România, departe de Europa la investițiile în inovația agricolă

În acest peisaj, Stațiunea de Cercetare Turda rămâne o excepție notabilă, reușind să performeze acolo unde altele abia supraviețuiesc.

România este departe de standardele europene, unde investițiile în inovare ating chiar și 20% din cifra de afaceri a companiilor din domeniu.

Restul finanțării vine exclusiv din surse publice, în timp ce implicarea mediului privat rămâne aproape simbolică.

Rezultatul? Un sistem care produce încă performanță, dar o face din inerție și cu resurse minime.

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda rămâne una dintre puținele unități care reușesc să mai aducă rezultate notabile în 2025.

Directorul instituției, Nicolae Tritean, invitat al realizatoarei Tatiana Mircea în emisiunea Viața la Țară, a explicat că, în ciuda blocajelor financiare, cercetarea agricolă românească încă respiră prin efortul oamenilor din teren.

„Anul acesta am reușit să omologăm doi hibrizi de porumb Turda -350 și Turda 59, două soiuri de soia –Potaisa TD și Romina TD, și un soi de grâu – Georgiana. Rezultate sunt. Avem personal dedicat și implicat, dar problema e cum punem aceste creații pe piață și cum le promovăm”, a spus Tritean.

Directorul de la Turda vorbește despre o realitate absurdă: Ordonanța 52 limitează drastic posibilitatea institutelor publice de a publica lucrări științifice, de a vinde produse și chiar de a accesa fonduri pentru bunuri și servicii.

„Suntem blocați. Nu mai putem publica rezultate, nu putem cumpăra materiale, nu putem organiza evenimente. Toată lumea cere performanță, dar nu ne lasă să funcționăm. La finalul anului, când avem cele mai mari costuri uscarea seminței, motorina, încălzirea nu putem plăti, deși avem bani. E o contradicție care paralizează activitatea”, explică Tritean.

Bugetul stațiunii a rămas neschimbat în ultimii cinci ani în jur de 15.000 de lei pentru evenimente o sumă ridicolă pentru o instituție care organizează anual „Ziua grâului”, „Ziua soiei” și „Ziua porumbului”, manifestări dedicate fermierilor.

O altă problemă gravă semnalată de directorul Tritean este refuzul multor fermieri de a cumpăra sămânță certificată.

„Vin la noi o dată la trei-patru ani, cumpără câteva tone de sămânță de bază și apoi o înmulțesc în ferme, fără să o certifice la inspectoratele teritoriale, fără documente și fără redevențe. Practic, produc sămânță neautorizată. Așa pierdem cu toții și noi, și agricultura românească”, spune cercetătorul.

În alte state europene, cum ar fi Ungaria, plata redevențelor și certificarea semințelor sunt condiții obligatorii pentru subvenții. În România, însă, controlul lipsește, iar legea redevențelor nu se aplică.

„Nu e normal ca o cultură de grâu sau porumb să fie înființată cu sămânță tratată în curte, fără certificat de calitate. Subvențiile se dau, dar performanța lipsește. Iar rezultatul se vede în productivitate”, a adăugat Tritean.

Pe lângă lipsa de finanțare, cercetarea agricolă se confruntă și cu o problemă de resursă umană. Tinerii specialiști ajung în sistem, dar pleacă rapid, din cauza salariilor mizere și a lipsei de perspective.

„Am tineri foarte buni, doctoranzi care câștigă mai mult din burse decât din salariu. După ce termină doctoratul, eu nu am cum să-i stimulez nici măcar cu 400 de lei în plus. În China, 30% din redevențele unui hibrid se duc la creator. La noi, nu pot să le ofer nici o ciocolată”, mărturisește directorul.

În ciuda tuturor obstacolelor, cercetarea agricolă românească rezistă din pasiune și din loialitate față de pământ. Dar fără o schimbare de politică publică și fără finanțare adecvată, riscul este evident: România va deveni dependentă de semințe și tehnologii străine.

„Dacă nu se schimbă nimic, vom ajunge tributari importurilor. Avem rezultate, avem oameni dedicați, dar fără sprijin real nu putem merge mai departe”, avertizează Nicolae Tritean.

Stațiunea de Cercetare Agricolă Turda rămâne, așadar, un exemplu de rezistență prin știință, dar și o dovadă că cercetarea românească trăiește la limită între birocrație, neputință și speranță.