Pentru ce S-a născut Hristos?

La ce bun toată această concertare de întâmplări celeste? Cu ce scop? De ce atât de mare contrastul între primirea făcută de cei de departe, față de cei de aproape și de același neam? Cine sunt părinții Săi și ce taină ascunde cu Sine acest Prunc? Întrebări potrivite, răs­punsuri greu de pătruns. Până și regele Iudeei, Irod cel Mare, cel renumit pentru refacerea templului din Ierusalim în strălucirea sa inițială, se tulbură, are insomnii, comandă cu sânge rege uciderea tuturor copiilor de doi ani și mai mici, se teme de zvonuri și de profeții demult rostite. E hotărât să facă orice pentru a evita vreun posibil concurent la tron. Cruzimea lui demonică conviețuiește în mod dement cu recunoașterea pe care o arată față de nemincinoa­sele descoperiri divine.

Dar el e doar un caz particular – ce-i drept greu de egalat în nebunie – al lumii din care provine. La fel vor proceda, din ură și invidie neostoită, arhiereul și cei ce-L vor condamna la moarte pe Iisus, Fiul Mariei din Nazaretul Galileei.

Colindul lămurește plin de convingere cele despre Prunc: „Numele Lui e Hristos, Mesia chip luminos” Care vine „să Se nască și să crească, să ne mântuiască”. Maria Fecioara e mama Lui, iar El –

Dumnezeul ei și al nostru, Fiul Unul Născut din veci al Tatălui ce­resc. El a venit în lume să ridice păcatele lumii, iar lumea L-a înălțat drept răsplată pe Cruce ca pe cel mai periculos dintre tâlhari. Cei ce nu l-au primit la Crăciun Îl vor răstigni cu siguranță la Paști.

Dar, cu toate acestea, El îi iubește pe oameni și Își pune viața pentru oile Sale, pentru cei pe care i-a creat liberi și capabili de iubire.

De ce S-a născut Hristos? O întrebare cu un răspuns simplu, dar greu de înțeles și de acceptat într-o logică actuală. Pentru ce a coborât cerurile dacă știa că cei iubiți de El Îl vor respinge, vor continua să se justifice pentru greșelile lor, vor continua să trăiască tot ca mai înainte, fără repere, fără suflet și fără Dumnezeu? De ce atâta risipă de har? De ce atâta îngăduință? De ce atâta nedreptate?

Pentru că Dumnezeu este îndelung-răbdător, nemânios, blând și smerit, încrezător în schimbarea în bine a fiecărui om, Iubirea desăvârșită, iertătoare și jertfelnică. El S-a întrupat pentru noi, pen­tru că ne iubește, iar iubirea nu face calcule, nu se uită la reciproci­tate, nu e geloasă, nu ține minte răul, nu piere. Ea rămâne în veci, chiar dacă cei care au respins-o o trăiesc veșnic ca pe o mustrare fără leac a conștiinței.