Ascultă Radio Antena Satelor Live

Duma de Stat a propus să li se recolteze cu forţa sânge prizonierilor ucraineni

Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, membru al Partidului Liberal Democrat din Rusia, Serghei Leonov, a propus folosirea cu forţa a prizonierilor ucraineni pe post de donatori de sânge, relatează corespondentul Rosbalt.

Duma de Stat a propus să li se recolteze cu forţa sânge prizonierilor ucraineni

22 Aprilie 2022, 15:10

''Astăzi, 20 aprilie, Rusia sărbătoreşte Ziua Naţională a Donatorului. În acest context, există o propunere ca prizonierii de război ucraineni să devină în mod forţat donatori de sânge pentru forţele noastre armate, pentru spitalele militare şi spitalele în care sunt trataţi soldaţii ruşi, precum şi pentru civilii care au suferit de pe urma bombardamentelor armatei ucrainene'', a spus deputatul. În acelaşi timp, Leonov a precizat că prizonierii de război ucraineni pot deveni donatori de sânge dacă ''sănătatea le permite''.
Reamintim că la 21 februarie 2022 preşedintele Federaţiei Ruse a semnat decretele prezidenţiale privind recunoaşterea independenţei autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Luhansk, iar pe 24 februarie a adresat un apel urgent către cetăţenii ruşi şi a anunţat începrea unei operaţiuni militare speciale în Donbas. În discursul său, el a afirmat că ''împrejurările necesită o acţiune decisivă din partea Rusiei'' şi a subliniat că ''Rusia nu va permite Ucrainei să deţină arme nucleare''. Obiectivele operaţiunii speciale enunţate de Putin au fost ''demilitarizarea şi denazificarea'' Ucrainei.

RADOR
foto: Pixabay

Etichete : recomandare
Un caz de amenințare pe o rețea de socializare s-a încheiat cu reținerea unui bărbat din Gorj
Diverse 17 Martie 2026, 12:18

Un caz de amenințare pe o rețea de socializare s-a încheiat cu reținerea unui bărbat din Gorj

Un conflict apărut pe o rețea de socializare a dus la intervenția polițiștilor, după ce un bărbat de 51 de ani din Albeni ar...

Un caz de amenințare pe o rețea de socializare s-a încheiat cu reținerea unui bărbat din Gorj
Trauma online, un pericol tot mai mare pentru copii: semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore
Diverse 16 Martie 2026, 16:01

Trauma online, un pericol tot mai mare pentru copii: semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore

Internetul a devenit parte din viața de zi cu zi a copiilor, dar odată cu beneficiile apar și riscuri emoționale serioase....

Trauma online, un pericol tot mai mare pentru copii: semnele pe care părinții nu trebuie să le ignore
„Stai Sigur pe Net”: Tinerii sunt încurajați să aleagă activități offline pentru echilibru personal
Diverse 13 Martie 2026, 14:55

„Stai Sigur pe Net”: Tinerii sunt încurajați să aleagă activități offline pentru echilibru personal

Schimbarea esențială pentru tineri, de a înlocui presiunea online cu activități reale care oferă echilibru personal, este...

„Stai Sigur pe Net”: Tinerii sunt încurajați să aleagă activități offline pentru echilibru personal
Ziua Carierei deschide oportunități pentru tinerii instituționalizați din Argeș
Diverse 13 Martie 2026, 12:13

Ziua Carierei deschide oportunități pentru tinerii instituționalizați din Argeș

Tinerii instituționalizați din Argeș vor avea șansa să descopere cariere posibile și să primească sprijin concret la cea de-a...

Ziua Carierei deschide oportunități pentru tinerii instituționalizați din Argeș
Creştere a cazurilor de pneumonie la copii în primele luni ale anului
Diverse 12 Martie 2026, 10:35

Creştere a cazurilor de pneumonie la copii în primele luni ale anului

Tot mai mulţi copii sunt aduşi la medic cu probleme respiratorii în primele luni ale anului, aproape 400 de pacienţi fiind...

Creştere a cazurilor de pneumonie la copii în primele luni ale anului
Energia produsă în comunitate ar putea reduce facturile la electricitate, spune cercetătorul Sorin Cebotari
Diverse 11 Martie 2026, 17:48

Energia produsă în comunitate ar putea reduce facturile la electricitate, spune cercetătorul Sorin Cebotari

Facturile mari la energie îi fac pe tot mai mulți români să caute soluții pentru a plăti mai puțin. Una dintre variante este...

Energia produsă în comunitate ar putea reduce facturile la electricitate, spune cercetătorul Sorin Cebotari
Radiografia reclamațiilor între vecini, de la invidia pe friptură, la limuzina de nuntă. Topul sesizărilor la Poliție
Diverse 11 Martie 2026, 17:13

Radiografia reclamațiilor între vecini, de la invidia pe friptură, la limuzina de nuntă. Topul sesizărilor la Poliție

O analiză a celor peste 1.400 de sesizări primite de Poliția Locală din Sfântu Gheorghe, în ultimul an, scoate la iveală un...

Radiografia reclamațiilor între vecini, de la invidia pe friptură, la limuzina de nuntă. Topul sesizărilor la Poliție
Iașiul pregătește modernizarea sistemului de termoficare printr-o investiție majoră
Diverse 11 Martie 2026, 16:30

Iașiul pregătește modernizarea sistemului de termoficare printr-o investiție majoră

Un proiect de investiții de peste 140 de milioane de lei pentru instalarea unei noi surse de producere a energiei termice și...