-

Târg de locuri de muncă pentru refugiaţii din Ucraina, organizat vineri, la Bucureşti

Peste 100 de refugiaţi ucraineni din Bucureşti vor participa vineri, 23 septembrie, la Târgul Locurilor de Muncă pentru Refugiaţi, organizat de AIDRom.

'La mai bine de 200 de zile de la izbucnirea războiului din Ucraina, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom continuă susţinerea integrării refugiaţilor ucraineni. Locurile de muncă sunt ofertate de cinci angajatori din domeniile tehnic, HoReCa, producţie, dar şi de asociaţii şi companii private', se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.

Conform sursei, evenimentul, care va avea loc în amfiteatrul de la etajul 3 al Universităţii Hyperion (Calea Călăraşilor, nr.169, sector 3, Bucureşti), urmăreşte să îi ajute pe refugiaţii din Ucraina să facă un pas spre o viaţă mai bună, mai independentă şi mai liniştită.

'Pe parcursul târgului, vom pune la dispoziţie, în mod gratuit, atât piesele de mobilier (mese, scaune etc.) necesare amenajării unui stand cât şi traducători pentru română- ucraineană sau engleză- ucraineană, care să faciliteze interacţiunea refugiaţilor cu posibilii angajaţi', a afirmat Cătălina Cătuţi, coordonator proiect AIDRom response to the Ukrainian humanitarian crisis.

Până acum, în cadrul proiectului AIDRom response to the Ukrainian humanitarian crisis sunt peste 1.500 de ucraineni care beneficiază de suport.

AIDRom (Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România) şi-a început activitatea în 1991 ca un demers comun al Bisericilor prezente în ţară: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Reformată şi Biserica Luterană, în cooperare cu Unitatea IV (Împărtăşire şi Slujire) a Consiliul Mondial al Bisericilor. În 1993 a dobândit statut juridic, iar în 1994 s-au alăturat alţi doi membri: Biserica Presbiteriană Sinodală Evanghelică Luterană şi Biserica Ortodoxă Armeană.

Foto: pixabay

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept