Duhul Sfânt – Mângâietorul Partea II-a

Înainte de Înălțare, Domnul le spune: „Și voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.

După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau la El, S-a înălțat la cer. Și un nor L-a ascuns de ochii lor” (Fapte 1.8-9)

Măi oameni buni, fraților, ce mai spune rugăciunea către Sfântul Duh?

„Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curațește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre!”

După câteva zile, zece la număr, de la Înălțarea Domnului, apostolii împreună cu Maica Sa, Fecioara Maria, se aflau într-o casă lângă Ierusalim și alți 70 ce erau acolo, toți credincioși.

Duhul, Mângâietorul Cel ce din Tatăl purcede, își anunță prezența printr-un vuiet mare, menit să adune lumea, curioșii. Aceste lucruri le știm din Faptele Apostolilor (2, 1-4).

„În ziua Cincizecimii, erau adunați toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vârtejul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”.

Știți cum vorbeau cei peste care se pogorâse Duhul? Ei vorbeau în limba lor și cei prezenți, din alte neamuri, înțelegeau cele spuse ca și când cineva le vorbea limba sau dialectul ca un translator.

Această vorbire se numește glosolalie, dar nu cum o fac unii de bolborosesc și nici ei între ei nu se înțeleg, ci ca adevărații translatori școliți ai zilelor noastre. Am putea spune că apostolii cunoșteau toate limbile pământului ca niște poligloți, râse bătrânul și continuă. Este posibilă tuturor celor ce cred cu adevărat și sunt botezați creștinește, în Duh și Adevăr, cufundați în cristelniță, mirunși împărtășiți... eheee, mare bucurie pe acel om nou. La babilonieni, din cauza păcatelor li se încurcară vorbirea, s-au amestecat limbile, iar acum se descurcă din nou.

Deci vorbeau în Duh precum Adam și Eva odinioară cu Dumnezeu.

Mai știți ce înseamnă Mângâietorul, Cel ce de la Tatăl purcede, Cel ce la Rusii s-a pogorât peste ei?

Când spunem Mângâietor, spunem că ne alină, ne mângâie, iar când spunem că purcede, adică pleacă. De unde? De la Tatăl, căci Sfânta Treime este Tatăl, Fiul născut din El și Duhul Sfânt ce Purcede din Tatăl. Toți trei din aceeași fire Dumnezeiască, dar neamestecați, nedespărțiți și neîmpărțiți... Toți, măi flăcăi, au lucrările lor, dar în comun lucrate... Mare taină...

Părinte…, întrebăm noi, pogoară știm – înseamnă a cobor, cum a promis Mântuitorul că-L va trimite pe Mângâietor și s-a întâmplat după Înălțarea Domnului Hristos. Dar ce înseamnă a coborât Duhul Sfânt asupra apostolilor și a celor credincioși sub forma unor limbi de foc?

Părintele răspunde zâmbind ca un bunic la întrebările nepoților:

- Voi știți ceva, dar nu tot. Pogorât ce mai înseamnă? Vine de la pogorământ, de la împăcare, iertare mai-nainte de ați ispăși pedeapsa. Atunci Dumnezeu ne-a iertat pe toți și tot atunci s-a constituit Biserica. Când Duhul a fost peste toți prin Botez.

Duhul mai fusese dat Sfinților Apostoli când Mântuitorul i-a trimis în lume și le-a spus: „Luați Duh Sfânt, celor ce le veți lega aici păcatele legate vor fi, și celor ce le veți dezlega aici, dezlegate vor fi aici și în ceruri” (Cf. Matei 18, 18), dar aceea era instituirea Preoției. Acum, prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor, asupra apostolilor, aceștia s-au făcut purtători de Dumnezeire. Sfânta Treime nu mai era ca până atunci cu ei, acum se „contopea” cu aceștia. Au devenit apostolii și dătători din acest mare dar al harului Sfântului Duh.

Ei erau ucenicii, lucrătorii, cei ce sădeau darul primit pentru a rodi.

Și cum îl dădeau? Prin Sfânta Taină a Botezului. Deci, Apostolii s-au făcut la Cincizecime precum le promisese Domnul Hristos: una cu Dumnezeirea prin har, „Ca ei să fie una cu Noi”, cum Se ruga Iisus Domnul la Cina cea de Taină.

Ce să vă mai spun? Acest Duh vine peste tot omul credincios de-și păstrează inima curată sau de-o curățește..., după caz. Vedeți, voi nepoțeilor! Nimeni nu este rău, ticălos. Tot omul este precum o lanternă. Lumina, spune Scriptura, nu o poți ascunde sub obroc. Păi, o lanterna pusă cu oglinda spre masă nu luminează, chiar de este aprinsă. Dar, dacă o înclini ușor, lumina risipește întunericul...

Lumina este firea umană creată de Dumnezeu în Rai.

Întunericul reprezintă patimile. Pogorâtul/Pogorământul vine prin Duh la Botez, la încreștinare.

Trebuie doar să te rog, să postești, să păzești poruncile Domnului, să iubești pe toată lumea și, așa, vei lumina în întuneric. Depinde cât de mult înclini lanterna, mai spuse părintele arhimandrit și oftă.... continuând ca pentru sine:

-Când voi fi Doamne bun pentru Tine? Când vei curăța acest ulcior bătrân, ciobit?...

Se lăsă liniștea. Doar vântul adia ușor. Parcă timpul se oprise pe loc…

Părintele rupse tăcerea, continuând cuvântul de învățătură:

Pe Sfinții Apostoli, când s-au întâmplat acestea, îi credeau cei de față mustiți, adică beți, căci deveniseră precum copiii care se joacă în ograda de la țară: veseli, sprinteni, dar înțelepți, chiar prea prea înțelepți.

Vedeți, Acest Duh Dumnezeiesc te face să pricepi cele lumești și cele Cerești, și cum poți fi când ești învuit/insuflat de acea stare?

Înțelegeți măi nepoțeilor că abia acum Apostolii se înțelepțiseră duhovnicește? Noi, la mănăstire, spunem să stai cu mintea în cer și cu capul spre pământ....