Copilăria în centre de plasament, până în anii 1980
Până în anii 1980, copiii din Elveția erau luați de lângă părinți sau rude și plasați în instituții și familii adoptive sau de plasament, unde mulți dintre ei erau supuși violenței și abuzurilor. Zece martori ai acestei perioade își spun poveștile personale într-o instalație video, expusă la Muzeul Național din Zurich în perioada 5 iulie-27 octombrie 2024.
Articol de Simona Lazăr, 10 Iulie 2024, 12:17
Abia în secolul XXI a ieșit la iveală un capitol întunecat din istoria Elveției: intervenția statului în viața persoanelor care nu îndeplineau standardele sociale, prin intermediul unor măsuri coercitive în așa-numitele scopuri de asistență. Până în anii 1980, aceste măsuri vizau nu numai adulții, ci și sute de mii de copii și adolescenți. Aceștia au fost luați de lângă părinții sau rudele lor, adesea împotriva voinței lor, și plasați în instituții și în familii adoptive sau de plasament. Mulți dintre aceștia au fost supuși unor abuzuri care au avut un impact direct și grav asupra integrității lor fizice, psihologice sau sexuale, sau asupra dezvoltării lor intelectuale.
Plasamentul copiilor și adolescenților în Elveția este subiectul celei de-a doua ediții a formatului "Experiențele Elveției" la Muzeul Național din Zurich. Lipsită de obiecte, instalația constă într-o proiecție imersivă de mari dimensiuni cu sunet difuzat prin căști. Aceasta include, de asemenea, o stație de aprofundare care oferă informații despre contextul cultural. Poveștile celor zece martori se află în centrul acestui format.
Armin (*1927), de exemplu, povestește cum mama sa a fost forțată să îl dea spre adopție pentru că nu era căsătorită. După un sejur într-o casă de copii din Thalwil, a trăit doar doi ani cu o familie adoptivă, înainte de a fi plasat, din motive financiare, în casa de corecție Sonnenberg din Kriens (LU), unde a fost abuzat fizic și psihic. Abia la vârsta de 17 ani, Armin a fost capabil să ia propriile decizii cu privire la viața sa.
Uschi* (1952) a avut o soartă la fel de dureroasă. După ce a fost luată de lângă mama ei (care făcea parte dintr-un grup etnic nomad - Yeniche), ea, ca și Armin, a fost trimisă în centre de plasament, case de copii sau școli de corecție. După ani de abuzuri, a fost violată de unchiul ei la vârsta de 14 ani. În timp ce el nu a fost urmărit penal, Uschi a fost plasată la școala de corecție "zum Guten Hirten" din Altstätten (SG). Mai mult de 3 500 de pagini de dosare atestă prejudecățile autorităților și ale personalului căminului față de yeniți.
Acești zece martori vorbesc în numele a sute de mii de persoane afectate din Elveția. Nu este prima dată când intervievați din întreaga țară își împărtășesc experiențele. Este nevoie de curaj pentru a vorbi despre evenimente dificile și traumatizante în fața unei camere de filmat. Acesta este motivul pentru care poveștile lor și angajamentul lor de a confrunta trecutul și de a apăra drepturile victimelor sunt atât de valoroase.
Instalația video va fi expusă la Muzeul Național din Zurich între 5 iulie și 27 octombrie 2024 și între 17 ianuarie și 13 aprilie 2025.
Subiectul măsurilor coercitive în scopuri de asistență și plasament al copiilor a fost în centrul cercetării științifice în ultimii ani. Programul național de cercetare 76 "Asistență și coerciție" (PNR 76) a examinat mecanismele și efectele măsurilor de asistență și coerciție în trecut, prezent și viitor. Într-o a doua etapă, Oficiul Federal al Justiției lansează și sprijină proiecte de promovare a rezultatelor studiului științific, inclusiv o expoziție națională itinerantă. Expoziția va fi inaugurată în octombrie 2025 la Musée historique din Lausanne și va călători apoi în diferite locații până la sfârșitul anului 2027. Deși instalația actuală de la Muzeul Național din Zurich nu este legată de această expoziție itinerantă, ea contribuie totuși la transmiterea acestui capitol din istoria Elveției.
