Mănăstirea Govora. Închinare la icoana Maicii Domnului cu aripi

Numele „Govora" provine, probabil, din derivarea slavului găvariti, a vorbi, a spune și prin extensie izvor, murmur de izvor, sau din dialectul traco-dac care înseamnă „adâncitură", vale cu multe izvoare.

Icoana unică în ţară, dar şi în lume se află deasupra uşii de la intrarea în lăcaşul de cult şi o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi şi cu Sfântul Acoperământ. Icoana a fost pictata între anii 1700-1711 de zugravii Şcolii brâncoveneşti de la Horezu. Mânăstirea este ca o oază de linişte şi de verdeaţă, departe de agitaţia zilnică, în mijlocul florilor multicolore, aproape de natură şi de Dumnezeu. Credincioşii se adună să se roage la icoana Maicii Domnului, icoană mai rar pictată în bisericile din ţară la o scară atât de mare.

Aflată la doar 18 kilometri de municipiul Râmnicu Valcea, Mănăstirea Govora se numără printre cele mai vechi din ţară, fiind ridicată parţial în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, sub domnia lui Vlad Dracul. Data la care s-a aşezat crucea pentru sfinţirea acestui frumos aşezământ rămâne încă tăinuită. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare, în perioada domniei lui Vlad Ţepeş, pentru ca, după aceea, între anii 1492-1496, să fie refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Între anii 1640-1645, domnitorul Matei Basarab face mănăstirii o reparaţie totală, în vederea instalării tiparniţei dăruite de mitropolitul Petru Movila de la Kiev. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în perioada anilor 1710-1711, mănăstirea a fost restaurată şi extinsă. Tot atunci, a fost realizată şi pictura icoanei care o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi.

Chiar dacă o asemenea icoană mai poate fi regăsită la mănăstirea Lainici, aceea este realizată la dimensiuni mult mai mici faţă de cea aflată la Mănăstirea Govora. Istoricul ei este legat de „zugravi", cum se numeau pictorii pe vremea lui Brâncoveanu, dar şi de Şcoala Brâncovenească de la Horezu, unde s-au format primele grupe care au executat picturile mănăstirii Hurezi, alături de Ioan de la Horezu.Istoricii spuneau, în perioada interbelică, despre această icoană că este una dintre cele mai valoroase picturi care s-a păstrat din anii 1700. Cei care au realizat această pictură au avut cu siguranţă cunoştinţe şi credinţă în Dumnezeu, precum o aveau domnitorii şi strămoşii noştri. Fără cunoştinţele vaste din Sfânta Scriptură, nu ar fi putut realiza o pictură de o asemenea valoare.

În acest sens, mărturie stau rândurile scrise de Ioan Evanghelistul. „Maicii Domnului i se dau aripile marelui vultur, ia pruncul şi zboară din faţa balaurului în pustie, pentru un timp", se menţionează în capitolul 12 din Apocalipsa. Acesta este singurul text care aminteşte de aripile Maicii Domnului. Despre Acoperământul Maicii Domnului, datele au apărut ceva mai târziu, undeva în jurul secolului XVII la periferia Constantinopolului, însă tot pictorii de la Şcoala Brâncovenească de la Horezu au fost cei care au preluat acest motiv în pictura religioasă.

Semnificaţia acestui acoperământ, dar şi a faptului că tot mai mulţi credincioşi vin la această mănăstire se leagă de faptul că Maica Domnului i-a ajutat şi îi ajută pe toţi cei care îi cer ajutorul. Sub acoperământ se află clerul şi poporul care reprezintă biserica. Măicuţa îi acoperă aici pe toţi cei care îi cer ajutorul. Este cea care duce rugăciunile credincioşilor la tronul Fiului Său şi Dumnezeului Nostru.