Ierurgiile – lămuriri
Menirea omului este de a fi sfânt (Levitic 19, 2; Matei V, 48) și, unită cu aceasta – după cum spune un proverb din bătrâni –, de a sfinți locul în care trăiește. Cel mai eficient mod pentru împlinirea ei este rugăciunea, adică legătura noastră permanentă cu Dumnezeu, convorbirea cu El și lucrarea după voia Lui. Astfel trebuie înțelese și dezvoltările mai ample sau formele instituite în Biserică de Mântuitorul, prin Sfinții Apostoli și ucenicii lor, în cadrul cărora, la rugăciunea episcopului sau a preotului împreună cu cei prezenți, se revarsă de Sus puterea nevăzută divină curățindu-i, tămăduindu-i și sfințindu-i trupește și sufletește pe credincioși.
10 Septembrie 2014, 07:24
Dacă prin cele șapte Sfinte Taine Dumnezeu lucrează mai ales mântuirea fiecărui om ca persoană distinctă, ierurgiile sunt rugăciuni rânduite de Biserică prin care slujitorul sfințit invocă binecuvântarea dumnezeiască asupra naturii și a lucrurilor de folos oamenilor sau a mediului unde ei trăiesc, iar uneori se cere chiar alungarea duhului rău care au pus stăpânire în viața lor. Ele sunt necesare pentru că starea de păcat strămoșească, prelungită prin păcatele ce le săvârșim în toate zilele, a atras blestemul, suferința și moartea (Facere 3, 14, 16-19; 4; 11; Maleahi 2, 2), și se răsfrânge asupra întregului pământ atât sub forma consecințelor dramatice ale faptelor noastre, cât și a pedepselor ce vin din pedagogie divină. Scriind despre această stare tristă, Sfântul Apostol Pavel explică: „toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum" din cauza oamenilor care au supus-o deșertăciunii și stricăciunii (Romani 8, 20-22).
Ierurgiile se doresc a fi, totodată, și recunoașterea smerită și mulțumitoare a noastră în fața autorității lui Dumnezeu, Creatorul și Binefăcătorul nostru din tot timpul. Prin ele omul cere iertare, aduce mulțumire sau se oferă ocrotirii divine în contrast cu neascultarea ce a dus la scoaterea omului din Rai și la tulburarea făpturii puse lui răspunderea lui mai înainte (Facere 1, 28).
Sfânta Scriptură ne oferă nenumărate îndemnuri la rugăciune, unele dintre ele din categoria ierurgiilor. Astfel, arătând cât folos aduce omului prețuirea naturii ca dar al lui Dumnezeu față de noi, Sfântului Apostol Pavel spune: „Toată făptură lui Dumnezeu e bună și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumire, căci se sfințește prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune." (I Timotei 4, 4-5)
În alte părți, subliniindu-se valoarea rugăciunilor pentru cei chinuiți de duhuri necurate sau având boli pur trupești, se arată că Dumnezeu nu vrea suferința omului și nici a creației în general. Un exemplu concret este activitatea Mântuitorului, Care ne-a arătat permanent prin pilde și fapte că alinarea suferințelor este cu chip concret al iubirii de aproapele (Luca 10, 25-37 – Parabola Samarineanului milostiv; Matei 10, 7-8: „Tămăduiți pe cei bolnavi, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i!").
De aceea, deși au așezat la rang de mare cinste suferința pentru mărturisirea credinței, în cazul durerilor provocate de slăbiciunea firii, creștinii s-au preocupat permanent de îndepărtarea lor, purtând de grijă bolnavilor și săvârșind rugăciuni pentru vindecare. În aceste situații, ei au socotit drept o datorie duhovnicească alinarea suferinței și, dacă este cu putință, chiar înlăturarea ei. La fel procedează Biserica în întreg cultul ei, chiar și în cererile ecteniilor (rugăciunilor de cere) rostite în cadrul Sfintei Liturghii la care poporul adunat confirmă la unison „Doamne miluiește!".
În calitate de Trup mistic al lui Hristos, Biserica – asemenea unui om de proporții universale – trăiește cu aceeași conștiință a sfințeniei, străduindu-se să reverse atât asupra ființei omenești, cât și asupra întregii făpturi, binecuvântarea lui Dumnezeu tămăduitoare, eliberatoare-o de blestem și sfințitoare.
Pentru multitudinea de aspecte ce le cuprind în invocările lor, ierurgiile depășesc numeric foarte mult Sfintele Taine și pot fi chiar împărțite în diferite categorii:
1) Ierurgiile pentru persoane:
a) Ierurgii în legătură cu nașterea omului
b) Ierurgii care sfințesc viața omului.
c) Ierurgii care privesc sfârșitul omului pe pământ
2) Ierurgii pentru lucruri și pentru natura înconjurătoare:
a) Ierurgii de sfințire a obiectelor de cult.
b) Ierurgii privind sfințirea apei (aghiasma mică – din tot timpul anului și aghiasma mare – de la Bobotează) și a obiectelor ce sunt legate de viața omului.
c) Ierurgii speciale. Se includ aici mai ales rugăciunile pentru cei bolnavi, litaniile (slujbe de invocare a milei divine), procesiunile în care are loc purtarea în alai rugător a sfintelor moaște și a icoanelor făcătoare de minuni (pe timp de război, de seceta, de boli, cutremure și alte primejdii mari care amenință viața oamenilor).
Din toate acestea vedem că nici un moment din viața comunității credincioșilor sau a vreunuia dintre ei în parte nu este trecut cu vederea. Ierurgiile sunt astfel, prelungiri și potențări ale Sfintelor Laude (rugăciunilor zilnice din cultul Bisericii), iar la rândul lor, se prelungesc prin rugăciunea personală a fiecărui creștin și în rugăciunea spusă din inimă în tot timpul: „Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!"
Dumnezeu să fie cu noi! Doamne ajută!
