Ascultă Radio Antena Satelor Live

România a preluat de la Austria preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în domeniul veterinar

România a preluat de la Austria preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în domeniul veterinar cu toate temele, inclusiv cele sensibile.

16 Decembrie 2018, 09:10

Este vorba despre reorganizarea Legii alimentului, presiunea generată de Brexit sau problema pestei porcine africane. a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu. ”Una dintre direcţii pe perioada preşedinţiei de şase luni vizează analiza posibilităţii extinderii mandatului Chief Veterinary Officers (CVO) şi responsabilizarea inclusiv în direcţia siguranţei alimentare la nivelul Uniunii Europene. La încheierea preşedinţiei austriece a fost discutată posibilitatea stabilirii unui Food Safety Officer (FSO), adică un echivalent al şefului serviciilor veterinare, pentru că noi ne întâlnim în marja CVO, unde sunt cei 28 de conducători ai serviciilor veterinare din cadrul UE. În multe state europene serviciile veterinare nu se ocupă şi de siguranţa alimentelor, aceasta intrând în apanajul altor entităţi. În România, ANSVSA se ocupă şi de sănătate animală şi de siguranţa alimentelor şi mai sunt doar 6-7 state din UE organizate în acest fel”, a spus Brănescu.El a explicat că odată cu apariţia unor crize alimentare care s-au derulat în ţări din Uniunea Europeană (criza produselor congelate din Ungaria contaminate cu Listeria sau cea a ouălor contaminate cu fipronil) s-a pus serios problema definirii statutului unui Food Safety Officer sau a extinderii prerogativelor către actualul Chief Veterinary Officers. ”Preşedinţia austriacă nu a reuşit să definitiveze acest lucru şi astfel rămâne în sarcina României. Vom analiza împreună cu statele membre pentru a lua decizia corectă, dacă extindem prerogativele actualului CVO sau se creează un grup nou”, a adăugat şeful ANSVSA. În opinia sa, cel mai important dosar legislativ care va fi analizat şi va trebui finalizat în perioada preşedinţiei României la Consiliul UE este propunerea de regulament privind stabilirea programului pentru piaţa unică.”Acest dosar va îngloba practic prevederile pentru gestionarea cheltuielilor privind lanţul alimentar, sănătatea şi bunăstarea animalelor şi cea a plantelor, precum şi materialul de reproducere. Este foarte important acest dosar pentru că va produce modificări inclusiv la nivelul EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară n.r.) în momentul în care va fi aprobat. Este un dosar care a generat multe patimi, ca să zic aşa, este de câţiva ani în lucru şi se încearcă finalizarea lui în actualul mandat al europarlamentarilor. Noi vom depune toate eforturile, pentru că dacă nu va intra pe actuala agendă de lucru până în aprilie, în mai vor fi alegeri şi se va duce în preşedinţia următoare. Este o sarcină destul de grea pentru preşedinţia română pentru că vorbim, practic, aici de o reorganizare a Legii Alimentului. Este principalul dosar legislativ pe care noi l-am preluat şi ne-am implicat în el încă din prima zi”, a explicat Brănescu.De asemenea, România va trebui să gestioneze presiunea generată de Brexit, care va intra în vigoare pe 30 martie, dar şi reorganizarea activităţilor privind bunăstarea animală în timpul transportului pe mare.”Brexitul va produce efecte la jumătatea mandatului nostru, astfel încât certificarea veterinară se va direcţiona şi pe relaţia cu Marea Britanie, în sensul că ea va fi tratată exact ca o ţară terţă şi va genera un val întreg de bilaterale. România va gestiona în calitate de preşedinte Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală (OIE), toate interesele grupului comunitar pe zona aceasta. La sfârşitul lunii mai, la Paris, la Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală vom încerca să uniformizăm toate opiniile europene în raport cu celelalte state ale lumii pe domeniul sănătăţii animale. De asemenea, preşedinţia austriacă a preluat de la preşedinţia bulgară analiza şi reorganizarea activităţilor privind bunăstarea animală pe timpul transportului şi s-au axat pe cel rutier, iar România preia această temă şi o extinde organizând înaintea informalei de la Bucureşti (în 12 iunie 2019 n.r.) şi de la Constanţa (13 -14 iunie 2019 n.r.) un seminar privind condiţiile de bunăstare a animalelor transportate pe mare. Extindem această temă şi venim noi cu pionierat aici. Există o temă în discuţie, sunt ONG-uri care încearcă să responsabilizeze statul exportator, pentru că nu pot crea presiune pe statul importator cu privire la diferite metode de transport. Încercăm să găsim soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare şi responsabilizarea transportului pe mare”, a subliniat preşedintele ANSVSA. Nu în ultimul rând, România va gestiona pe durata mandatului Preşedinţiei Consiliului UE şi problema Pestei Porcine Africane, care ”a fost, este şi va fi de actualitate la nivelul Uniunii Europene”.”România va veni şi aici cu o tematică punctuală privind integrarea soluţiilor de biosecuritate în contextul pestei porcine africane. Vom aborda tema biosecurităţii într-un sistem integrat, dar şi pe specificul nostru, pentru că adăpostim peste 75% din porcii crescuţi în gospodăriile populaţiei din UE. E o temă care priveşte mai puţin celelalte state, dar pe noi ne ustură tare, dar o integrăm, de asemenea, în relaţia cu porcul mistreţ şi în relaţia cu exploataţiile profesionale de creşterea porcului”, a mai spus Geronimo Brănescu. Şeful ANSVSA a propus Consiliului UE programul reuniunilor pe perioada mandatului de şase luni în acest domeniu, care conţine meetinguri formale şi informale pe care şefii serviciilor veterinare şi grupurile de experţi le vor organiza în prima jumătate a anului 2019.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: jurnalulnational.ro

Analiștii estimează o recoltă record la grâu în România, cea mai mare de după 1997
Actualitatea agricola 16 Iunie 2025, 13:40

Analiștii estimează o recoltă record la grâu în România, cea mai mare de după 1997

Anul agricol 2025 aduce vești excelente pentru agricultura românească: analiștii din domeniu estimează că România va...

Analiștii estimează o recoltă record la grâu în România, cea mai mare de după 1997
Peste 708.000 de cereri pentru subvenții agricole, depuse în acest an
Actualitatea agricola 16 Iunie 2025, 09:30

Peste 708.000 de cereri pentru subvenții agricole, depuse în acest an

Campania de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2025 s-a încheiat, vineri, cu un bilanț semnificativ: peste...

Peste 708.000 de cereri pentru subvenții agricole, depuse în acest an
APIA. Plăţi de peste 104,6 milioane lei (21 milioane euro) pentru Campania 2024
Actualitatea agricola 11 Iunie 2025, 18:41

APIA. Plăţi de peste 104,6 milioane lei (21 milioane euro) pentru Campania 2024

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 26 mai - 06 iunie 2025, plăţi pentru anul...

APIA. Plăţi de peste 104,6 milioane lei (21 milioane euro) pentru Campania 2024
APIA a plătit fermierilor peste 21 milioane de euro în perioada 26 mai - 6 iunie
Actualitatea agricola 10 Iunie 2025, 18:48

APIA a plătit fermierilor peste 21 milioane de euro în perioada 26 mai - 6 iunie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 26 mai - 6 iunie, plăţi fermierilor pentru...

APIA a plătit fermierilor peste 21 milioane de euro în perioada 26 mai - 6 iunie
Fermierii mai pot depune cererile APIA pentru Campania 2025 până pe 13 iunie
Actualitatea agricola 10 Iunie 2025, 09:22

Fermierii mai pot depune cererile APIA pentru Campania 2025 până pe 13 iunie

Fermierii mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile de plată în cadrul Campaniei APIA 2025. Agenția de...

Fermierii mai pot depune cererile APIA pentru Campania 2025 până pe 13 iunie
Termene prelungite pentru fermierii din viticultură
Actualitatea agricola 07 Iunie 2025, 10:51

Termene prelungite pentru fermierii din viticultură

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat recent modificarea unor termene-limită pentru accesarea sprijinului...

Termene prelungite pentru fermierii din viticultură
Fermierii mai au timp până pe 13 iunie să depună cererilor de plată aferente campaniei 2025
Actualitatea agricola 06 Iunie 2025, 10:48

Fermierii mai au timp până pe 13 iunie să depună cererilor de plată aferente campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat oficial prelungirea termenului de depunere a cererilor de...

Fermierii mai au timp până pe 13 iunie să depună cererilor de plată aferente campaniei 2025
MADR lansează platforma AKIS pentru revoluţionarea inovaţiei şi a transferului de cunoştinţe în agricultura românească
Actualitatea agricola 05 Iunie 2025, 20:05

MADR lansează platforma AKIS pentru revoluţionarea inovaţiei şi a transferului de cunoştinţe în agricultura românească

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în mediul online platforma naţională AKIS (Sistemul de Inovare...

MADR lansează platforma AKIS pentru revoluţionarea inovaţiei şi a transferului de cunoştinţe în agricultura românească