Ascultă Radio Antena Satelor Live

Risipă alimentară uriașă în România: Milioane de tone de mâncare ajung la gunoi

Cantități uriașe de alimente ajung anual la gunoi în România, unde peste 3,4 milioane de tone de mâncare sunt irosite în fiecare an, echivalentul unui camion plin care se pierde la fiecare minut, în timp ce peste un sfert din populație este expusă riscului de sărăcie și excluziune socială, potrivit Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).

Risipă alimentară uriașă în România: Milioane de tone de mâncare ajung la gunoi
Foto: Pixabay

Articol de Antena Satelor, 11 Martie 2026, 12:56

'România trăieşte zilnic un paradox dureros: în timp ce peste 27% din populaţie se află în risc de sărăcie şi excluziune socială, având dificultăţi în a-şi asigura o masă completă zilnic, la nivel naţional aruncăm peste 3,4 milioane de tone de alimente în fiecare an (2022). Statistic, asta înseamnă că un camion plin cu mâncare ajunge la gunoi în fiecare minut', se menţionează în comunicat.

Conform datelor statistice publicate de Eurostat, România generează aproximativ 3,4 milioane de tone de deșeuri alimentare pe an, cifră care include atât alimente comestibile aruncate, cât și părți necomestibile rezultate din procesarea sau consumul alimentelor, raportate de statele membre în cadrul sistemului european de monitorizare a risipei alimentare.”

Federaţia atrage atenţia asupra unor percepţii greşite care contribuie la risipa alimentară şi propune câteva soluţii simple pentru reducerea acesteia.

Potrivit organizaţiei, una dintre cele mai răspândite idei este aceea că risipa alimentară ar fi generată în principal de supermarketuri, iar la nivelul gospodăriilor problema ar fi minoră.

'Risipa alimentară e generată de supermarketuri. La mine în casă nu prea se aruncă mâncare', arată FBAR, subliniind că acesta este unul dintre cele mai răspândite mituri privind risipa alimentară.

În realitate, studiile arată că gospodăriile sunt responsabile pentru o parte covârşitoare a cantităţii de hrană aruncată. Cumpărăturile impulsive şi lipsa de organizare duc adesea la pierderea evidenţei produselor din frigider. Pentru a conştientiza acest lucru, specialiştii recomandă testul 'Puşculiţa risipei': un borcan în care să fie pusă contravaloarea alimentelor aruncate, pentru a vedea la finalul lunii cât costă lipsa de organizare.

O altă percepţie greşită des întâlnită este aceea că alimentele aruncate nu ar avea un impact asupra mediului.'Mâncarea este biodegradabilă, deci dacă o arunc la gunoi nu poluează', notează organizaţia.

În realitate, atunci când hrana ajunge la groapa de gunoi şi se descompune, eliberează metan, un gaz cu efect de seră extrem de puternic. În plus, odată cu un aliment aruncat sunt irosite şi resursele necesare pentru producţia, ambalarea şi transportul acestuia, precum apa, energia şi munca umană, se mai arată în comunicat.

De asemenea, multe alimente ajung la gunoi din cauza confuziei privind etichetele de pe ambalaj.'Dacă a trecut data de pe ambalaj, produsul e periculos şi trebuie aruncat imediat', se mai precizează în document.

Specialiştii subliniază că trebuie făcută diferenţa între 'a se consuma până la', care indică siguranţa alimentară şi este folosită, de exemplu, la carne sau lactate, şi 'a se consuma de preferinţă înainte de', care se referă la calitatea optimă a produsului. Produse precum pastele, orezul, conservele sau cafeaua pot fi consumate şi după această dată, dacă ambalajul este intact.

Totodată, prevenirea risipei nu presupune măsuri complicate, ci câteva obiceiuri simple de organizare.

'Să previi risipa e prea complicat, ia prea mult timp şi nu face o diferenţă reală', susţin reprezentanţii organizaţiei. În realitate, organizarea inteligentă necesită doar câteva minute pe săptămână.

Printre soluţiile recomandate se numără aplicarea regulii FIFO (First In, First Out) în frigider, crearea unei zone pentru produsele care trebuie consumate cu prioritate, rehidratarea legumelor ofilite în apă cu gheaţă sau congelarea ingredientelor rămase în tăviţe pentru gheaţă, se mai precizează în document.

În acest context, reprezentanţii Federaţiei Băncilor pentru Alimente subliniază că schimbarea mentalităţii privind consumul este esenţială pentru reducerea risipei alimentare.

Să arunci hrana a devenit, din păcate, un gest mult prea uşor într-o societate de consum, susţin reprezentaţii federaţiei.

Organizaţia îi încurajează pe consumatori să înceapă schimbarea prin gesturi simple, precum planificarea cumpărăturilor şi utilizarea responsabilă a alimentelor.

Totodată, companiile din industria agroalimentară care se confruntă cu surplusuri pot dona produsele către Băncile pentru Alimente.

Conform Legii 217/2016, modificată prin Legea 49/2024 privind diminuarea risipei alimentare, transferul gratuit de alimente către aceste organizaţii beneficiază de facilităţi fiscale, respectiv deductibilitate integrală şi scutire de TVA.

Inconștiență pe autostradă: Șofer fără drept de a conduce, surprins pe A3 cu 204 km/h
Diverse 03 Martie 2026, 18:42

Inconștiență pe autostradă: Șofer fără drept de a conduce, surprins pe A3 cu 204 km/h

Polițiștii din cadrul structurilor de siguranță rutieră din Cluj au interceptat pe autostrada A3 un bărbat care rula cu o...

Inconștiență pe autostradă: Șofer fără drept de a conduce, surprins pe A3 cu 204 km/h
Clarificări despre elevii blocați în Dubai: Copiii nu au fost expuși pericolului
Diverse 02 Martie 2026, 13:41

Clarificări despre elevii blocați în Dubai: Copiii nu au fost expuși pericolului

Grupul de elevi din Focșani rămas în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian se află în siguranță și nu a fost expus...

Clarificări despre elevii blocați în Dubai: Copiii nu au fost expuși pericolului
Conflictul din Orientul Mijlociu afectează zborurile din România: Anulări în lanț de curse aeriene
Diverse 01 Martie 2026, 12:57

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează zborurile din România: Anulări în lanț de curse aeriene

Bilanțul curselor afectate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București a crescut la 36, după ce alte două zboruri...

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează zborurile din România: Anulări în lanț de curse aeriene
Efectele crizei din Orientul Mijlociu asupra traficului aerian din România: Zeci curse anulate la București
Diverse 01 Martie 2026, 10:15

Efectele crizei din Orientul Mijlociu asupra traficului aerian din România: Zeci curse anulate la București

Traficul aerian de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București este afectat duminică, după ce 34 de zboruri programate...

Efectele crizei din Orientul Mijlociu asupra traficului aerian din România: Zeci curse anulate la București
Iranul califică atacurile americane și israeliene drept o încălcare a integrității sale teritoriale
Diverse 28 Februarie 2026, 11:53

Iranul califică atacurile americane și israeliene drept o încălcare a integrității sale teritoriale

Autoritățile de la Teheran au condamnat atacurile lansate de Israel și Statele Unite asupra infrastructurilor defensive și...

Iranul califică atacurile americane și israeliene drept o încălcare a integrității sale teritoriale
Israelul și SUA implicate în acțiuni militare împotriva Iranului
Diverse 28 Februarie 2026, 11:36

Israelul și SUA implicate în acțiuni militare împotriva Iranului

Escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu a atins un nou prag după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat...

Israelul și SUA implicate în acțiuni militare împotriva Iranului
Intervenție de urgență în Bistrița-Năsăud după ce un bărbat a căzut într-o prăpastie
Diverse 24 Februarie 2026, 10:14

Intervenție de urgență în Bistrița-Năsăud după ce un bărbat a căzut într-o prăpastie

O misiune de salvare a avut loc în localitatea Măgura Ilvei, unde un bărbat în vârstă de 48 de ani, originar din Iași, a fost...

Intervenție de urgență în Bistrița-Năsăud după ce un bărbat a căzut într-o prăpastie
Dosar penal după ce o minoră a fost surprinsă conducând în localitatea Gheboaia
Diverse 20 Februarie 2026, 15:20

Dosar penal după ce o minoră a fost surprinsă conducând în localitatea Gheboaia

Sfidarea legii și a siguranței rutiere a luat forma unei aventuri periculoase pentru o tânără din județul Dâmbovița, care a...

Dosar penal după ce o minoră a fost surprinsă conducând în localitatea Gheboaia