Celnata – satul care se stinge odată cu amintirile bătrânilor

Celnata nu mai este doar un sat care dispare de pe hartă, ci o parte din memoria rurală a României care se stinge în tăcere, scrie Agerpres.

Oamenii din sat au plecat. Din cele 80-90 de familii câte locuiau aici, acum mai sunt circa 30 de locuitori.

Urmaşii celor care au dispărut natural au ales să plece din sat din cauza lipsei condiţiilor minime pentru un trai decent: drumuri impracticabile, fără apă, fără canalizare, fără semnal la telefon, fără şcoală, fără medic, fără vreun magazin sau alte servicii şi, mai nou, şi fără biserică.

Din şcoala din sat nu a mai rămas aproape nimic. Cu o curte plină de buruieni, clădirea fără uşi, fără geamuri şi în stadiu avansat de degradare, şcoala pentru clasele I-IV unde învăţau cândva zeci de copii este doar o ruină. Din ea au mai rămas zidurile şi acoperişul spart.

Biserica din sat, care se află în acelaşi loc cu cimitirul, este o ruină şi mai mare. Cu uşile şi geamurile sparte, cu tencuiala căzută, fără picturi şi icoane, cu altarul îmbâcsit de gunoaie diverse, starea în care a ajuns biserica este semnul că mai grav decât trecerea timpului şi sărăcia materială este nepăsarea autorităţilor şi sărăcirea spirituală a omului.

'Nici nu ştiu de când nu se mai ţin slujbe aici. De foarte mult timp aici nu se mai poate ţine duminica sau în zilele de sărbători Sfânta Liturghie. Nici slujbe de înmormântare nu se mai pot face. Când moare cineva, vine preotul şi ţine slujba afară, lângă ruinele bisericii', a povestit un bărbat din Celnata.

Acesta spune că o altă problemă cu care se confruntă oamenii de-aici este starea jalnică a drumului care duce la cimitir şi pe care nu poate circula niciun autovehicul.

'Când a fost câte un deces, de multe ori nu puteam duce nici mortul la groapă pe drumul ăsta, mai ales dacă ploua. Nu putea urca nicio maşină. Luau oamenii coşciugul pe braţe. Uneori mai glumim şi zicem că ăl care rămâne ultimul o să rămână neîngropat, că nu are cine să-l ducă la groapă. Asta e... nepăsare. Uitaţi ce peisaje frumoase avem, condiţii naturale, posibilităţi ar fi fost, dar dacă e nepăsare, dezinteres, lipsă de implicare din partea primarilor?! Eu m-am cununat aici în biserica asta, aici i-am botezat pe copii. Acum nici clopotul nu mai bate duminica sau de sărbători. S-au stins toate. Suntem izolaţi şi uitaţi de lume, dar să nu fim uitaţi şi de Dumnezeu, că atunci este mai rău', a mai spus bărbatul.

Satul Celnata se află la câţiva kilometri de exploatarea de carieră de suprafaţă din Mehedinţi şi de mina de cărbune de la Dumbrăviţa. Aici mulţi dintre săteni aveau locuri de muncă bine plătite, iar ulterior au beneficiat de pensii peste nivelul mediu.

Exploatarea Minieră Mehedinţi a betonat şi drumul către mina de la Dumbrăviţa, care trece prin zonă şi care este şi astăzi accesibil datorită acelor investiţii.

Din drumul judeţean 607 A, pe o arteră încă pavată cu plăci de beton de pe vremea când Mina Dumbrăviţa era exploatată, traseul drumului către Celnata este prin pădure şi începe cu o cale îngustă, de pământ, accidentată, plină de gropi, ce coboară abrupt, greu accesibilă fără un autoturism de teren.

Celnata este prototipul satelor care odată cu lichidarea economiei susţinătoare şi dezvoltatoare, precum mineritul şi agricultura, au intrat în procesul de prăbuşire, în toate formele acestuia: degradarea infrastructurii critice de care depindea supravieţuirea unei comunităţi, depopularea, îmbătrânirea.

De asemenea, biserica a rămas doar cu funcţia pentru înmormântări, pierzându-şi funcţiile pentru cununii, botezuri, sărbători, slujbe, fiind, de obicei, ultimul edificiu care moare.

Majoritatea caselor din Celnata sunt părăsite şi se află în paragină, iar sătenii rămaşi spun că cel mai probabil aşa vor ajunge şi caselor lor când nu vor mai fi ei, fiindcă urmaşii lor nu vor veni niciodată să locuiască aici dacă condiţiile vor rămâne la fel sau poate mai rău.

Conform recensământului efectuat în 2021, populaţia comunei Husnicioara, în cele 11 sate, era de 1.064 de locuitori, în scădere faţă de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistraţi 1.393 de locuitori.