Săptămâna 19 - 25 ianuarie 2018
Vremea caldă sub aspect termic de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată, în cea mai mare parte a ţării. În semănăturile tardive, cerealierele de toamnă aflate în faza de răsărire şi insuficient călite vor prezenta vârful frunzelor brunificat (1-3 cm). De asemenea, la culturile de orz şi grâu, datorită alternanţei îngheţ-dezgheţ la sol, izolat va fi posibilă înregistrarea fenomenului de “descălţare” a plantelor. În funcţie de data semănatului, culturile de orz și grâu de toamnă vor parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), la nivelul întregii ţări. Sub aspect fenologic, ...

18 Ianuarie 2018, 08:17
Caracteristici meteorologice
Vremea caldă sub aspect termic de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire treptată, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -5...7°C în primele zile, abaterile termice pozitive fiind de 1...5°C și -8...3°C spre sfârșitul perioadei, limite apropiate de mediile multianuale, la nivelul întregului teritoriu agricol. Temperatura maximă a aerului se va situa între -3…10°C, în majoritatea zonelor de cultură. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între -13...3°C în aproape toată ţara, fiind condiţii de producere a înghețului la sol. Sunt prognozate precipitații mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), acestea fiind însoţite de intensificări ale vântului, pe întreg teritoriul agricol al ţării. Local, se pot înregistra cantități de apă mai însemnate.
Caracteristici agrometeorologice
În cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în aproape toată țara. Izolat în centrul, estul, nordul și nord-estul Moldovei, precum și în centrul Dobrogei se vor înregistra deficite de apă în sol.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Ca urmare, pe fondul temperaturilor scăzute din aer și sol la culturile de toamnă se va menţine stadiul de repaus vegetativ, în cea mai mare parte a țării. În semănăturile tardive, cerealierele de toamnă aflate în faza de răsărire şi insuficient călite vor prezenta vârful frunzelor brunificat (1-3 cm). De asemenea, la culturile de orz şi grâu, datorită alternanţei îngheţ-dezgheţ la sol, izolat va fi posibilă înregistrarea fenomenului de “descălţare” a plantelor. În funcţie de data semănatului, culturile de orz și grâu de toamnă vor parcurge răsărirea, apariţia frunzei a treia şi înfrăţirea (20-100%), la nivelul întregii ţări. Sub aspect fenologic, rapița se va afla predominant în faza de înfrunzire (7-11 frunze), starea de vegetaţie a plantelor fiind în general medie şi slabă. Speciile pomi-viticole îşi vor continua starea de repaus biologic în toate regiunile agricole. În condiţiile agrometeorologice menţionate, lucrările în câmp vor fi sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.
Recomandări de specialitate
Verificarea sistematică a viabilităţii plantelor la culturile de toamnă, precum şi a mugurilor de rod la speciile pomi-viticole. Lucrări de întreţinere (încorporarea gunoiului de grajd, arături, etc.) în livezi și podgorii.
Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU