Fermierii pot fi văzuți ca gardieni ai patrimoniului rural și ai peisajelor culturale

De exemplu, agricultura poate fi văzută ca un sector economic care contribuie la creșterea economică (Johnston și Mellor, 1961; Mundlak, 2000) și la reducerea sărăciei (Timmer, 2002). Din această perspectivă, piața este cel mai bun instrument de guvernare a sectorului agricol. Concurența va determina fiecare regiune și producător să se specializeze în ceea ce poate produce cel mai eficient și mai ieftin.

Agricultura este, de asemenea, mijlocul de a hrăni o populație mondială în creștere. Se estimează că populația globală va ajunge la 9,7 miliarde în 2050 (FAO et al., 2021). Pentru a satisface cererea globală de alimente va necesita o productivitate crescută (FAO, 2018a) în combinație cu schimbările dietetice și reducerea risipei alimentare. Aceasta este o provocare complexă care implică probleme legate de producția agricolă (de exemplu, creșterea randamentului), distribuție, inegalități și acces la alimente (SAPEA, 2020). Agricultura poate fi, de asemenea, încadrată ca un facilitator al drepturilor fundamentale ale omului: poate contribui la asigurarea democrației alimentare și a suveranității alimentare, de ex. prin agricultura susținută de comunitate (Wittman, 2011; Claeys, 2015; SAPEA, 2020).

Agricultura ca sistem agroecologic este o abordare holistică care promovează diversificarea fermelor și reducerea inputurilor chimice. De asemenea, urmărește să sporească biodiversitatea și să stimuleze interacțiunile dintre diferite specii pentru a construi fertilitatea solului pe termen lung, agroecosisteme sănătoase și mijloace de trai sigure (IPES-Food, 2016; FAO, 2018b). Se bazează pe schimbul de cunoștințe și co-crearea – și pe premisa că creșterea producției și a eficienței nu este suficientă pentru a reconcilia sănătatea umană și a ecosistemului cu bunăstarea socială (HLPE, 2019).

Agricultura poate fi, de asemenea, considerată o frontieră a aplicațiilor high-tech. Provocările legate de productivitate și sustenabilitate sunt interpretate ca probleme care pot fi rezolvate prin tehnologie. Agricultura de precizie – numită din ce în ce mai mult „a treia revoluție agricolă” – folosește inovația tehnologică, tehnologia sistemului de poziționare globală (GPS) și big data pentru a îndeplini două sarcini. În primul rând, este folosit pentru a eficientiza aplicarea îngrășămintelor, pesticidelor și irigațiilor; în al doilea rând, este folosit pentru a gestiona variabilitatea inter și intra-câmp (EY Global, 2017).

Fermierii pot fi văzuți ca gardieni ai patrimoniului rural și ai peisajelor culturale. Agricultura nu este doar o „lucrare” făcută de oamenii din zonele rurale. Reprezintă un mod de a trăi și de a cunoaște și creează un teritoriu distinct de spațiile urbane; are propria sa identitate. Fermierii sunt văzuți ca deținători de cunoștințe și gardieni ai practicilor tradiționale.

Agricultura este, de asemenea, din ce în ce mai considerată parte a „soluției” la provocările climatice și de mediu. Agricultura, silvicultură și alte forme de utilizare a terenurilor sunt de așteptat să joace un rol important în captarea carbonului (EEA, 2021b,c) și producția de biomasă pentru bioenergie și produse pe bază de bio (EEA, 2018). La nivel de fermă, soluțiile bazate pe natură [1] — cum ar fi sistemele integrate de cultură și creșterea animalelor, gestionarea materiei organice din sol, culturile mixte, rotațiile culturilor, controlul biologic al dăunătorilor și agrosilvicultura — pot îmbunătăți gestionarea solului și a apei și pot promova biodiversitatea. Aceste soluții contribuie, de asemenea, la adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice (EEA, 2021c) și la conservarea și restaurarea naturii (EEA, 2019d).
Aceste perspective diferite dezvăluie complexitate și tensiuni care s-ar putea să nu fie ușor de rezolvat. Astfel de tensiuni creează paradoxuri fundamentale în agricultură și sistemele alimentare.