Ascultă Radio Antena Satelor Live

Programul de sprijin pentru tomate continuă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că până la data de 8 iunie 2018, un număr de 3.353 beneficiari ai programului de tomate cultivate în spații protejate din ciclul I au fost plătiți.

13 Iunie 2018, 09:08

Suma, până acum se ridică la cifra de 46.264.358,70 lei. Cei mai mulți cultivatori provin din județele Olt (2000), Giurgiu (500), Teleorman (315) și Brăila (200). În primul ciclu din acest an s-au înscris 13.861 cultivatori de roșii.Reamintim că programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă începând cu luna mai și până în decembrie.Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.

Sursa:madr.ro
Sursa foto:agrointel.ro

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri
Actualitatea agricola 20 Ianuarie 2026, 13:27

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri

Producătorii de legume din marile bazine agricole ale țării se confruntă cu o presiune economică fără precedent, fiind prinși...

Micii producători de legume luptă pentru supraviețuire în fața importurilor masive din supermarketuri
Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate
Actualitatea agricola 18 Ianuarie 2026, 10:39

Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate

Agricultorii primesc vești încurajatoare la început de an, întrucât rezervele de apă acumulate în pământ pentru grâul de...

Grâul de toamnă beneficiază de condiţii favorabile de umiditate
Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor
Actualitatea agricola 16 Ianuarie 2026, 12:33

Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor

Calendarul plăților din zootehnie intră într-o etapă decisivă, iar fermierii care au angajamente pentru bunăstarea animalelor...

Termen limită stabilit de APIA pentru deconturile aferente bunăstării animalelor
Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut
Actualitatea agricola 15 Ianuarie 2026, 14:34

Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut

Banii pentru campania 2025 ajung treptat în ferme, după ce APIA a dat undă verde la plată pentru sute de mii de beneficiari,...

Fermierii primesc banii de la APIA pentru cererile depuse anul trecut
Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie
Actualitatea agricola 15 Ianuarie 2026, 11:07

Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie

Beneficiarii care s-au înscris voluntar pentru pachetele de finanțare destinate sectorului zootehnic în anul anterior trebuie...

Plățile eco-schemelor zootehnice depind de deconturile depuse până la 30 ianuarie
Terenuri agricole la preț de lux în Arad: Află care este localitatea unde s-a plătit aproape 300.000 de euro pe hectar
Actualitatea agricola 14 Ianuarie 2026, 11:16

Terenuri agricole la preț de lux în Arad: Află care este localitatea unde s-a plătit aproape 300.000 de euro pe hectar

Terenurile agricole din județul Arad au intrat pe un trend de scumpire, cu o creștere medie de 10% în 2025 față de 2024, pe...

Terenuri agricole la preț de lux în Arad: Află care este localitatea unde s-a plătit aproape 300.000 de euro pe hectar
Tehnologia avansează în agricultură, însă fermierii nu găsesc angajați
Actualitatea agricola 13 Ianuarie 2026, 16:36

Tehnologia avansează în agricultură, însă fermierii nu găsesc angajați

Modernizarea accelerată a sectorului agricol românesc, impulsionată de digitalizare și tehnologii smart, se lovește de un...

Tehnologia avansează în agricultură, însă fermierii nu găsesc angajați
Producția de tomate din România, amenințată de concurența cu statele sud-americane
Actualitatea agricola 13 Ianuarie 2026, 10:34

Producția de tomate din România, amenințată de concurența cu statele sud-americane

Unul dintre marii producători de tomate din bazinul legumicol Glodeanu Sărat spune că acordul dintre Uniunea Europeană și...

Producția de tomate din România, amenințată de concurența cu statele sud-americane