Ascultă Radio Antena Satelor Live

Maestrul Stelian Stoica: “Am preluat în cântec tot ce-a fost mai frumos din vorba omului de la ţară”

La doar 17 km de Sibiu, în Depresiunea Cibinului, se află localitatea Orlat, una dintre cele mai vechi aşezări din Mărginimea Sibiului. Acesta este locul în care, în 1972, un tânăr îndrăgostit de muzică avea să pună bazele unuia dintre cele mai renumite ansambluri folclorice din România: “Căluşerul”, astăzi, Ansamblul Jidvei România.

25 Iulie 2016, 07:03

Este vorba despre maestrul Stelian Stoica, dirijorul Asamblului.

A copilărit în Orlat, în marea familie a Casei de Copii de acolo, unde, sub îndrumarea unui profesor, a deprins tainele muzicii. Îi plăcea tare mult să îngâne câte un cântecel, iar în inima sa de copil vibrau acorduri neînţelese la momentul respectiv, care căpătau contur de la o zi la alta.

Pe măsură ce anii au trecut, cântecul de pe plaiurile transilvănene şi-a găsi sălaşul în sufletul său. “Acolo am învăţat să cânt la acordeon. Am învăţat întâi la mandolină, am încercat mai apoi la chitară, dar nu mi-a plăcut, pentru că mă dureau degetele, dar acordeonul m-a atras foarte mult.

Faptul că ştiam să cânt cât de cât la acordeon, în şcoala generală mă foloseau la serbări... Apoi, după ce m-am întors din armată, aveau nevoie de cineva care să se ocupe de activitatea culturală în comună. La un moment dat, un grup de copii a prezentat un dans cu ritual specific zonei noastre, Mărginimea Sibiului.

Era un joc de la ceata Căluşerilor, pe care îl învăţaseră de pe la bătrâni”, a explicat maestrul Stelian Stoica.

La început de drum, Ansamblul din Orlat s-a numit “Căluşerul”. Iniţial, a fost înfiinţată o formaţie de căluşeri, apoi grupul vocal bărbătesc. Ansamblul “Căluşerul” a devenit deosebit de -apreciat în întreaga ţară la scurt timp de la înfiinţare.

După constituirea grupului vocal bărbătesc a fost înfiinţat grupul vocal mixt, iar în cele din urmă grupul vocal de femei. Din rândul membrilor grupurilor vocale au fost aleşi soliştii. Dirijorul, Stelian Stoica, a structurat repertoriul astfel încât spectacolul să nu plictisească auditoriul.

A creat un dialog muzical, adaptând melodii şi realizând colaje de o strofă-două între femei şi bărbaţi. “În mine zace un amestec de doină şi pământ şi am preluat în cântec tot ce-a fost mai frumos din vorba omului de la ţară”, exprimă maestrul Stelian Stoica.

Ansamblul “Căluşerul” a devenit din anul 2001 Ansamblul Artistic “Jidvei România”, continuând astfel să ducă mai departe cântecul de pe plaiurile transilvănene.

Autor: Luminiţa Tucă

Crăciunul copilăriei care nu se uită niciodată. Întâlnire cu Floarea Calotă
Vedete 27 Decembrie 2025, 14:53

Crăciunul copilăriei care nu se uită niciodată. Întâlnire cu Floarea Calotă

Într-o vreme în care graba a ajuns să se strecoare și în sărbători, întâlnirea cu Floarea Calotă este o oprire necesară. O...

Crăciunul copilăriei care nu se uită niciodată. Întâlnire cu Floarea Calotă
Concert aniversar de excepție: Polina Gheorghe sărbătorește 35 de ani de carieră la Sala Radio
Vedete 15 Octombrie 2025, 10:17

Concert aniversar de excepție: Polina Gheorghe sărbătorește 35 de ani de carieră la Sala Radio

Sala Radio va găzdui un eveniment muzical de prestigiu dedicat carierei îndrăgitei interprete de muzică populară, Polina...

Concert aniversar de excepție: Polina Gheorghe sărbătorește 35 de ani de carieră la Sala Radio
Top 5 vedete populare din Bucovina și Moldova
Vedete 19 August 2025, 13:36

Top 5 vedete populare din Bucovina și Moldova

În Moldova românească, folclorul nu este doar un repertoriu de cântece, ci o hartă vie a identității: glasul satelor, ritmul...

Top 5 vedete populare din Bucovina și Moldova
Top 5 vedete populare din Maramureș
Vedete 18 August 2025, 14:32

Top 5 vedete populare din Maramureș

Maramureșul, una dintre cele mai bogate și autentice zone folclorice ale României, reprezintă un adevărat tezaur de tradiții,...

Top 5 vedete populare din Maramureș
Vedete 17 August 2025, 15:07

Top 5 interpreți de folclor din zona Apusenilor

Munții Apuseni nu înseamnă doar peisaje spectaculoase, sate pitorești și istorie încărcată de simboluri, ci și un adevărat...

Top 5 interpreți de folclor din zona Apusenilor
Eveniment special la Sala Radio: Gheorghe Roșoga, celebrează 60 de ani de cântec într-un concert aniversar!
Vedete 14 Mai 2025, 19:47

Eveniment special la Sala Radio: Gheorghe Roșoga, celebrează 60 de ani de cântec într-un concert aniversar!

Duminică, 18 mai (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la Sala Radio...

Eveniment special la Sala Radio: Gheorghe Roșoga, celebrează 60 de ani de cântec într-un concert aniversar!
Ion Drăgan sărbătorește 25 de ani de carieră cu un concert folcloric aniversar
Vedete 11 Iunie 2024, 12:23

Ion Drăgan sărbătorește 25 de ani de carieră cu un concert folcloric aniversar

Duminică 16 iunie 2024 (de la 17:00), la Sala Radio, Orchestra de Muzică Populară Radio vă invită la ultimul concert din...

Ion Drăgan sărbătorește 25 de ani de carieră cu un concert folcloric aniversar
Concert folcloric aniversar Geta Postolache, la Sala Radio
Vedete 10 Octombrie 2023, 12:37

Concert folcloric aniversar Geta Postolache, la Sala Radio

Duminică, 15 octombrie, de la ora 17.00, la Sala Radio sunteţi invitaţi la primul concert folcloric din noua stagiune...

Concert folcloric aniversar Geta Postolache, la Sala Radio