Ascultă Radio Antena Satelor Live

Fermierii au depus cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de lei

Fermierii au depus cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de lei pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole - anunță AFIR.

16 Noiembrie 2018, 19:38

Alocarea totală pentru sesiunea din acest an este de 203 milioane de euro, potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Instituţia reaminteşte tuturor celor interesaţi că în această perioadă sunt fonduri disponibile pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole prin intermediul submăsurii 4.2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. Data limită de depunere a solicitărilor de finanţare pentru procesarea produselor agricole este 31 ianuarie 2019, în limita acestor fonduri disponibile.

"Îi încurajez pe cei care doresc să investească în procesarea produselor agricole să scrie şi să depună proiecte în această sesiune. În acest moment avem fonduri disponibile, atât pentru înfiinţarea unităţilor de procesare, cât şi pentru dezvoltarea şi modernizarea acestora. Cu ajutorul fondurilor europene pe care le gestionăm, agricultorii produc multe materii prime, dar trebuie făcut pasul firesc către investiţii în centre de colectare, de procesare, în unităţi care pot asigura un lanţ alimentar integrat. Valoarea sprijinului acordat pentru procesare poate ajunge până la 2,5 milioane de euro, o sumă importantă pentru cei care doresc să investească în acest sector. De asemenea, în această perioadă sunt active mai multe linii de finanţare prin intermediul cărora se pot solicita fonduri europene prin PNDR 2020", a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Solicitanţii pot depune cereri pentru participarea prima dată la scheme de calitate (sM 3.1), alocarea aferentă acestei submăsuri fiind de 6,1 milioane de euro.

De asemenea, investiţiile în exploataţii agricole (sM 4.1), componenta sector vegetal (zona montană) beneficiază de o alocare de 26 milioane de euro, fiind depuse solicitări de finanţare de 11,8 milioane de euro.

Totodată, solicitanţii din arealul ITI Delta Dunării pot depune cereri de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3), alocarea stabilită pentru sesiunea 2018 fiind de 3,7 milioane de euro, valoarea proiectelor depuse ajungând la 1,5 milioane de euro.

AFIR menţionează că pentru submăsurile 3.1, 4.2 şi 6.3 ITI - Delta Dunării, sesiunea se poate închide înainte de termenul limită, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii.

În cazul sM 4.1, componenta sector vegetal, zona montană, depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. Totodată, AFIR precizează că în primele cinci zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă plafonul de depunere a fost depăşit.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: agro-tv.ro

122 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor şi autorităţilor locale
Actualitatea agricola 30 Iulie 2025, 11:43

122 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor şi autorităţilor locale

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a plătit în intervalul 1 - 28 iulie 2025 fonduri nerambursabile de 121,98...

122 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor şi autorităţilor locale
CCF: Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime
Actualitatea agricola 29 Iulie 2025, 11:48

CCF: Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime

Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime pentru industriile care obţin...

CCF: Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime
FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverinţelor APIA
Actualitatea agricola 28 Iulie 2025, 11:53

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverinţelor APIA

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) garantează creditele punte ale...

FNGCIMM garantează creditele punte în baza adeverinţelor APIA
Dolj: Culturile de porumb din zonele neirigate, calamitate în proporţie de 100% din cauza secetei
Actualitatea agricola 28 Iulie 2025, 11:51

Dolj: Culturile de porumb din zonele neirigate, calamitate în proporţie de 100% din cauza secetei

În judeţul Dolj, culturile de porumb din zonele neirigate vor fi calamitate în acest an în proporţie de 100% din cauza...

Dolj: Culturile de porumb din zonele neirigate, calamitate în proporţie de 100% din cauza secetei
Fermierii cer soluții concrete pentru salvarea culturilor, aflate sub asediul secetei
Actualitatea agricola 28 Iulie 2025, 11:35

Fermierii cer soluții concrete pentru salvarea culturilor, aflate sub asediul secetei

Seceta severă care a cuprins România în vara acestui an a afectat grav culturile agricole, în special cele de primăvară,...

Fermierii cer soluții concrete pentru salvarea culturilor, aflate sub asediul secetei
Lipsa ploilor a compromis culturile din mai multe zone ale județului Alba
Actualitatea agricola 28 Iulie 2025, 11:22

Lipsa ploilor a compromis culturile din mai multe zone ale județului Alba

Agricultorii din județul Alba se confruntă cu pierderi majore, după ce seceta pedologică prelungită a afectat aproximativ...

Lipsa ploilor a compromis culturile din mai multe zone ale județului Alba
Noul Cod silvic va cuprinde amenzi mai mari pentru persoanele care hrănesc urşii
Actualitatea agricola 26 Iulie 2025, 21:55

Noul Cod silvic va cuprinde amenzi mai mari pentru persoanele care hrănesc urşii

Un studiu bazat pe probe ADN realizat de Ministerul Mediului arată că în România există între 10.000 şi 12.000 de urşi, de...

Noul Cod silvic va cuprinde amenzi mai mari pentru persoanele care hrănesc urşii
Agricultura românească are viitor doar prin asociere și inovare, avertizează ministrul Barbu
Actualitatea agricola 26 Iulie 2025, 13:36

Agricultura românească are viitor doar prin asociere și inovare, avertizează ministrul Barbu

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că viitorul agriculturii româneşti stă în asocierea fermierilor și în...

Agricultura românească are viitor doar prin asociere și inovare, avertizează ministrul Barbu