Sfântul Mihai Viteazul, primul mucenic al României mari

Ziua Națională a României se celebrează, din 1990, la 1 decembrie, marcând totodată și prima mare unire a Românilor, sub sceptrul voievodului Mihai Viteazul. Acesta a intrat în Alba Iulia la 1 decembrie 1559, iar câteva luni mai târziu, la 27 mai 1600, avea să aducă, lângă Ardeal, Muntenia și Moldova. Ucis mișelește, domnitorul nu reușește să stabilizeze acest act de unire, însă memoria lui a fost mereu cinstită, pe tot întinsul românesc. La 1 decembrie 1918, trei veacuri și mai bine mai târziu, triumfal avea să intre în București și Ferdinand I, întregitorul, chiar în momentul în care, la Alba Iulia, se proclama din nou unirea românilor. După încă un secol, în 2020, cel dintâi unificator avea să intre în rândul sfinților din calendarul ortodox, fiind declarat „martir și erou al națiunii române”, urmând a fi celebrat an de an la 27 mai. Dacă, de obicei, sfinții sunt prăznuiți la data morții fizice și a intrării în viața veșnică, iată că în cazul lui dreptcredinciosului Mihai Viteazul a fost aleasă o altă dată, cea a momentului înfăptuirii plenare a actului său de unire. Sf. Mihai Viteazu este primul conducător al României Mari, dar și primul ei mucenic.

„Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihail, Marele Voievod”

Despre Mihai Viteazul și faptele sale s-au scris munți de cărți și cu siguranță nu există român care să nu-i știe viața și opera sa politică. Pentru a consolida unirea, acesta a luat câteva măsuri urgente, precum: adoptarea aceleiaşi steme pentru toate teritoriile (stema avea în vârf vulturul cu crucea în cioc), a construit o biserică ortodoxă la Alba Iulia, care a servit drept catedrală, a acordat anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români şi a numit ca mitropolit al Transilvaniei pe Sfântul Ioan de la Prislop. În vara anului 1601 a fost însă asasinat chiar de către cei lângă care luptase în Liga Creştină. Pe 19 august, capul său s-a rostogolit în țărână, iar trupului descăpățânat i s-a pierdut urma, nefiind consemnat nicăieri ce s-a întâmplat cu el. Capul său, însă, a fost luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea mormântului este scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei”.

Scris să moară de secure

S-ar părea că voievodului i-a fost scris să moară de secure. Cu câțiva ani înainte, pe când era doar ban (conducător – n.n.) al Craiovei, a fost condamnat la moarte prin tăierea capului de către domnitorul de atunci, Alexandru cel Rău. Înainte de ajunge la locul execuției, el cere celor care îl păzeau să se închine într-o biserică la Sfântul Nicolae (dinaintea icoanei avea să făgăduiască ridicarea unei biserici). Legenda spune că atunci când a ajuns dinaintea călăului său, acestuia din urmă avea să-i vorbească Sfântul Nicolae, cerându-i să nu-l execute pe Mihai. Călăul scapă securea din mână și fuge, iar boierii obțin iertarea pentru banul Craiovei și cumpără viața acestuia. Era în 1593. Un an mai târziu a urcat pe tronul Valahiei și a început a lucra pentru unirea românilor.

Aflarea moaștelor trupului domnitorului

În privința locului unde a fost înmormântat trupul domnitorului, au circulat de-a lungul vremii diferite ipoteze, neputându-se stabili cu exactitate mormântul. Asta mai ales că, se știe din cronicile vremii, trupul său a zăcut timp de trei zile agățat de un stâlp pe Câmpia Turzii, timp în care soldații au tăiat părți din trupul său pe care le-au luat ca trofeu, ori i-au jupuit pielea de pe umeri și de pe spate cu tot cu părți din trup. Căutate vreme de trei secole, oasele trupului voievodului sunt aflate, în cele din urmă, la Mănăstirea Plăviceni. Dar a fost nevoie de câțiva ani de cercetări științifice pentru a avea confirmarea că, da, acela este corpul despărțit cândva de cap. În ce context sau aflat sfintele lui oseminte? În vara anului 2010, se făceau niște lucrări la Mănăstirea Plăviceni din Teleorman, iar muncitorii au aprins un foc la doar câțiva metri de intrarea în biserică. Cerându-li-se să stingă acel foc, ei au bătut cu lopețile pământul atât de tare, încât acesta s-a surpat. Îndepărtându-se pământul, pentru a afla cauza surpării, s-a aflat în acel loc un mormânt în care era un schelet uman, dar fără cap. Oasele, dau mărturie cei care au fost de față, erau plăcut mirositoare, așa cum sunt doar moaștele sfinților. La vremea aceea, dosarul de canonizare a lui Mihai Viteazul fusese deja depus (în anul 2000) de către Mitropolitul Olteniei Nestor Vornicescu. Dar demersul acestuia rămăsese în așteptare, mai ales că inițiatorul murise chiar în acel an.

Argumente privind autenticitatea scheletului

Cercetarea osemintelor de la Plăviceni a cunoscut mai multe etape, care au culminat, recent, cu rezultatele testului ADN, ce aveau să dovedească faptul că este vorba chiar de trupului voievodului român. Dar și înainte de asta s-a vehiculat tot mai mult și cu tot mai multă încredere că acele oase au aparținut chia voievodului Mihai. Primul argument a fost acela că scheletul de la Mănăstirea Plăviceni nu are cap (pe când capul de la Mănăstirea Dealu nu are trup). Măsurătorile au arătat că lungimea oaselor se potrivește cu ceea ce se știe despre domnitor, anume că avea o constituție robustă. Se mai știe că, la Câmpia Turzii, trupul lui Mihai fusese jupuit și se rupseseră din el bucăți de carne, cu os cu tot, iar oaselor de la Plăviceni le lipseau claviculele și câteva coaste. S-a luat în seamă și faptul că, dintre toate bisericile de pe întinsul României care au praznicul la 8 noiembrie aceasta este singura care nu îi celebrează pe amândoi arhanghelii, ci dintotdeauna hramul s-a referit doar la Arhanghelul Mihail. S-a pus apoi întrebarea de ce, la Plăviceni, nu i s-a pus cruce pe mormânt și n-a fost în niciun fel semnalată existența mormântului? Un răspuns ar fi acesta: când a fost înmormântat, erau încă mulți cei care ar fi vrut să se răzbune pe el și să-i profaneze oasele. Probabil, informația s-a transmis o vreme de la o generație la altă, iar în perioada comunistă s-a uitat de existența mormântului. În fine, un alt argument este acela că Mănăstirea Plăviceni o are între ctitori chiar pe soția lui Mihai Viteazul, doamna Stanca, care o vreme, după moartea lui, se retrăsese undeva în pădurile Deliormanului, pentru a nu fi ea însăși victimă a răzbunărilor.

Bumb:

Sf. Paisie de la Neamț consemnează în anul 1751, pe marginea unei Psaltiri descoperită de Vasile Alecsandri în 1850, următoarele cuvinte: „Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”.

Simona Lazăr