Ascultă Radio Antena Satelor Live

Odovania Botezului Domnului

Odovania praznicului Botezului Domnului marchează încheierea perioadei de sărbătorire a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos la răul Iordan. (odovánie - timpul de o săptămâna sau a opta zi după o sărbătoare împărătească, cînd se stinge influenţa ei, termenul este din limba slavonă şi înseamnă „sfârşit'', „dezlegare'' sau „încheiere'' a sărbătorii).

03 Ianuarie 2017, 22:00

Ca în cazul fiecărei sărbători împărătești, un specific al slujbelor bisericești de acum este acela că imnele (cântările) intonate reflectă abundent tema sărbătorii, atât înainte de aceasta (în timpul de înainte-prăznuire), cât și după sărbătoarea propriu-zisă (până la odovanie).

Mai numim Botezul Domnului și „Bobotează", cuvânt de origine greacă, ce înseamnă "Arătarea Domnului" – Epifanie, adică arătarea Sfintei Treimi. În acest sens, Sfântul Apostol și Evanghelist Matei ne spune:

„Cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut, coborându-Se ca un porumbel şi venind peste El (Iisus). Şi glas din ceruri s-a auzit zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit" (Matei 3, 16-17)

Aghiasma mare ce se slujeşte la Bobotează are o putere sfinţitoare şi tămăduitoare deosebit de mare, ea purtând în sine darurile minunate ale Duhului Sfânt, cu mult mai mult decât Aghiasma mică. Credincioşii o beau înaintea Anafurei, vreme de opt zile, de la 6 până la 14 ianuarie. După această perioadă se poate bea sau stropi cu Aghiasma mare doar cu binecuvântarea preotului, exceptând cazurile de extremă necesitate.

În ziua Odovaniei Botezului Domnului, se reia întreaga rânduială liturgică din ziua praznicului Botezului Domnului. Cu aceasta se încheie ciclul liturgic al sărbătorilor împărătești din perioada Octoihului: Naşterea Domnului, Tăierea Împrejur şi Botezului Domnului. Următorul praznic Împărătesc se face la 2 februarie (pomenirea Întâmpinării Domnului) în timpul perioadei numită Triod.

Octoihul este perioada din anul bisericesc în care la strană se interpretează în cadrul slujbelor imne din cartea cu același nume, cuprinzând cântări bisericeşti compuse de Sf. Damaschin pe opt glasuri. Începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului intrăm în perioada Triodului în care ne pregătim pentru marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Această perioadă stabilită de Biserică durează 10 săptămâni și cuprinde totodată Postul cel Mare. (triod - din grecescul „triodion" - odă, cântare în trei ode/ strofe).

Cea mai cunoscută cântare a praznicului Botezului Domnului este troparul sărbătorii. Ea ne amintește de marele eveniment al descoperirii adâncului iubirii lui Dumnezeu, Sfânta Treime, Care pentru noi oamenii și a noastră mântuire a coborât cerurile ca să ne arate calea către cer: iubirea.

Troparul Botezului Domnului, glasul 1:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te şi Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă ţie.

Biserica Ortodoxă Română a înscris în rândul sfinţilor 16 femei, prezentate drept modele de evlavie şi curaj mărturisitor
Puterea credintei 06 Februarie 2026, 12:35

Biserica Ortodoxă Română a înscris în rândul sfinţilor 16 femei, prezentate drept modele de evlavie şi curaj mărturisitor

O amplă procesiune liturgică a marcat vineri recunoașterea oficială a 16 personalități feminine în rândul sfinților,...

Biserica Ortodoxă Română a înscris în rândul sfinţilor 16 femei, prezentate drept modele de evlavie şi curaj mărturisitor
PS Paisie: Educația adevărată unește cultura cu spiritualitatea
Puterea credintei 30 Ianuarie 2026, 11:27

PS Paisie: Educația adevărată unește cultura cu spiritualitatea

Într-un mesaj transmis credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală, PS Paisie Sinaitul a evidențiat semnificația...

PS Paisie: Educația adevărată unește cultura cu spiritualitatea
Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi
Puterea credintei 29 Ianuarie 2026, 09:50

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi

Credincioșii sunt așteptați, de joi, începând cu ora 16:00, la Catedrala Patriarhală, unde moaștele Sfinților Trei Ierarhi...

Pelerinaj la Catedrala Patriarhală, la moaştele Sfinţilor Trei Ierarhi
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității
Puterea credintei 07 Ianuarie 2026, 11:43

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității

Creștinii ortodocși și greco-catolici îl cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament și...

Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare a pocăinței și a simplității
Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică
Puterea credintei 07 Ianuarie 2026, 09:36

Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică

Pe 7 ianuarie, calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai respectate figuri ale...

Sfântul Ion – între credință, tradiție și onomastică
Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Puterea credintei 06 Ianuarie 2026, 11:39

Sfinţirea apei - Aghiasma mare

Aghiasma mare – „Sfinţirea cea mare a apei” – se săvârseste de două ori pe an, mai întâi, ea este săvârşită în ajunul...

Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 12:24

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel

În marea sărbătoare a Nașterii Domnului, adevărata bogăție pe care credincioșii o pot închina Mântuitorului nu constă în...

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 08:02

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului

Naşterea Domnului este una dintre cele mai puternice şi mai încărcate de sens poveşti ale creştinismului, pentru că nu...

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului