Ascultă Radio Antena Satelor Live

Romgaz vrea să preia un combinat de îngrăşăminte chimice de la Interagro, în contul datoriilor

Romgaz doreşte preluarea unui combinat de îngrăşăminte chimice de la Interagro, în contul datoriilor pe care le are acest grup către producătorul de gaze.

02 Iulie 2018, 11:14

"Interagro (companie aflată în insolvenţă - n.r.), are mai multe combinate şi are o datorie mare la Romgaz, astfel că ne gândim că am putea recupera această datorie printr-o dare în plată a unui combinat de îngrăşăminte chimice, pentru că există asigurată piaţa de desfacere. Am trimis o notificare în acest sens administratorului judiciar al Interagro în urmă cu trei-patru săptămâni", a declarat, luni, Liviu Nistoran, preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz.

El a refuzat să spună care dintre combinate este în atenţia Romgaz, precizând că nu există încă un accept al administratorului judiciar al Interagro pentru a se publica această informaţie.

"Nu avem până acum niciun buget şi nicio locaţie pe care să o avem în vedere pentru acest proiect. Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz a aprobat diversificarea produselor pe care Romgaz să le comercializeze şi alegem petrochimia, întrucât aşa am avea o valoare adăugat mult mai mare pentru gazul pe care îl extragem", a continuat oficialul Romgaz.

Odată cu exploatarea resurselor de gaze din Marea Neagră, pe piaţă va fi un excedent de gaze, a explicat Nistoran.

"Soluţia noastră pentru acest excedent sunt, pe de o parte, centralele electrice pe gaz, iar, pe cealaltă parte, petrochimia", a arătat el.

Nistoran a participat, luni, la o conferinţă pe tema oportunităţilor României pe piaţa energetică, în contextul preşedinţiei române la Consiliul UE.

Romgaz construieşte în prezent o termocentrală pe gaze nouă la Iernut şi analizează un nou proiect privind o centrală de 400 de MW la Deva, unde investiţia va fi de circa 300 de milioane de euro.

AGERPRES

foto: https://financiarul.ro

Producătorii de carne de porc din România avertizează că fermele vor începe să se închidă
Actualitatea agricola 16 Februarie 2026, 14:43

Producătorii de carne de porc din România avertizează că fermele vor începe să se închidă

Sectorul creșterii suinelor din țara noastră traversează un moment de criză profundă care amenință să lase piețele fără...

Producătorii de carne de porc din România avertizează că fermele vor începe să se închidă
România bio, la cel mai mare târg din lume: Doar 12 firme ne reprezintă la Biofach
Actualitatea agricola 11 Februarie 2026, 12:23

România bio, la cel mai mare târg din lume: Doar 12 firme ne reprezintă la Biofach

România este prezentă și în acest an la Biofach, cel mai mare târg internațional dedicat produselor ecologice, însă cu o...

România bio, la cel mai mare târg din lume: Doar 12 firme ne reprezintă la Biofach
România sprijină deschiderea piețelor externe, dar cere mecanisme de protecție pentru fermieri
Actualitatea agricola 10 Februarie 2026, 12:53

România sprijină deschiderea piețelor externe, dar cere mecanisme de protecție pentru fermieri

În contextul negocierilor comerciale internaţionale, România îşi exprimă sprijinul pentru acordul dintre Uniunea Europeană şi...

România sprijină deschiderea piețelor externe, dar cere mecanisme de protecție pentru fermieri
Subvențiile APIA pentru crescătorii de animale au ajuns la beneficiari
Actualitatea agricola 10 Februarie 2026, 12:41

Subvențiile APIA pentru crescătorii de animale au ajuns la beneficiari

Fermierii care activează în sectorul zootehnic au început să primească fondurile aferente lunii noiembrie, după ce Agenția de...

Subvențiile APIA pentru crescătorii de animale au ajuns la beneficiari
Reguli mai simple pentru fermieri din 2026. Măsuri care reduc controalele și riscul de sancțiuni
Actualitatea agricola 06 Februarie 2026, 13:41

Reguli mai simple pentru fermieri din 2026. Măsuri care reduc controalele și riscul de sancțiuni

Fermierii ar putea avea parte de mai puțină birocrație și de reguli mai ușor de respectat începând cu campania 2026....

Reguli mai simple pentru fermieri din 2026. Măsuri care reduc controalele și riscul de sancțiuni
Sume importante destinate refacerii plantațiilor pomicole după fenomenele meteorologice din 2025
Actualitatea agricola 05 Februarie 2026, 15:17

Sume importante destinate refacerii plantațiilor pomicole după fenomenele meteorologice din 2025

Pierderile suferite de pomicultori în urma îngheţurilor din primăvara anului 2025 vor fi compensate printr-un sprijin...

Sume importante destinate refacerii plantațiilor pomicole după fenomenele meteorologice din 2025
România asigură aproape 78% din necesarul de carne prin producția proprie
Actualitatea agricola 04 Februarie 2026, 15:26

România asigură aproape 78% din necesarul de carne prin producția proprie

Nivelul autoconsumului de carne din România se situează în prezent la aproape 78%, rezultat pus pe seama măsurilor de sprijin...

România asigură aproape 78% din necesarul de carne prin producția proprie
Reguli mai simple pentru fermierii cu suprafețe de până la 10 hectare
Actualitatea agricola 03 Februarie 2026, 18:14

Reguli mai simple pentru fermierii cu suprafețe de până la 10 hectare

Micii agricultori care lucrează suprafețe reduse vor avea mai puține obligații administrative, după ce autoritățile au decis...

Reguli mai simple pentru fermierii cu suprafețe de până la 10 hectare