O minoră de 16 ani, urmărită la nivel național, a fost depistată de polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Făget, pe data de 20...
Zeci de cartuşe cu glonţ şi două pistoale, unul presupus a fi confecţionat artizanal, au fost descoperite de un bărbat care...
Pesta porcină africană a ajuns în municipiul Brăila, un astfel de focar fiind confirmat într-o gospodărie situată pe Şoseaua...
Constructorul tronsonului care leagă autostrada A1 Lugoj–Deva și autostrada Deva–Orăștie, aduce la cunoștință că în perioada...
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în zonele de deal şi munte şi în sudul şi estul ţării, unde...
Un urs a atacat oile de la o stânp din comuna Ceahlău, la 400 de metri de satul Pârâul Mare. Oamenii s-au obișnuit cu...
„Pe toată America, nu dau eu Constanţa mea“, scrie pe panglica funerară. Pe 21 august se împlinesc 91 de ani de la naşterea...
Dascălul unei biserici din localitatea Ciortești, județul Iași, a fost arestat pentru uciderea soției sale, în vârstă de 48...
Un tânăr de 18 ani şi un bărbat de circa 40 de ani, au murit, marţi, înecaţi, în staţiunile Olimp şi Costineşti, numărul...
Staţiunea Balneoclimaterică Sovata a dat, vineri, startul sezonului estival prin redeschiderea Lacului Ursu pentru îmbăiere,...
Lucrări de curăţare se desfăşoară marţi pe sensul spre Piteşti al autostrăzii A1, până la ora 18.00. Şoferii sunt sfătuiţi să...
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Vaideeni, judeţul Vâlcea, a murit, iar altul a ajuns la spital în stare gravă, după ce...
Vânătorii vor goni urşii în pădure şi este posibil să fie montate garduri electrice pe autostradă, în anumite zone, ca să...
Traficul rutier pe tronsonul de autostradă A1, cuprins între nodurile rutiere Deva şi Simeria, va fi deviat pe DN7, şoseaua...
Trei persoane din judeţul Iaşi, între care o adolescentă de 15 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, în urma...
Acoperișul Centrului medical de recuperare Laser Sistem din comuna Vladimirescu județul Arad a fost în această dimineață...
Peste 800 de artiști din toată țara, din provinciile istorice din afara granițelor și delegați din Basarabia sunt asteptați...
Un alt spectacol dedicat centenarului Marii Uniri va avea loc sâmbătă, 25 august, începând cu ora 21.30, în Piaţa „Ovidiu”...
Bere roşie, cu ghimbir, miere şi portocole sau bere rusească, sunt doar câteva dintre băuturile care pot fi gustate în cadrul...
La finele săptămânii viitoare are loc Maratonul Via Maria Theresia! Ediția din acest an vine cu o provocare. Cei care doboară...
Unul dintre cei mai revoluționari crescători de animale din țară este Petru Cătinean. Acesta a reușit să producă, în micul...
MAE informează cetăţenii români care se întorc în România dinspre Bulgaria, Grecia sau Turcia că există premisele ca...
Elevii din comuna Brazi, judeţul Prahova, care merg la şcoală într-o altă localitate, primesc sprijin financiar, lunar,. Dacă...
ANM a emis, vineri, o avertizare de ploi torenţiale, valabilă până duminică seara, la ora 22, fenomenele periculoase urmând...
Mai multe comune din judeţul Vaslui vor avea dispensare medicale moderne, construite prin Programul Naţional de Dezvoltare...
MAE informează cetățenii care se întorc în România, că există premisele ca, la ieșirea din Bulgaria, prin punctul de...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până duminică seara informarea meteorologică de vreme rea, valabilă...
Meteorologii au emis, vineri, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabile în zone din vestul şi...
O echipă de scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov a găsit, vineri, cadavrul unui copil în vârstă de 12 ani, dispărut joi...
În localitatea brăileană Bărăganul, un bebeluș care doar venise pe lume în urmă cu 6 zile a murit, în circumstanțe suspecte.
Mii de credincioși creștini de pretutindeni sunt azi și la Curtea de Argeș pentru a se ruga la Mănăstirea cu hramul Adormirea...
Pentru asigurarea liniștii și siguranței, în minivacanța de Sfânta Maria peste 800 de polițiști din cadrul IPJ Olt vor fi...
Sărbătoarea aminteşte de plecarea Fecioarei Maria din lumea aceasta. Tradiţia spune că Maica Domnului a murit la Ierusalim şi...
Cea de-a treia ediţie a Festivalului de film românesc „CineSat” va avea loc la Lereşti în perioada 14-19 August. În cadrul...
Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone, va fi interzisă...
Administraţia Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş face un apel către turiştii care vin în vizită, dar şi către...
Forţele Navale Române omagiază pe 14 August, de Ziua Recunoştinţei, memoria eroilor şi înaintaşilor care au scris istorie în...
Un bărbat a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce acesta a aruncat un cocktail Molotov în curtea sediului PSD...
70 de noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate în perioada 2 - 9 august, în Bucureşti şi în 15 judeţe.
Drumul Naţional 7C Transfăgărăşan se închide astăzi, între orele 10:00 şi 14:00, între Cârţişoara şi Bâlea Cascadă, pentru...
Peste 900 de minori și tineri cu vârste de pâna la 26 ani au rămas fără pensie de urmaș pentru că nu au depus în termenul...
Cea de-a X-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Litoral, organizat de Radio România, şi-a deschis, astăzi, porţile în...
Un tren de marfă a deraiat în această dimineață în zona viaduct Cârcea (Dolj). Au deraiat șapte din cele 23 de vagoane ale...
Târgul Gaudeamus, organizat de Radio România, se deschide astăzi de la ora 17:00, în Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia.
Protestul din Piaţa Victoriei, iniţiat de asociaţii ale diasporei faţă de actuala guvernare, a fost marcat aseară de...
Primarul Toth Zoltan din Porumbe;ti ne spune c[ în anul 2018 nu s-a facut dezinsec'ie în nicio localitate care aparține comunei.
Polițiștii vrânceni caută o femeie, de 55 de ani care a plecat de la domiciliul său din comuna Garoafa, sat Rachitosu și nu a...
Un muncitor şi-a pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi uşor joi, 9 august, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei în...
Aerodromul din Unirea va gazdui, duminica, începând cu ora 20.00, Star Party Perseide 2018, „ploaia de stele” fenomen...
Centrul de Transfuzie Sanguina Alba are nevoie urgenta de donatori cu grupa O Negativ.
Un grav accident rutier grav a avut loc în jurul orei 14.30 pe breteaua de legătură a autostrăzii A1, la ieșirea spre Nădlac...