Ascultă Radio Antena Satelor Live

Recomandări privind sacrificarea şi consumul cărnii de porc

În perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, un obicei tradiţional specific poporului român, în special pentru populaţia care locuieşte la ţară sau în zonele mărginaşe ale oraşelor, este reprezentat de sacrificarea porcului pentru asigurarea cărnii şi a preparatelor din carne de porc necesare în gospodăria individuală respectivă, atentioneaza Colegiul Medicilor Veterinari Sibiu.

26 Noiembrie 2015, 06:25

Pentru ca această tradiţie să-şi continue cursul în cadrul legal şi pentru a prevenii apariţia unor situaţii neplăcute, atenţionăm crescătorii de porcine, comercianţii de carne de porc şi pe consumatorii de astfel de produse, că au obligaţia să respecte normele sanitare veterinare prevăzute în legislaţia U. E. implementată în legislaţia naţională, cu referire la această activitate.

Astfel, legislaţia privind protecţia animalelor în timpul sacrificării, (Directiva 93 / 113 C.E. şi Ordinul A.N.S.V.S.A nr. 180 / 2006) stabileşte condiţiile de sacrificare a animalelor (inclusiv a porcinelor) numai în abatoare autorizate, cu respectarea normelor specifice pe timpul efectuării acestei operaţiuni.

Actul normativ prevede că autoritatea veterinară poate acorda derogare pentru sacrificarea unor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii de animale numai pentru consumul propriu, cu recomandarea ca animalele respective să fie, asomate în prealabil, adică să fie ferite de suferinţă sau durere în timpul contenţionării (prinderii) şi înjungherii.

Asomarea, care la specia porcină se efectuiază cu un pistol cu glonţ captiv, este un procedeu care atunci când este aplicat unui animal cauzează acestuia pierderea cunoştinţei până în momentul înjungherii.

Operaţiunea de asomare a animalelor înainte de sacrificare se practică obligatoriu în abatoarele autorizate şi se practică la cerere şi în gospodăriile individuale cu animale, majoritatea oamenilori fiind conştienţi că animalul nu trebuie să fie stresat şi să sufere în timpul înjungherii,

Menţionăm că operaţiunea de asomare nu afectează sub nici o formă tăierea tradiţională a porcului de Crăciun, deoarece după asomare urmează înjunghierea pentru sângerarea animalului cu cuţitul.

În virtutea respecării acestei cerinţe legislative, de protecţie a animalelor, medicii veterinari de liberă practică din cadrul circumscipţiilor sanitare veterinare din localităţiile judeţului Sibiu, sunt dotaţi cu asomatoare “ pistol cu glonţ captiv “(în număr de 42 de bucăţi şi capsele aferente) urmând să efectueze această operaţiune la solicitarea proprietarilor de animale din localitatea respectivă.

Citeste continuarea pe paginadeagricultura.ro

Te-ar mai putea interesa si:

Cum îți amenajezi o grădină idilică în orice tip de curte ai avea
Plante care aduc dragoste și noroc în casă
Ce trebuie să știi despre altoirea arborilor

Termenul-limită pentru depunerea documentelor de rentă viageră este 1 septembrie
Actualitatea agricola 20 August 2025, 10:34

Termenul-limită pentru depunerea documentelor de rentă viageră este 1 septembrie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat că rentierii agricoli, precum și împuterniciții sau curatorii...

Termenul-limită pentru depunerea documentelor de rentă viageră este 1 septembrie
Județul Timiș se confruntă cu pierderi uriașe în agricultură din cauza secetei
Actualitatea agricola 20 August 2025, 10:15

Județul Timiș se confruntă cu pierderi uriașe în agricultură din cauza secetei

Seceta prelungită din ultimele trei luni a compromis între 40% și 70% din culturile înființate în această primăvară în...

Județul Timiș se confruntă cu pierderi uriașe în agricultură din cauza secetei
Peste 1 milion de lei pagube, fondurile de vânătoare au recoltat sub jumătate din cota de urşi
Actualitatea agricola 18 August 2025, 14:14

Peste 1 milion de lei pagube, fondurile de vânătoare au recoltat sub jumătate din cota de urşi

Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate - Direcţia Judeţeană de Mediu Mureş a anunţat, luni, că de la...

Peste 1 milion de lei pagube, fondurile de vânătoare au recoltat sub jumătate din cota de urşi
Agricultura prahoveană, între reușite și provocări
Actualitatea agricola 18 August 2025, 13:41

Agricultura prahoveană, între reușite și provocări

Recoltele din județul Prahova au adus în acest an atât motive de satisfacție, cât și îngrijorări. Dacă producțiile de toamnă...

Agricultura prahoveană, între reușite și provocări
Secetă pedologică în aproape toată ţara; fenomene de ofilire şi uscare a frunzelor şi şiştăvire a boabelor de porumb
Actualitatea agricola 15 August 2025, 17:27

Secetă pedologică în aproape toată ţara; fenomene de ofilire şi uscare a frunzelor şi şiştăvire a boabelor de porumb

Rezerva de umiditate în cultura de porumb neirigat va prezenta valori scăzute şi deosebit de scăzute în cea mai mare parte a...

Secetă pedologică în aproape toată ţara; fenomene de ofilire şi uscare a frunzelor şi şiştăvire a boabelor de porumb
Record la culturile de toamnă în Ialomița, dar pomii fructiferi au fost distruși complet
Actualitatea agricola 14 August 2025, 13:56

Record la culturile de toamnă în Ialomița, dar pomii fructiferi au fost distruși complet

Vremea rece din aprilie a adus producții istorice la grâu și rapiță, dar a compromis total recolta de cais, piersic, cireș,...

Record la culturile de toamnă în Ialomița, dar pomii fructiferi au fost distruși complet
Apicultura hunedoreană, la un pas de colaps: 2025, un an dezastruos
Actualitatea agricola 14 August 2025, 13:44

Apicultura hunedoreană, la un pas de colaps: 2025, un an dezastruos

Anul 2025 se anunță dezastruos pentru apicultorii din județul Hunedoara și, în general, pentru întreaga apicultură românească.

Apicultura hunedoreană, la un pas de colaps: 2025, un an dezastruos
Agricultorii din Bistrița-Năsăud vor folosi nămol de epurare ca îngrășământ
Actualitatea agricola 12 August 2025, 13:27

Agricultorii din Bistrița-Năsăud vor folosi nămol de epurare ca îngrășământ

Peste 230 de tone de nămol provenit din stațiile de epurare vor fi utilizate pentru fertilizarea unor terenuri agricole din...

Agricultorii din Bistrița-Năsăud vor folosi nămol de epurare ca îngrășământ