Mănăstirea Ciolanu, ctitorie a Sfântului Vasile de la Poiana Mărului

Este singura mănăstire din judeţul Buzău atestată documentar din secolul al XVI-lea. Pe locul actualei mănăstiri au existat, cu siguranţă, sălaşe de călugări pustnici, poate chiar şi un schit sihăstresc pe Dealul Ciolanu, în secolele XIV-XV, întrucât săpăturile care au fost făcute mai târziu, în secolul al XVI-lea, au scos la iveală oseminte străvechi ale pustnicilor care au vieţuit în acest loc, cu mult înainte de zidirea acestei biserici.

De la aceste rămăşiţe umane vine şi denumirea de Ciolanu.

Impresionează prin intrarea impunătoare, prin cele două biserici construite la o distanţă de câteva sute de ani una de alta, în contrast cu micuţul cimitir în care odihnesc personalităţi marcante ale spiritualităţii creştine româneşti.

În secolul al XVII-lea, lăcaşul de cult de la Ciolanu a fost închinat Mănăstirii Dusikon din Rumelia, din nordul Greciei de astăzi, situaţie ce va dura până în anul 1813, când stareţul Paisie a scos, definitiv, aşezământul monahal de sub stăpânirea grecilor. Această închinare duce la pustiirea Mănăstirii Ciolanu. Rămâne astfel până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când unele izvoare atestă aici existenţa unor stareţi, Anania (1705) şi Mihail (1734).

Cel care avea să reorganizeze mănăstirea, să-şi recapete strălucirea spirituală de altădată, este stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care a adus aici, în 1763, 12 călugări moldoveni şi munteni. În anul 2003, el a fost canonizat, ca urmare a repetatelor intervenţii ale Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Lăcaşul este menţionat ultima dată în Evul Mediu, în 1766, într-un hrisov domnesc. După aceasta, Ciolanu dispare aproape un secol din scrierile istorice. Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, mănăstirea începe să capete iarăşi elan, prin nişte donaţii, dar şi prin eforturile unor stareţi destoinici, ajungând să deţină numeroase proprietăţi.

Pictura bisericii este deosebit de frumoasă, fiind realizată iniţial de Nicolae Teodorescu, a fost refăcută integral tot de către acesta, în 1862. Ea a mai fost restaurată în 1934 de către pictorul buzoian Nicolae Şolescu şi în 1983-1984, după marele cutremur din 1977. Catapeteasma bisericii mari de la Ciolanu reprezintă o adevărată operă de artă bisericească, ea fiind înfrumuseţată în 1884 de către maestrul Gheorghe Tattarescu, nepotul lui Nicolae Teodorescu, cu icoanele Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Botezătorul. Aceste icoane reprezintă şi în zilele noastre trei elemente emblematice pentru mănăstire. Ciolanu deţine şi o icoană bizantină, pictată la Athos, ce îl înfăţişează pe Sf. Gheorghe.