Resursele genetice vegetale ale României, în pericol din cauza subfinanţării
Menținerea în viață a soiurilor tradiționale a devenit o cursă contra cronometru desfășurată cu resurse critice, situație care adâncește prăpastia tehnologică și științifică față de partenerii occidentali care investesc masiv în securitatea alimentară, avertizează Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău.
Articol de Petruț Mazilu, 02 Decembrie 2025, 13:22
Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău continuă să fie una dintre puținele instituții din România care luptă pentru salvarea patrimoniului genetic autohton.
Deși aici se derulează o activitate complexă, de la legumicultură și floricultură până la plante aromatice și medicinale, instituția funcționează cu un personal extrem de redus și cu un buget mult sub nivelul necesar.
În emisiunea „Viața la Țară”, realizată de Violeta Anghel, directorul Băncii de Gene, dr. ing. Costel Vînătoru, a explicat cât de dificil este să menții vie o instituție strategică într-un sistem în care cercetarea este constant subfinanțată.
Cercetătorul spune că interesul pentru soiurile tradiționale este uriaș. Ascultătorii au întrebat, de pildă, despre binecunoscuta varză de Buzău, Licurișca, un soi tot mai căutat.
„Am oferit semințe în cantități mici, promoțional, dar nu avem capacitatea de a produce mai mult. Suntem prea puțini”, explică Vînătoru. Soluția ar fi colaborarea cu producători privați de semințe, capabili să multiplice soiurile aflate în conservare. „Avem deja patru solicitări pentru soiul de usturoi Danubius și sperăm ca astfel de colaborări să devină o rutină.”
Principalul obstacol rămâne însă lipsa personalului. „Toate încercările de a convinge autoritățile că avem nevoie de angajați s-au soldat cu eșec”, spune cercetătorul.
Comparația cu alte state europene este dureroasă: „Banca de Resurse Genetice a Germaniei are 485 de angajați. Noi suntem 16.” În timp ce în Germania există chiar o bancă dedicată exclusiv raselor de albine, România abia reușește să mențină o instituție care ar trebui să protejeze cea mai bogată biodiversitate vegetală din Europa.
Întârzierea României în domeniul conservării genetice este evidentă. „Spania are 33 de bănci de gene. Bulgaria a început această activitate în 1883, Ucraina în 1913. Noi ne-am înființat târziu, deși avem resursele cele mai bogate”, subliniază directorul.
Situația este agravată de subfinanțarea cronică a cercetării. România a alocat 0,51% din PIB acestui sector în 2023, 0,46% în 2024 și doar 0,28% în 2025.
„Cred că suntem sub 0,12% cheltuiți efectiv”, spune Vînătoru. Media europeană este de aproximativ 3%, iar țări precum Coreea de Sud depășesc 5%.
În aceste condiții, apar și probleme de resursă umană. Salariile sunt atât de mici încât tinerii specialiști renunță.
„O doctorandă, cercetător gradul III, are sub 3500 de lei. Soțul ei, lucrând la un supermarket, câștigă aproape 6000 de lei. Cum să păstrăm acești oameni?”, întreabă Vînătoru.
Acesta avertizează că lipsa unei salarizări decente poate crea vulnerabilități grave pentru o instituție care gestionează materiale genetice strategice. „Loialitatea trebuie susținută. Conservăm resurse valoroase ale României. E nevoie de oameni bine pregătiți și bine plătiți.”
Chiar și în lipsa finanțării, institutele românești reușesc performanțe la nivel internațional, ceea ce cercetătorul numește „marea minune” a cercetării autohtone.
„Ne încăpățânăm să rezistăm, chiar și subfinanțați. Dar avem nevoie de o strategie coerentă, de dotări moderne și de oameni bine pregătiți.”
După 38 de ani în cercetare, Costel Vînătoru își păstrează speranța că România își va proteja patrimoniul genetic vegetal, dar avertizează că timpul nu este de partea noastră.
„Suntem puțini și vocea noastră se aude slab. Dar conservăm resurse strategice, care nu pot fi recuperate dacă le pierdem. Este o responsabilitate uriașă, iar statul trebuie să o înțeleagă.”
