Importanţa Sfântului Ioan Botezătorul - Partea I-a

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci şi ultimul dintre proorocii Vechiului Testament.

Dar, cine sunt proorocii?

Proorocul (profetul) este un om ales de Dumnezeu căruia, prin insuflare divină de la Duhul Sfânt, i se fac descoperiri cu privire la voia lui Dumnezeu şi referitor la cursul evenimentelor din viitor, precum şi despre căile bune de urmat de oameni în vederea mântuirii.

Cuvântul profet, de origine greacă (προφήτης) înseamnă „cel care vorbeşte înainte” şi este, la rândul său, traducerea cuvântului ebraic navi (purtător de cuvânt, mesager), folosit în cărţile Vechiului Testament pentru acei oameni cu viaţă curată care prevesteau detalii cu privire la timpul venirii şi Persoana lui Mesia (Hristos), precum şi despre pedepsele pedagogice sau binecuvântările ce urmau să vină asupra poporului evreu.

Darul proorociei este menţionat şi în perioada Noului Testament (vezi de exemplu la Sfântul Evanghelist Luca, Faptele Apostolilor 21, 11, sau la Sfântul Apostol Pavel, I Corinteni cap. 12-13), el fiind, aşadar, un har oferit de Dumnezeu anumitor oameni cu viaţă sfântă pentru călăuzirea poporului credincios (omenirii, în general) pe calea binelui.

Proorocii, aceşti oameni drepţi, întâi au (aveau) ei înşişi vederea lui Dumnezeu mai presus de cuvânt, iar apoi transmit(eau) pe cât este cu putinţă, prin cuvinte omeneşti (create), această descoperire sau vedere a luminii (luminării) necreate divine de care s-au împărtăşit. În sens larg, toţi oamenii ajunşi la sfinţenie sunt prooroci. Ei ne ajută, aşadar, să avem acces (însă doar indirect) la Revelaţia pe care au trăit-o personal, „faţă către faţă” cu Dumnezeu. Pentru ca Revelaţia sau descoperirea dumnezeiască să ne aparţină (să o avem personal), ea fiind mai presus de cuvinte, trebuie să ajungem şi noi prin curăţirea vieţii şi prin rugăciune la experienţa nemijlocită a prezenţei lui Dumnezeu.

Odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, Revelaţia dumnezeiască ni se prezintă în forma cea mai apropiată de înţelegerea noastră omenească. Iisus Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, pildă de viaţă şi putere ce ne susţine pe calea binelui şi a dragostei.

Există o ierarhie a importanţei proorocilor?

În general, nu putem vorbi despre o superioritate a unui prooroc faţă de altul. Aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi (de exemplu Sfântul Ioan Maximovici). Nu există prooroci mici şi mari pentru că toţi s-au învrednicit de unirea cu Dumnezeu, de îndumnezeire, de vederea lui Dumnezeu. Putem vorbi doar de importanţa diferită a evenimentelor istorice pe care ei le-au vestit.

Totuşi, aşa cum arată Mântuitorul Hristos, „Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” [Botezătorul] (Luca 7, 28), aşadar Ioan este cel mai important, cel mai vrednic de cinste dintre prooroci pentru că dintre aceştia toţi doar el a fost ales şi s-a învrednicit să arate poporului pe Mesia cel înainte-vestit.

Care este importanţa Sfântului Prooroc Ioan în trecut şi azi?

Acest mai mare între prooroci, Sfântul Ioan Botzatorul, a avut menirea de a-L prezenta poporului lui Israel pe Mesia Cel promis (Facere 3, 15) şi de a pregăti prin pocăinţă pe oameni pentru aceasta. Ioan însuşi a fost o împlinire a proorociilor. Despre el profetul Maleahi a vestit de la Duhul Sfânt spunând: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Maleahi 3, 1).

Asemănător cu obiceiul antic al funcţionarilor unei provincii care pregăteau cele necesare pentru primirea împăratului pământesc atunci când acesta venea în respectiva parte a imperiului, Sfântul Proroc Ioan a fost trimis de Dumnezeu pentru a pregăti pe contemporanii săi să-L recunoască, să-L întâmpine şi să-L asculte cu toată inima pe Mesia, Împăratul ceresc, Cel vestit de prooroci.

Născut în mod minunat, la bătrâneţile părinţilor săi – Zaharia preotul şi Elisabeta, verişoara fecioarei Maria –, Sfântul Ioan aparţinea seminţiei preoţeşti a lui Aaron, fratele lui Moise, eliberatorul din robia egipteană. Locul său de naştere a fost cetatea Orini din Iudeea, iar naşterea lui a fost vestită de Arhanghelul Gavriil cel ce avea să aducă şi Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, bunavestire a zămislirii Mântuitorului în pântecele ei.

Descriind momentul arătării îngerului în templu şi dialogul său cu Zaharia, Sfântul Evanghelist Luca relatează:

„Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, A ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan." (Luca 1, 5-13)

După şase luni, aflăm din nou despre zămislirea lui Ioan de la acelaşi arhanghel, atunci când vorbeşte fecioarei Maria. Pentru a o încredinţa că cele vestite ei sunt de la Dumnezeu, Gavriil o anunţă pe Maica Domnului că „şi (…) Elisabeta, rudenia [ei], a zămislit (…) fiu la bătrâneţe (…) şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă." (Luca 1,36)

Darul proorocesc al lui Ioan se descoperă mamei sale încă din pântece. Când Preacurata Fecioară Maria a mers să o viziteze pe Elisabeta, Ioan s-a bucurat şi s-a închinat Maicii Domnului şi pruncului Iisus (Cel abia zămislit) tresăltând în pântecele Elisabetei, iar aceasta umplându-se de Duh Sfânt a proorocit ca o prelungire a acestui gest, binecuvântând-o pe Fecioară şi arătând că pentru ascultarea Mariei faţă de voia lui Dumnezeu se vor binecuvânta toate popoarele (Luca 1,41).