Ascultă Radio Antena Satelor Live

Judecătorii îi dau voie unui profesor universitar corupt să profeseze, ca să nu aibă de suferit studenţii

Cristian Florian Dincă, profesor la Universitatea Politehnica din Bucureşti la data faptelor, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost judecat pentru că a primit mită de la două angajate implicate în proiecte finanţate din fonduri nerambursabile derulate în cadrul unităţii de învăţământ.

Judecătorii îi dau voie unui profesor universitar corupt să profeseze, ca să nu aibă de suferit studenţii
Foto: Pixabay

08 Februarie 2024, 13:02

Deşi procurorii DNA au demonstrat că profesorul a luat mită pe o perioadă de trei ani, judecătorii l-au iertat de închisoare, susţinând că a fost vorba doar de un 'derapaj izolat', potrivit Agerpres.

Mai mult, deşi la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), Cristian Florian Dincă primise pe lângă condamnarea cu suspendare şi o pedeapsă complementară, respectiv interdicţia de a mai exercita funcţia de profesor universitar pe o perioadă de patru ani, atât în sistemul de stat, cât şi în sistemul privat, Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat această sancţiune.

În timpul procesului, Cristian Florian Dincă a susţinut că el nu a luat mită în calitate de profesor universitar, ci doar ca şef de proiecte de cercetare ştiinţifică, astfel încât nu se impune să-i fie interzisă exercitarea funcţiei de profesor.

Tot el i-a anunţat pe magistraţi că a demisionat din funcţiile de director al Departamentului de Producere şi Utilizare a Energiei din cadrul Facultăţii de Energetică, de membru în cadrul Consiliului Profesoral al Facultăţii de Energetică şi de membru al Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Judecătorii au apreciat că Cristian Florian Dincă trebuie să rămână la catedră, pentru a nu fi afectaţi studenţii săi.

Cristian Florian Dincă a fost acuzat de DNA că, în perioada august 2020 - februarie 2023, a primit în mod repetat (34 acte materiale) de la două angajate suma totală de 161.370 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu ca responsabil în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile 'Asociat-474 PED/2020', 'Hybrid Solvent', 'In-No-Plastic', 'Dezvoltarea de solvent', 'Cap soft', derulate în cadrul Universităţii Politehnica.

Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizaţia pe care cele două angajate ar fi primit-o în proiectele respective.

Pe 2 martie 2023, Cristian Florian Dincă a fost prins de procurori în timp ce primea de la una dintre cele două angajate suma de 6.000 de lei, reprezentând tranşa aferentă salariului primit de aceasta în luna februarie 2023.

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Diverse 21 Ianuarie 2026, 11:11

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea

Îngheţul care a cuprins aproape toate canalele şi lacurile din Delta Dunării funcţionează ca un scut natural pentru resursa...

Canalele din Delta Dunării au înghețat. Fenomen benefic pentru fauna piscicolă din județul Tulcea
Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Diverse 20 Ianuarie 2026, 12:06

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei

Ca răspuns la recentele materiale apărute în presă care sugerează că disciplina religie s-ar preda în afara cadrului legal,...

Educația religioasă în școli este constituțională și necesară, conform Patriarhiei
Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri
Diverse 17 Ianuarie 2026, 16:51

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri

Fenomenul de îngheț a luat proporții impresionante pe cursul râului Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui, unde...

Pod de gheață masiv format pe râul Bistrița lângă Izvorul Muntelui. Zăpor cu o lungime de nouă kilometri