111 ani de la punerea pietrei de temelie a clădirii Muzeului Ţăranului Român

"Muzeul de la Sosea", cum avea sa fie cunoscut multa vreme, inainte de al doilea razboi mondial, a beneficiat, in epoca, de un proiect arhitectural ambitios, in stilul care avea sa se impuna drept "neo-romanesc", de influenta certa brancoveneasca. Desi decretul regal pentru infiintarea acestui muzeu, numit initial Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala, a fost semnat in iulie 1906, a fost nevoie de 6 ani pentru ca sa incepea constructia efectiva a imobilului menit sa-l gazduiasca.

Sunt multe lucruri de trecut in revista, dar ma voi opri doar la acea zi de acum un secol, la solemnitatea care a inceput, intr-o zi de duminica, la orele 11.00, in prezenta Regelui Carol I, a familiei printului mostenitor Ferdinand, a ministrilor Th. Rosetti, C.C. Arion si E. Pangratti, a administratorului Domeniilor Coroanei, I. Kalinderu si, bineinteles, a directorului muzeului, Tzigara_Samurcas. N-au lipsit artisti, arhitecti, oameni de stiinta, istorici - in fine, floarea intelectualitatii. Serviciul divin a fost savarsit chiar de catre mitropolitul primat Konon Aramescul-Donici, asistat de sase clerici mitropolitani.

Dupa obicei, la temelia noului edificiu a fost ingropat un document, un act comemorativ semnat de catre toti cei prezenti. "Noi, Carol I, rege al Romaniei, dorind a cinsti arta stramoseasca cu un adapost vrednic de insemnatatea sa pentru educarea poporului si intarirea sentimentului patriotic, astazi 17 (30) iunie, anul Mantuirii 1912 si al domniei noastre al 47-lea, impreuna cu augusta noastra sotie, regina Elisabeta, si cu iubitii nostri nepoti, principele Ferdinand si principesa Maria, mostenitorii tronului (...) am pus pe locul fostei Monetarii a Statului si al Palatului Mavrogheni temelia Muzeului National menit sa intruneasca colectiile de arta acum razletite, spre a lasa generatiilor viitoare o oglinda desavarsita a intregului tezaur artistic din cuprinsul pamantului romanesc (...). Intru amintirea acestui fapt, am semnat actul de fata, din care unul se va pastra la arhiva muzeului, iar altul s-a zidit in temelia cladirii".

Documentul a fost pus intr-o capsula de sticla si asezat intre carazmizi chiar de catre cei doi principi mostenitori, care imbracasera, pentru acest eveniment, sortul alb al constructorilor si, cu mistria zidarului, au pus cimentul de legatura intre caramizi.

Dupa obicei, s-au tinut multe discursuri, in acea zi. Vom spicui si noi cateva fragmente, spre amintire. Iata, de exemplu, ce rostea, cu acest prilej, Tzigara-Samurcas, directorul muzeului: "(...) Intr-un muzeu national se oglindeste trecutul si se plamadeste viitorul. Daca paralel cu prosperitatea materiala a unui popor merge in mod firesc si cultivarea artei, apoi a venit, cred, momentul ca din excedentele bugetare sa se faca unele sacrificii culturale. (...) Prezentul va inviora trecutul si, in loc de a fi un cimitir al artei, muzeul nostru va fi scoala vie a patriotismului si a dezvoltarii sentimentului estetic." "Cu cat o natiune respecta mai mult monumentele trecutului, cu atat se inalta mai mult pe sine", mai spune Tzigara-Samurcas, adaugand: "Aceasta ne va fi lozinca!".