„BRÂNCUȘI și Cântecul Pietrei” - respirația simplității, la Palatul Parlamentului

Sub motto-ul devenit aproape axiomă - „Arta trebuie să fie simplă, ca o respirație” - manifestarea propune o lectură corală a operei brâncușiene: discurs, muzică, teatru, reflecție critică. Organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Teatrul NostruM–UZPR, cu sprijinul Comisia Parlamentară UNESCO, întâlnirea pare să își asume o misiune ambițioasă: aceea de a face din comemorare un act de conștiință culturală.

Brâncuși - între mit național și revoluție modernă

Deschiderea oficială, susținută de Dan Constantin, președintele UZPR, va accentua - potrivit invitației oficiale a UZPR - importanța operei brâncușiene în cultura universală și în identitatea artistică românească. Și pe bună dreptate: puțini artiști români au reușit performanța de a fi simultan profund ancorați în arhetipurile satului românesc și radical moderni în limbajul plastic.

Brâncuși a plecat din Hobița și a ajuns în atelierul din Impasse Ronsin, la Paris, dar n-a abandonat niciodată matricea simbolică a lumii sale originare. „Coloana” nu este doar un exercițiu de verticalitate abstractă, iar „Pasărea” nu este doar o formă aerodinamică: ele sunt transfigurări ale dorului, ale ascensiunii, ale zborului interior. Criticul de artă Sidney Geist observa că Brâncuși nu simplifică forma, ci o esențializează - o distilează până la miezul ei ontologic.

Și totuși, destinul său nu a fost lipsit de controverse. În România interbelică și apoi în perioada comunistă, opera lui a fost privită cu suspiciune: prea abstractă, prea „străină”, insuficient de realistă pentru gustul ideologic al vremii. Chiar și astăzi, există voci care îl revendică exclusiv ca pe un simbol național, minimalizând dimensiunea sa universală, experimentală, aproape mistică. A-l reduce pe Brâncuși la un brand cultural înseamnă a-i trăda tocmai revolta împotriva convenției.

Un program artistic ca punte între generații

Evenimentul de la Palatul Parlamentului propune un dialog între generații și forme de expresie. Artiști consacrați - Nicolae Maxim, Paul Celmare, Ion Marinescu - vor urca pe scenă alături de Trupa Happy Kids, Corul Allegretto și Trupa Teatrul NostruM–UZPR. Formula aceasta mixtă sugerează o intenție limpede: Brâncuși nu aparține exclusiv muzeului, ci respirației vii a comunității.

Muzica și teatrul inspirate de universul brâncușian pot avea forța de a traduce în limbaj scenic ceea ce sculptura spune prin tăcere. Pentru că, în fond, Brâncuși este un artist al tăcerii active: suprafețele sale lustruite, volumele reduse la esență, golurile atent calculate invită la contemplare. Într-o epocă a excesului vizual și a zgomotului mediatic, această pedagogie a simplității devine aproape subversivă.

Disertații și reflecție critică

Intervențiile Mioarei Iofciulescu, ale lui Alin Comșa și ale Victoriei Marinescu promit să ofere perspective complementare asupra creației și spiritualității brâncușiene. Este de așteptat ca aceste disertații să depășească registrul encomiastic și să propună o lectură critică, necesară într-un an aniversar.

Pentru că Brâncuși nu trebuie doar celebrat, ci și înțeles în complexitatea lui: relația tensionată cu academismul, ruptura de Rodin, procesul din SUA privind „Pasărea în spațiu”, redefinirea sculpturii ca idee și nu ca reprezentare mimetică. Așa cum remarca istoricul de artă Rosalind Krauss, modernismul brâncușian nu constă într-o simplă reducere formală, ci într-o mutație de paradigmă: sculptura nu mai reprezintă, ci devine.

Culturalia și memoria activă

Lansarea numărului 2 al revistei CULTURALIA, sub coordonarea Andrei Fornea, completează dimensiunea reflexivă a evenimentului. Într-o cultură adesea fragmentată, publicațiile dedicate valorilor românești pot funcționa ca spații de sedimentare și dezbatere. Dacă Brâncuși a învățat lumea să privească altfel forma, poate că revistele culturale ar trebui să ne învețe să privim altfel memoria.

Moderată de Claudia Motea, întâlnirea se anunță ca un parcurs artistic și meditativ prin universul sculptorului „care a schimbat destinul artei moderne”. Afirmația nu este o hiperbolă festivistă: fără Brâncuși, sculptura secolului XX ar fi arătat altfel. Minimalismul, abstracția organică, dialogul dintre material și idee îi datorează enorm.

Între solemnitate și autenticitate

A organiza un eveniment dedicat simplității într-un spațiu monumental precum Palatul Parlamentului poate părea paradoxal. Și totuși, tocmai această tensiune poate fi fertilă: piatra masivă a instituției dialoghează, simbolic, cu „cântecul pietrei” brâncușiene - acea vibrație interioară pe care artistul o elibera din blocul brut.

Dacă manifestarea va reuși să evite festivismul și să cultive autenticitatea, „BRÂNCUȘI și Cântecul Pietrei” ar putea deveni mai mult decât un eveniment aniversar. Ar putea fi un exercițiu de respirație culturală colectivă - simplă, dar esențială. Ca arta însăși.

Un text și fotografie de Simona Lazăr