Sustenabilitate și justiție alimentară

Deși fermele de monocultură produc mai multe culturi de bază, cum ar fi grâul și porumbul, ele sunt mai susceptibile la boli, nu au biodiversitate și epuizează substanțele nutritive din sol.
O altă problemă cu agricultura industrială este utilizarea excesivă a îngrășămintelor, în special a îngrășămintelor care folosesc nutrienți precum azotul și fosforul. În ultimii 35 de ani, utilizarea îngrășămintelor cu azot și fosfor a crescut dramatic. Culturile folosesc doar aproximativ o treime din azotul și mai puțin de jumătate din fosforul aplicat acestora; restul azotului și fosforului devin scurgeri care poluează ecosistemul din jur. Această poluare cu nutrienți creează „zone moarte” în ecosistemele acvatice printr-un proces numit eutrofizare: algele se hrănesc cu azot și fosfor, provocând înflorirea algelor. Când excesul de alge moare, bacteriile care descompun algele moarte consumă oxigenul apei, sufocând peștii și alte organisme acvatice.
Deși irigarea permite fermierilor să cultive culturi pe terenuri care altfel nu ar fi utilizabile pentru agricultură, reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru mediu. Irigarea necesită o utilizare semnificativă a pământului și a apei; aproximativ 70% din extragerea de apă dulce din întreaga lume este atribuită irigațiilor agricole și doar aproximativ jumătate din această apă poate fi reutilizată. Construirea de baraje și rezervoare pentru irigare a distrus multe ecosisteme în și în jurul lacurilor și râurilor. Irigarea poate introduce, de asemenea, exces de sare în sol și în apele subterane, având un impact negativ atât asupra apei potabile, cât și asupra plantelor din zona înconjurătoare.
În prezent, producția de alimente este al doilea cel mai mare contributor la emisiile de gaze cu efect de seră. Pământul, apa și aerul deopotrivă sunt toate amenințate de agricultura industrială, dar se estimează că două miliarde de oameni din întreaga lume suferă încă de malnutriție. Problema nu este că industria agricolă nu produce suficientă hrană, ci mai degrabă că aprovizionarea cu alimente este distribuită inegal. Mulți oameni nu își permit să mănânce suficient, iar cei care își permit o nutriție suficientă irosesc frecvent alimentele; Un trilion de dolari de alimente sunt irosite în întreaga lume în fiecare an. Experții spun că dacă corporațiile și consumatorii din cele mai bogate țări ar înceta să risipească alimente, am putea economisi suficient pentru a hrăni încă două miliarde de oameni - aceeași parte a populației care este în prezent subnutrită.
Lupta împotriva foametei și lupta pentru sisteme alimentare durabile sunt profund legate. Pentru a satisface nevoile nutriționale ale unei populații globale în creștere, sectorul agricol trebuie să își schimbe atenția către producția alimentară durabilă din punct de vedere ecologic. Acest lucru poate necesita trecerea de la agricultura industrială la permacultură, un sistem de design ecologic care imită mediile existente în mod natural, biodiverse, în timp ce optimizează producția de alimente. Între timp, corporațiile și guvernele trebuie să colaboreze pentru a minimiza risipa de alimente și pentru a oferi hrană la prețuri accesibile celor care își cumpără majoritatea alimentelor, oferind în același timp asistență economică micilor fermieri de subzistență din zonele rurale din țările cu venituri mici și medii. Protejând pământul, apa și aerul și prin împărtășirea cunoștințelor și resurselor, oamenii pot găsi încă soluții pentru problemele foametei în lume și ale agriculturii industriale.