce masura timpurile de astazi seamana cu cele de atunci...

Mircea Ionescu-Quintus: Pai, sa incepem cu Carol al II-lea. Era un om inzestrat, un om inteligent, un om cu o educatie, insa plin de pofta de putere. Cum din pacate mai vedem si mai incoace, fara sa nominalizez pe nimeni, mai ales acum. Este evident ca datorita inteligentei lui si datorita unei camarile pe care si-o aranjase foarte cu grija in jurul lui, incepand din 1938 s-a simtit mana lui tare. I-a rezistat un timp, nu prea mult, Tatarascu, care a asigurat, in vremea aceea, starea de prosperitate necunoscuta inca, pana atunci, in Romania. Dupa aceea i-a asezat pe toti in uniforma, impreuna cu bietul Iorga – imi amintesc uniformele alea pe care ii obligase pe toti sa le poarte – si a dezvoltat regimul autoritar. A fost o dictatura regala, incontestabil, care s-a legat foarte strans cu forta de dreapta, fascista, a legionarilor. Am spus-o: pe mine m-au condamnat la moarte pentru ca am vorbit la bustul lui Duca. Dar astia erau legionarii... Si imediat s-a asezat, ponderator un timp, maresalul in fruntea lor, dupa aceea a venit Horia Sima, care era subordonat fascismului si national-socialismului... Si am ajuns la dictatura cealalta, care din nefericire, a durat 40 de ani, a regimului sovietic, a comunismului acesta de tip sovietic, prin care am trecut si ale carui urmari, din nefericire, le resimtim si astazi. Daca regimurile politice, sociale, economice se pot schimba, sufletele oamenilor se repara mai greu. Si parerea mea este ca noi mai avem inca multe necazuri politice.

Realizator: Avem, inca, un suflet nereparat...

Mircea Ionescu-Quintus: Exact. Ne trebuie o schimbare de... hai sa nu spun de generatii, de doua sau de trei serii de tineret, cum am vazut pe locotenentul acesta... Va spun ca mi-a umplut sufletul, ca am facut armata 7 ani de zile... Si razboiul... Da, pentru ca am ajuns general facand armata, nu facand politica si punandu-mi-se stele pe umar. Am vazut ca, iata, putem sa ne reparam sufletele; asta este un tanar cu suflet curat, cum nu prea mai intalnesti. Ca politician, mi-au venit niste tineri ca sa se inscrie in partid. M-am bucurat. Dupa care m-au intrebat: "Noua ce ne revine? Cu ce ne alegem?' Adica nu asta este ideea politica. Ca beneficiezi de starea ta politica pentru meritele tale, asta este foarte bine. Dar sa zici: "fac politica pentru ca sa ma capatuiesc'... Daca nu esti asezat social, profesional, moral bine in viata, nu ai ce cauta in politica..

Realizator: Poate porni cineva in politica si de jos. Nu trebuie sa fie neaparat dintr-o categorie sociala foarte bine asezata, dar trebuie sa aiba, cum spuneti, sufletul foarte bine asezat si mintea deschisa. Cred ca asta este una dintre problemele timpului pe care il traim, pe care, nu de putine ori, l-ati asemanat cu anii '40. Spuneati la un moment dat ca va temeti de aceasta asemanare a anilor de acum cu anii '40. La ce va refereati?

Mircea Ionescu-Quintus: Desi conditiile sunt altele, desi facem parte dintr-o Europa despre care eu sper sa ramana unita in toate partile ei, indiferent cat de la Rasarit sau la Apus suntem, vroiam sa spun ca suntem parte a unei Europe care nu ar permite niste derapaje foarte periculoase, dar... suntem nitel alunecati. Eu simt in momentul de fata (nu pe pielea mea, Doamne fereste!, cineva imi spunea: "sa nu judecati oamenii dupa modul in care se comporta fata de dumneavoastra', si asa e, pentru ca toti oamenii pe care ii cunosc eu, fata de mine sunt gentili, dar vad ce se intampla in jurul meu): oamenii au inceput sa se teama. Si acesta este un lucru grav. Si primele semne de trezire din aceasta stare de frica le avem in ultimele doua saptamani. Dar, din pacate, ideea de a nu raspunde la nici una dintre nevoile acestea - care se pot rezolva cu intelepciune si cu o mai corecta distribuire a banului pubic – e gresita. Din nefericire insa, tara nu mai este condusa de un grup de oameni, indiferent cat de priceputi sau nepriceputi ar fi ei. Parerea mea este ca, in momentul de fata, cel care apasa pe toate butoanele este un singur om - si asta este un pericol imens, idiferent cat de inzestrat ar fi acest om. Daca ne intoarcem in timp, Maresalul Antonescu era un bun roman, un om instruit, dar in momentul in care i-au revenit toate butoanele si era singurul conducator a facut greselile pe care le-a facut. Este imposibil ca un singur om sa rezolve problemele unei tari intregi, mai ales ca nu asculta de cei din jurul sau. Si, slava Domnului!, nu pronunt nici un nume si nici nu am de gand sa pronunt, nu cunosc nici un presedinte de tara din lumea asta care sa aiba o armata de consilieri pe care sa-i tot schimbe. Asta inseamna ca nu are incredere in nimeni sau ca nu asculta decat de cei care ii cunosc intentiile si i le alimenteaza. Aici este pericolul.

Realizator: Ati parcurs, in alta perioada a istoriei, niste momente nu tocmai fericite. Ma refer aici la temnitele comuniste, la Canal. Sa speram ca nu va fi un pericol asemanator pentru cei care manifesteaza astazi, intr-un fel sau altul, direct sau prin scris sau alte mijloace. Ce inseamna sa fii pedepsit pentru ca stii prea bine mecanismele democratiei, asa cum ati fost pedepsit dumneavoastra?

Mircea Ionescu-Quintus: Gandul acesta a fost suportul care ne-a dat posibilitatea sa rezistam regimului inchisorilor, sau al Canalului. Regimul acela nu poate fi inchipuit. Eu am fost ministru al Justitiei si am incercat un an, cat am fost ministru, sa asigur detinutilor, si am asigurat, o existenta omeneasca. Nici cum e acum, caci se pare ca se traieste mai bine in inchisoare decat in unele parti ale vietii libere. Dar as vrea sa va spun ca este de neinchipuit ce insemna o zi de lagar sau o zi de inchisoare sub regimul comunist. Omul era desfiintat. Toata politica aceasta, a temnitelor, era sa desfiinteze personalitatea omului, sa-i faca pe toti niste roboti. In parte, s-a reusit. In alta parte nu, pentru ca asa cum incepusem sa va spun, ne simteam nevinovati, stiam ca suntem in partea mai inchisa a unei inchisori care cuprinsese intreaga societate, si asta ne facea sa rezistam. Este bine sa nu ne mai intoarcem in trecut – si vad ca unii mai au de gand sa ceara nu stiu ce rasplata sau nu stiu ce beneficii. Doamne fereste! Ne-am facut si acolo datoria, asa cum ne-am facut-o si pe front. Unii au scapat, altii nu s-au mai intors. Important este sa se stie ca oamenii care au rezistat atunci reprezentau forta poporului acesta, la care eu tin, si, cu toate necazurile lui, sunt mandru ca fac parte din poporul acesta roman, care a rezistat cu barbatie atator incercari. Toata existenta noastra este o insiruire de grele examene prin care istoria ne-a trecut si pe toate le-am depasit. De aceea sunt optimist si, cu toata situatia grea in care suntem acum, sunt sigur ca nu intr-un timp prea indelungat – si ma gandesc la cateva luni, nu mai mult de atat – vom putea reveni la o situatie cat de cat normala. Nu de la inceput, ca nu se pot face minuni, dar macar sa putem restabili speranta in normalitate.

Realizator: In 1990 vi s-a implinit o alta speranta, cea pe care ati avut-o atunci cand erati in temnita, atunci cand erati la Canal, aceea ca democratia din nou sa triumfe, ca oamenii sa fie din nou liberi, ca partidele istorice sa reinvie. Ati trait si atunci niste incercari, pentru ca era o democratie fragila, in care se arunca inca cu pietre. Aceste pietre au ajuns chiar si la propriu in geamurile partidelor istorice...

Mircea Ionescu-Quintus: Vreau sa spun ca in 1990 am crezut ca ne putem recapata libertatea, asa cum o stiam eu, inainte de a fi pierduta. Trebuie sa recunosc ca refacerea partidelor istorice – cel Liberal si cel Taranesc, pentru ca astea au fost primele doua care s-au reconstituit – s-a facut de la sine, aproape, pe forta celor care mai traiau dintre vechii politicieni. A aparut, fara indoiala, partea de stanga, puternica, FSN-ul si celelalte. Pot sa va spun ca pana la alegeri si dupa alegeri am avut momente grele, cu sediile napadite. Eu, impreuna cu secretarul de atunci al clubului nostru, am rezistat barbateste sa nu ni se ocupe sediul de la Ploiesti, cu o echipa de muncitori venita de la Bucuresti de pe undeva. Am trecut prin momente de acestea. Dar, desi cu o minoritate parlamentara evidenta a opozitiei – puterea era a FSN, ca sa fie foarte clar – mai puteam sa ne intelegem in unele probleme. Iata o prima ciudatenie: reprezentam un partid mic si am fost ales la Camera, si un alt coleg al meu, taranist, la Senat, ca vicepresedinti. Se recunostea inceputul vietii democratice. Si pot sa spun ca pe nedrept s-a spus primului parlament, din '90-'92, "parlamentul rusinii". A fost cel mai de isprava parlament, dupa parerea mea, pentru ca dincolo de niste legi cat de cat indreptandu-ne spre democratie, am facut Constitutia aceasta, care si acum este in vigoare, revizuita, e adevarat, pe ici pe colo, acum cativa ani, Constitutia la care am contribuit din plin. S-au facut niste treburi pe care nu vad cum le-am mai face acum, daca ar mai fi nevoie.

Realizator: Dumneavoastra vedeti in infuzia de tinerete o sansa pentru partidele politice si pentru democratie. Stiu ca in toata viata dumneavoastra ati mai dat o sansa umorului. Prin ras putem sa vindecam moravurile. Mai putem vindeca astazi moravurile cu o epigrama?

Mircea Ionescu-Quintus: Cred ca nu. Epigrama a avut efecte, paradoxal, importante, in perioadele de dictatura sau de regimuri autoritare, pentru ca circula anonim. Ca se mai lega de cate un epigramist cate cineva, asta se intampla mai rar. Dar ele circulau si erau, ma gandesc in special la cele ale lui Pastorel Teodoreanu, adevarate medicamente necompensate. Astazi, avem posibilitatea – si nu ne impiedica nimeni – sa ne exprimam punctul de vedere in mod serios si nu in glume. Perioada glumelor a trecut. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim un popor vesel, asta nu inseamna sa nu credem ca romanul, in toate imprejurarile grele prin care a trecut, a facut haz de necaz. Asa mi-am si intitulat primul meu volum de epigrame: "Haz de necaz'. Era intr-un moment mai greu al evolutiei noastre. E bine sa fim veseli, dar cred ca atitudinile serioase trebuie sa le luam in mod serios, si nu glumind cu soarta unuia sau a altuia.

Realizator: E bine sa fim veseli, dar nu asa, cum spunea Bacovia, intr-o tara trista.

Mircea Ionescu-Quintus: Exact. Vom mai glumi cand Dumnezeu ne va inveseli si tara, pentru ca poporul nostru are umorul lui, undeva ascuns. Iata, baiatul meu sta de multa vreme in Germania, iar germanul nu e cum e romanul. Rar auzi o gluma sau se bucura lumea la o gluma. Noi ne bucuram cand se face o gluma buna sau cand cineva stie sa ne ciupeasca putin. Nu ne suparam: asta e sufletul poporului nostru. Si, din pacate, regimul sovietic prin care am trecut atatea decenii, a stricat o parte din bunatatea sufletului nostru.

Realizator: Pentru a incheia acest dialog, pentru care va multumesc, as vrea doar atat sa va rog: sa le spuneti oamenilor ca trebuie sa aiba increde in viitor.

Mircea Ionescu-Quintus: Nu spun numai credinta mea. Ma gandesc ca, de-a lungul framantatei noastre istorii, au fost momente mai grele decat acesta prin care trecem astazi si intelepciunea poporului, intelepciunea conducatorilor a gasit intotdeauna calea de izbavire, de depasire a momentelor grele, uneori chiar dramatice. Nu ne gasim intr-o perioada dramatica, ne gasim intr-o perioada grea. Sa nu uitam ca poporul acesta, de 2000 de ani, a depasit toate grelele incercari. Aceasta nu este cea mai grea, nici cea mai usoara. Ea poate fi depasita si am aceasta incredere ca in curand, si fara sa mai asteptam anul viitor, vom putea sa privim nu cu dusmanie, ci cu sperata, unii langa altii, si sa punem cu totii umarul la redresarea tarii acesteia pe care eu sper si cred ca o iubim cu totii.

Reporterul știe că multe lucruri au rămas nespuse. O sută de ani de viață…! Puțini ajung să trăiască atât. Și mai puțini conștientizează cât de valoroasă ar fi mărturia lor. Noi am avut șansa unui dialog, fie și de câteva zeci de minute, cu un om care a traversat veacurile și mileniile, dictaturile și vremurile de libertate, conștient de însemnătatea fiecărei clipe. Mircea Ionescu Quintus s-a stins din viață vineri, 15 septembrie, la vârsta de 100 de ani, 5 luni și 28 de zile, lăsându-ne gândul său bun și dragostea fără sfârșit pentru România și români. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Articole înrudite