-

Mănăstirea Antim. Melcul de piatră - simbol al credinței și al smereniei

Scris de

Mânãstirii Antim este paraclis al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi a fost ridicată în perioada anilor 1713 – 1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus.

,,Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă pastor şi învăţător, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul . Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru , care a văzut în el un adevărat "om al lui Dumnezeu ". Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul, a fost confirmat (oficial ) în rândul sfinţilor, ca Ierarh-Martir , prăznuit la 27 septembrie.

Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol. Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde şi învaţă sculptura în lemn, pictura şi broderia, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă. Binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huşilor. Intră în cinul monahal şi este hirotonit preot, între anii 1691 - 1694 preluând şi conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti , unde tipăreşte trei cărţi. După 1696 este egumen la mănăstirea Snagov unde, până în 1701, tipăreşte alte 15 cărţi dintre care 5 în româneşte, iar una bilingvă "Liturghierul greco-arab" (1701), prima ediţie în limba arabă, pentru credincioşii din Antiohia. Revine apoi în Bucureşti, vreme de 4 ani, continuând să tipărească alte 15 cărţi în special de cult.

Pentru viaţa sa înalt duhovnicească oglindită şi în activitatea sa culturală, a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, întemeind şi aici o tipografie, unde, în 3 ani, scoate la lumină 9 cărţi între care 3 în româneşte şi 3 în ediţie bilingvă slavo-română. Scrie "Tomul bucuriei",(1706) contra catolicilor şi Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediţii româneşti din Muntenia. Potrivit recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie ( +27 ian. 1708) care păstorise credincioşii din Ţara Românească timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este înscăunat mitropolit, de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Tipăreşte la Târgovişte , într-o nouă tipografie, 18 cărţi (11 în româneşte), introducând în cult limba poporului şi desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab ( tipicul) şi Şerban Cantacuzino ( textele biblice ). Erau deja tipărite în româneşte, deci, Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul , Ceaslovul (1715). Rămân totuşi netraduse Mineiele, Triodul şi Penticostarul.

În 1715 mută tipografia în Bucureşti, în noua mănăstire, ctitoria sa, cu hramul "Tuturor sfinţilor,,. În total, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi, 39 cu mâna sa, 21 în româneşte, 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebită. Între cărţile de folos sufletesc puse la îndemâna credincioşilor se numără şi "Didahiile" (predicile) sale, precum şi "Învăţăturile creştineşti" .

Preocupat de grija românilor din Transilvania, Sfântul Antim, în 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia să tipărească unele lucrări şi cărţi de cult ortodoxe. Chiar după dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de îmbărbătare către românii din Şcheii Braşovului, îndemnându-i să rămână statornici în dreapta credinţă, hirotonindu-le preoţi şi diaconi.

Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, ca şi voievodul şi susţinătorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, în primăvara anului 1716; forţat să-şi de-a demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, însă, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungisa, lângă Adrianopol. Abia după 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh şi Mucenic Antim.,,

Biserica este singura ridicată în sec al XVIII-lea cu planul în formă treflată; ferestrele sunt mari, cu ancadramente sculptate în piatră; rozete mari și bogate, pridvorul este deschis cu portal monumental, capitelurile și piedestalurile coloanelor sunt frumos ornamentate cu motive florale. Dimensiunile geometrice ale bisericii sunt 30 metri lungime și 10 metri lățime, naosul cu două ferestre la fiecare absidă amintind de structura vechilor biserici sârbești .

La restaurarea din 1863 s-au adăugat amvonul și cafasul, executate din lemn de stejar, de către Carol Storck, și având același model sculptural cu stranele.

Deasupra ușii de la intrare, sub pisanie, se află decorația sculptată a emblemei Sfântului Antim, melcul, simbol al credinței și smereniei, încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Aceeași formă de melc a avut-o și prima cheie a ușii bisericii, fierăria broaștei aflându-se din 1855 în Muzeul Național.

Sculptată de Sfântul Antim însuși, ușa masivă de lemn de stejar de la intrarea în biserică, depășind în frumusețe toate realizările artistice de același gen din vremea sa, capătă strălucirea unei taine duhovnicești: nu putem intra în biserică decât prin lucrarea Păstorului care are ca „descuietoare" credința și smerenia.

Tradiția menționează că toate sculpturile din piatră ale tâmplei, ale picioarelor coloanelor și ale ancadramentelor, ca și pictura din biserica mare și din paraclis, au fost executate după schițele mitropolitului ctitor, care a și pictat câteva icoane pe fresca zidurilor, alături de Preda Zugravul; pictate de el sunt și cele două icoane: icoana Tuturor Sfinților și Icoana celor patru sfinți (Alexie, Nicolae, Antim și Agata). Tâmpla de piatră, originală, a fost remontată în anul 1966, adăugându-i-se icoanele împărătești și cele praznicale, executate din mozaic.

În prezent, ansamblul mănăstiresc, monument istoric valoros, găzduiește, în afara mănăstirii propriu-zise, o parte a administrației patriarhale, precum și biblioteca Sfântului Sinod. Mănăstirea Antim este reședință a episcopilor vicari patriarhali. Este o capodoperă a stilului brâncovenesc cu linia ei arhitecturală suplăşi echilibrată, cu fineţea înfloriturilor în piatră şi în lemn rămase din mâna ctitorului, cu farmecul cântării bizantine, mănăstirea atragând atenţia oricărui pelerin.

Foto: http://manastireaantim.ro/

Articole înrudite