Ce fel de agricultură vrem să sprijinim?

Numai în Europa, agricultura este foarte diversă – așa că ceea ce poate fi o soluție într-un loc poate crea o problemă în altă parte. Unele strategii pot avea, de asemenea, consecințe nedorite. De exemplu, câștigurile de eficiență sunt în mod clar o strategie sensibilă pentru a reduce pierderile de-a lungul lanțului de producție și distribuție alimentară. Cu toate acestea, bazarea exclusiv pe strategii care vizează optimizarea sistemului la nivel de fermă poate bloca agricultura în ciclul obișnuit, nesustenabil (Benton și Bailey, 2019).
Practicile agricole tradiționale promovate și reinterpretate prin agroecologie (Altieri, 2002), împreună cu schimbarea în întregul sistem alimentar pot oferi perspective importante. De exemplu, valorificarea schimbărilor alimentare, a agroecologiei și integrarea producției de culturi și animale ar putea consolida autonomia, reziliența și productivitatea Europei. În același timp, ar putea reduce presiunea asupra mediului și ar putea ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (Billen et al., 2021).
O analiză recentă a scenariilor contrastante pentru viitorul agriculturii europene în 2040 indică faptul că într-un „scenariu caracterizat de practici ecologice, peisaje multifuncționale și localism, scăderi semnificative ale presiunii de mediu a agriculturii pot fi realizate cu o scădere minimă a producției agricole” (Rega și colab., 2019). Acest scenariu depășește scenariile „neoliberale”, „protecționiste” și „suveraniste” și sugerează că politicile care vizează multifuncționalitatea și peisajele agricole diversificate ar putea proteja în mod eficient biodiversitatea și ar putea asigura securitatea alimentară în Europa (Rega et al., 2019). În mod similar, Comitetul European al Regiunilor (2021) sugerează că agroecologia ar trebui continuată, deoarece „crește rezistența economică și socială a fermelor cu alimente sănătoase și accesibile” și reduce unele presiuni asupra mediului. Cu toate acestea, au fost exprimate îngrijorări că scenariile cu ambiții climatice mari ar putea avea un impact negativ asupra productivității și prețurilor agricole (Barreiro Hurle et al., 2021).
Potrivit altor studii (de exemplu, WRI, 2018), cheia durabilității în agricultură constă în creșterea eficienței și a productivității – împreună cu economisirea terenurilor, gestionarea cererii și inovarea. Economisirea terenurilor din agricultură ar permite alocarea acestuia pentru conservarea naturii; Între timp, un sistem de producție de înaltă tehnologie ar crește productivitatea pământului rămas. La scară globală, acest lucru ar putea preveni defrișările în continuare și ar putea crește captarea carbonului – ceea ce ar contribui la atingerea obiectivelor climatice globale (WRI, 2018). Cu toate acestea, intensificarea producției agricole necesită aporturi mari de substanțe agrochimice pentru a stimula producția, cu impacturi în consecință asupra biodiversității, sănătății solului și siguranței alimentelor. Acest lucru poate întări, de asemenea, o parte din dinamica care se află la baza paradoxurilor.
„Deși „economisirea pământului este necesară pentru a conserva ultimele sălbăticii ale Europei” (Grass et al., 2021), această abordare singură nu este deosebit de potrivită pentru conservarea agroecosistemelor tradiționale din Europa – unde multe habitate și specii rare au evoluat împreună cu agricultura de-a lungul a mii de ani (Halada et al., 2011; Grass et al., 2021). În schimb, „practicile de împărțire a terenurilor necesare pentru conservarea agroecosistemelor de intensitate scăzută, inclusiv terenurile agricole cu valoare naturală mare” (Paracchini și colab., 2008) ar trebui combinate cu abordări de economisire a terenurilor (Grass și colab., 2021).
Trebuie să acceptăm că afacerea ca de obicei nu mai este o cale de acțiune sigură. Lumea are nevoie de mai multă natură, nu de mai puțină – și are nevoie de ea acum dacă vrem să prevenim următoarea criză mare din care s-ar putea să nu ne mai revenim niciodată.”
Janez Potočnik, copreședinte al Panelului internațional de resurse UNEP și fost comisar european (Potočnik, 2022)

În timp ce inovația tehnologică poate contribui la durabilitate, cunoștințele tradiționale și schimbările comportamentale sunt vitale pentru rezolvarea crizei actuale a sistemului alimentar (Nature Food, 2021). Este important să ne reamintim că am trecut de punctul de lucru ca de obicei (Potočnik, 2022) și că acordarea de prioritate „securității pe termen scurt unui subset de interese personale poate submina rezistența rezultatelor benefice pe termen lung pentru societate” (Oliver et. al., 2018). Dacă vrem să transformăm cu adevărat agricultura și sistemul alimentar, trebuie să reflectăm și să dezbatem de ce și pentru cine sunt create inovațiile agricole (EEA, 2013, 2021f).
O reducere absolută a presiunilor și a impactului asupra mediului necesită o transformare fundamentală, care nu poate fi realizată prin câștiguri incrementale de eficiență (EEA, 2021b). În schimb, valorile, viziunile asupra lumii și obiectivele sistemului sunt potențial cele mai influente pârghii pentru schimbare, dar și cele mai dificil de transformat.