Ascultă Radio Antena Satelor Live

Salvatorii montani, sărbătoriți pe 1 august

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care instituie ca Ziua naţională a Salvamont România să fie sărbătorită la 1 august în fiecare an.

Salvatorii montani, sărbătoriți pe 1 august
Foto: Jacky Barrit / Pixabay

Articol de Petruț Mazilu, 05 Noiembrie 2024, 13:42

Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 1 august ca Ziua naţională a 'Salvamont România'.

'Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestările dedicate acestei zile', prevede proiectul.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor desfăşurate cu acest prilej, în limita alocărilor bugetare aprobate.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Băiat de 15 ani a furat mașina familiei și a fost depistat la volan pe un drum național
Diverse 09 Februarie 2026, 11:29

Băiat de 15 ani a furat mașina familiei și a fost depistat la volan pe un drum național

O aventură extrem de periculoasă la volanul unei mașini sustrase de la părinți s-a încheiat cu un dosar penal pentru un...

Băiat de 15 ani a furat mașina familiei și a fost depistat la volan pe un drum național
Trei turiști, inclusiv un copil, salvați după ce au rămas înzăpeziți cu autoturismul pe un drum inaccesibil
Diverse 07 Februarie 2026, 10:14

Trei turiști, inclusiv un copil, salvați după ce au rămas înzăpeziți cu autoturismul pe un drum inaccesibil

O deplasare spre zona montană s-a transformat într-o situație dificilă pentru doi adulți și un copil, după ce autoturismul cu...

Trei turiști, inclusiv un copil, salvați după ce au rămas înzăpeziți cu autoturismul pe un drum inaccesibil
Suntem campionii Europei la capitolul imobiliar cu cel mai mare procent de proprietari din blocul comunitar
Diverse 05 Februarie 2026, 12:11

Suntem campionii Europei la capitolul imobiliar cu cel mai mare procent de proprietari din blocul comunitar

Visul de a fi proprietar de casă rămâne o realitate pentru marea majoritate a cetățenilor noștri, în condițiile în care peste...

Suntem campionii Europei la capitolul imobiliar cu cel mai mare procent de proprietari din blocul comunitar
Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Diverse 30 Ianuarie 2026, 13:18

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat

O cursă inconștientă s-a încheiat la Comarnic, unde agenții rutieri au oprit un autoturism condus de un minor în vârstă de...

Caz extrem pe DN 1: Copil de 12 ani, prins conducând un autoturism furat
Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Diverse 29 Ianuarie 2026, 16:21

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente

Experții în securitate informatică trag un semnal de alarmă referitor la o campanie agresivă de dezinformare și fraudă, în...

Metodă nouă de fraudă online: Pagini false care copiază instituţii media cunoscute, promovează investiții inexistente
Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Diverse 28 Ianuarie 2026, 13:42

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei

Schimbarea regulilor privind răspunderea penală a minorilor trebuie făcută doar după o analiză profundă şi echilibrată,...

Modificarea codului penal pentru minori, analizat atent de Ministerul Justiţiei
Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
Diverse 23 Ianuarie 2026, 12:26

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale

O operațiune judiciară transfrontalieră a mobilizat procurorii DIICOT, care au efectuat descinderi la domiciliile a doi...

Doi vâlceni, acuzați că au creat o platformă pentru crime la comandă, plătite cu monede virtuale
False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit
Diverse 21 Ianuarie 2026, 13:28

False cadre medicale au escrocat o bătrână cu aproape 40.000 de lei, sub pretextul că nepotul ei este rănit

Un apel telefonic construit pe panică şi urgenţă a lăsat o femeie de 76 de ani fără economii, după ce escroci care s-au...