Semințele viitorului, între promisiune și teamă: De ce noile tehnici genomice stârnesc îngrijorare în agricultură

Despre aceste neliniști s-a vorbit în emisiunea Viața la țară, realizată de Tatiana Mircea, care a avut-o invitată pe Liliana Piron, director executiv al Alianța pentru Agricultură și Cooperare (PAR). Tema: noile tehnici genomice, cunoscute și sub numele de gene editing, și modul în care Uniunea Europeană intenționează să le reglementeze.

Tehnologie modernă, reguli vechi… sau prea puține

Noile tehnici genomice permit modificarea ADN-ului plantelor pentru a obține soiuri mai rezistente la secetă, boli sau dăunători, fără introducerea de ADN străin. Pe scurt, o formă avansată de ameliorare, care, teoretic, ar putea ajuta fermierii să facă față schimbărilor climatice.

Problema nu este știința, a subliniat Liliana Piron, ci modul în care se dorește aplicarea ei. „Nu ne opunem progresului. Ne opunem unei reglementări defectuoase, care poate expune fermierii unor riscuri juridice și comerciale majore”, a spus ea.

Un demers rar, dar grăitor

Fermieri, amelioratori, producători de semințe, apicultori și organizații ale societății civile au trimis o scrisoare deschisă Guvernului României, cerând ca țara noastră să voteze împotriva acordului european în forma actuală. Un gest rar, care arată gravitatea situației și consensul larg din interiorul sectorului agricol.

„Este un demers care arată că nu vorbim despre interese izolate, ci despre o teamă reală, împărtășită de foarte mulți oameni din agricultură”, a explicat invitata.

Promisiuni care se subțiază pe hârtie

Una dintre marile nemulțumiri este legată de beneficiile promise. Deși se vorbește despre plante mai rezistente, chiar documentele oficiale europene arată că trăsăturile cele mai importante pentru fermieri rezistența la dăunători și toleranța la erbicide ar urma să fie încadrate într-o categorie mai strictă, asemănătoare organismelor modificate genetic.

„Asta înseamnă costuri mai mari, proceduri complicate și riscuri comerciale, fără beneficii demonstrate clar în fermă”, a avertizat Liliana Piron.

Fermierul, lăsat singur în fața riscului

O altă problemă majoră este lipsa trasabilității clare. Semințele obținute prin noile tehnici genomice ar fi recunoscute ca atare, dar fără un sistem solid de urmărire. Responsabilitatea ar ajunge, în final, la fermier.

„El trebuie să demonstreze că produce convențional, dar nu are protecție juridică reală. Riscul se transferă integral asupra lui”, a spus invitata.

Situația devine și mai delicată în agricultura ecologică. Acolo, folosirea semințelor convenționale este permisă atunci când nu există alternative bio. În lipsa unor reguli clare, o contaminare accidentală ar putea duce la pierderea certificării ecologice adică la pierderi financiare serioase.

Teama de dependență și monopol

În spatele acestor tehnologii se află, în mare parte, mari companii multinaționale. Riscul? Accesul la materialul genetic să fie controlat prin brevete, inclusiv pe trăsături care apar natural.

„Se deschide larg ușa brevetării trăsăturilor genetice naturale. Este o situație imorală, iar acum se încearcă transformarea ei într-o obligație legală pentru fermieri”, a spus Liliana Piron, fără echivoc.

Alte țări, alte reguli

Paradoxal, a mai arătat invitata, state mari producătoare precum SUA, Canada, Brazilia sau China folosesc aceste tehnologii, dar le-au reglementat diferit. Acolo există analize de risc, evaluări varietate cu varietate și mecanisme clare de protecție. Produsele sunt echivalate cu cele convenționale doar după aceste etape.

În Europa, însă, produsele obținute prin NGT-uri riscă să fie mereu „sub semnul întrebării” la export, în timp ce importurile ar intra mai ușor pe piață.

Ce cer, de fapt, fermierii

Solicitarea adresată statului român este simplă și, spun ei, de bun-simț: păstrarea mandatului inițial. Adică reguli clare, analize de risc, norme de coexistență și dovezi privind eficiența reală a acestor tehnologii.

„Fermierii sunt primii interesați de tehnologie modernă. Dar vor siguranță, nu experimente făcute pe câmpurile lor, pe cheltuiala lor”, a concluzionat Liliana Piron.

Dincolo de limbajul tehnic și de negocierile europene, miza este una profund umană: cine își asumă riscul atunci când viitorul agriculturii este pus la încercare? Pentru mulți fermieri români, răspunsul nu ar trebui să fie: doar ei.